Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Legătura neștiută dintre o dantură perfectă și succesul în viață

CityDent
City Dent

Puțini sunt cei care știu că între dantură și dicție este o strânsă legatură.

Cum? În ce fel? De exemplu, dacă o persoană are dinți lipsă, atunci, cuvintele vor fi pronunțate cu dificultate. Astfel, dacă lipsesc dinții din față, sunetele s, r, ț, z, ș, d și t nu vor mai putea fi pronunțate corect. Dacă lipsesc molarii, vorbirea va deveni înfundată.

Specialiștii avertizează că în cazul în care arcadele dentare sunt așezate într-o poziție defectuoasă, procesul de producere a sunetelor va fi afectat.

Sunetele sunt formate din mișcările limbii contra dinților superiori. Astfel, dacă dinții sunt poziționați incorect, apar deseori probleme de dicție, cum ar fi vorbirea sâsâită.

content-image

Specialiștii clinicii dentare CityDent din București afirmă că sunt surprinzător de multe persoane care se feresc să vorbească în public din cauza unor defecte de vorbire generate de probleme dentare. Acestea, însă, pot fi remediate cu ușurință cu ajutorul unui tratament ortodontic, de exemplu.

"Problemele de dicție se remediază prin montarea unui aparat dentar care permite îndreptarea dinților și poziționarea corectă a acestora pe arcadă", ne asigură doamna Rodica Ghionea, medic specializat în stomatologie generală, fondatoarea clinicii CityDent.

content-image

Doamna doctor a avut amabilitatea să explice pe larg cum influențează sănătatea și aspectul îngrijit al dinților o viață de calitate și relațiile sociale dintre oameni.

"O dantură perfectă, poziționată corect și un zâmbet frumos ne fac mai încrezători în noi și mai confortabili cu propria înfățișare. Inițiem discuții fără rețineri, iar percepția celor din jur față de noi se schimbă. Am studiat foarte mult despre acest aspect al vieții și am găsit un studiu al cercetătorilor de la Universitatea Harvard care înaintează ideea că adolescenții sunt cei mai jenați, atunci când sunt analizați de ceilalți, iar faptul că dantura lor e mai puțin atractivă le poate afecta în mod serios încrederea în propria persoană", ne spune doamna doctor Rodica Ghionea.

Zâmbetul joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, deoarece este o formă universală de salut, ne ajută să fim pozitivi, ne face mai plăcuți, ne ajută să ne integrăm mai ușor în societate, ne oferă încredere și satisfacție interioară și elimină stresul. Zâmbetul, împreună cu râsul, reglează presiunea sângelui, întăresc sistemul imunitar și scad riscul de cancer, fiind considerate medicamente neprețuite, distractive, ușor de utilizat și, poate cel mai important, gratuite.

Dacă, la modul general se crede că adulții zâmbesc, în medie, de 20 de ori pe zi, iar adulții fericiți de 45 de ori pe zi, campionii incontestabili sunt copiii, care se pare că zâmbesc de 400 de ori pe zi.

content-image

Iată de ce este foarte important ca dantura să fie sănătoasă, iar acest lucru se poate asigura prin tratamente ortodontice. Cel mai mare beneficiu al ortodonției durează toată viața.

Cei mai expuși la deteriorare rapidă sunt dinții prost aranjați sau aliniați, pentru că se pot sparge cu ușurință și pot fi chiar capcane pentru resturile alimentare care rămân agățate și în timp produc carii sau generează afecțiuni gingivale. O mușcătură incorectă poate duce la afecțiuni digestive care au efect asupra stării de sănătate.

Întrebată cine are nevoie de tratament ortodontic, doamna doctor Rodica Ghionea recomandă cu toată deschiderea, atât copiilor, adolescenților, cât și adulților să recurgă la acesta, pentru că "abraziunea (uzura) exagerată a suprafețelor dentare, masticația ineficientă, forțele anormale asupra țesuturilor gingivale și osului, durerile articulației temporo-mandibulare, absolut toate aceste afecțiuni se pot rezolva prin tratament ortodontic.

