Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Imagini inedite cu Boris Johnson! Premierul britanic, surprins aruncând o grenadă în timp ce vizitează trupele ucrainene antrenate în Marea Britanie

sky news
boris johnson

Boris Johnson a vizitat Yorkshire în această săptămână pentru a se întâlni cu soldaţii ucraineni care sunt antrenaţi în Marea Britanie, iar noi imagini îl arată pe prim-ministru aruncând o grenadă şi folosind o parte din echipament. Forţele britanice antrenează grupuri de militari ucraineni.

Boris Johnson, care şi-a anunţat demisia din funcţia de prim-ministru în această lună, a fost văzut vorbind atât cu trupele ucrainene, cât şi cu cele britanice, şi pozând cu echipamente militare, inclusiv mitraliere şi grenade.

Guvernul a anunțat că programul de pregătire a soldaţilor ucraineni în Marea Britanie va permite antrenarea a 10.000 de soldaţi la fiecare 120 de zile. Marea Britanie ar fi oferit Ucrainei un ajutor militar de peste 2,3 miliarde de lire sterline, inclusiv arme, notează Sky News.

Într-o înregistrare video încărcată pe reţelele sale de socializare, Boris Johnson a spus: „M-am întâlnit cu unii dintre cei 400 de soldaţi ucraineni care se află aici, fiind instruiţi de forţele noastre, pregătindu-se să meargă şi să lupte în Ucraina. Face parte dintr-un angajament uriaş pe care l-am făcut pentru a antrena forţele ucrainene”.

„Vrem să antrenăm aproximativ 10.000 dintre ei în următoarele patru luni. Acest lucru se adaugă la investiţia pe care o facem în sprijinirea ucrainenilor cu armament - 6.900, arme antitanc, aproximativ 120 de vehicule blindate şi multe altele, inclusiv acum, sistemele de rachete cu lansare multiplă pe care le furnizăm, împreună cu americanii, germanii şi alţii, încep cu adevărat să facă o diferenţă, sperăm noi, în cursul acestui război, începând să respingă atacul malefic al lui Putin asupra Ucrainei”, a spus Boris Johnson.

„Ştiu că, în cele din urmă, poporul ucrainean va reuşi, ştiu că forţele ucrainene vor reuşi”, a adăugat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.