Așa cum le spun și pacienților mei, efectele tratamentului ortodontic asupra calității vieții este inestimabil, pentru că:

-previne cariile și tratamentul invaziv cu sacrificiu ulterior mai mare din partea dintelui;

-permite igienizarea mai ușoară și rapidă, îndepărtează placa bacteriană și tartrul, previne apariția bolii parodontale și a parodontopatiei;

-ajută caninul ectopic să nu mai cedeze în momentul masticației, să nu mai afecteze alt dinte care nu este apt să suporte  forțele și cu timpul smalțul să fie distrus;

- este soluția sigură pentru dinții mult spațiați, în cazul cărora alte tratamente nu sunt eficiente sau dau greș".

Tratamentul ortodontic constă în utilizarea aparatelor ortodontice care sunt de mai multe tipuri, de aceea, cei preocupați de aspectul estetic al aparatului este bine să aleagă tipul care corespunde întru totul nevoilor și dorințelor personale. Din acest motiv, brackeții sunt de mai multe feluri, în funcție de modul de amplasare și de material.

Cei invizibili sau Incognito sunt  situați pe fața internă a dinților. Cei plasați pe fața externă a dinților sunt făcuți din diverse materiale:

- estetici, din material translucid, aproape invizibil: din safir și din ceramică;

- din metal.

La CityDent, ne spune doamna doctor Ghionea, durata medie a tratamentului cu aparate fixe este între 12 și 18 luni, iar pentru cele mobile, de la 9 până la 12 luni. După încheierea tratamentului

ortodontic, specialistul recomandă purtarea unui aparat de contenție, în funcție de fiecare caz în parte.

Am fost curioși să știm cum se procedează atunci când are loc un tratament ortodontic.

"La Citydent, descrie doamna doctor Rodica Ghionea, totul începe cu o consultație. Mai exact, primul pas este un examen clinic complet: examinare, amprente, fotografii, radiografii și istoric medical.

Dupa strângerea acestor date și analize, urmează pasul al doilea - prezentarea opțiunilor terapeutice. În funcție de fiecare caz, se ajunge la conceperea unui plan de tratament individualizat. Dacă se decide începerea tratamentului ortodontic, la vizita următoare medicul va aplica aparatul. În general această ședință durează aproximativ o oră."

Foarte multe persoane tratate la clinica CityDent ne-au declarat că prioritatea medicilor de aici sunt pacienții. Toți primesc cel mai bun tratament, iar echipa de medici ortodonți are specializări în SUA și în Europa, cunoaște descoperirile și progresele din domeniu și are la dispoziție tehnologii de ultimă generație, astfel încât serviciile Citydent pot fi opțiunea cea mai bună din piața de profil. Tot ei au spus că dacă ai o zi norocoasă aici poți întâlni și VIP-uri din România, cum ar fi, de exemplu, vizitele regulate ale lui Ilie Năstase. Ce bucurie pe micii și maturii pacienți să aibă o asemenea întâlnire!

Doamna doctor Rodica Ghionea nu ezită și ridică o provocare pentru toți cei care vor să aibă o dantură sănătoasă și o viață frumoasă : "Tratamentul cu aparat ortodontic nu trebuie privit ca un motiv de jenă. El este rezultatul unui act de curaj, dar și de responsabilitate. Să te tratezi din timp la un specialist ortodont este mai puțin costisitor decât să te tratezi după un timp îndelungat în care au intervenit consecințele sau complicațiile problemelor ortodontice. Persoane celebre azi au apelat la ajutorul ortodonției într-una dintre etapele vieții lor. Tom Cruise, Prințul Harry, Gwen Stefani, Ashely Judd și multi alții au folosit un aparat dentar pentru un zâmbet perfect și o viață sănătoasă și plină de succes!"

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.