Moment de LAUDĂ - Atacantul Lucas Ocampos îşi laudă antrenorul şi îl compară cu personajul 'Profesorul' din La Casa de Papel

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 18-04-2020

Actualizat: 18-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: www.pinteresert.com

Atacantul argentinian Lucas Ocampos, în prezent la FC Sevilla, l-a lăudat pe antrenorul Marcelo Bielsa, pe care l-a avut în perioada în care evolua la Olympique Marseille, şi l-a comparat cu personajul "Profesorul" din serialul La Casa de Papel (Fabrica de bani), potrivit news.ro.

"A fost ceva unic să fiu antrenat de Bielsa. Nu îl cunoşteam, dar auzisem multe de el. Secundul lui m-a sunat şi mi-a spus că Marcelo vrea să-mi vorbească. Am discutat cu el şi imediat m-am dus la Marsilia. Am semnat marţi şi sâmbătă am jucat. El are un alt mod de a avea contact cu jucătorul, îl învaţă de la distanţă. Pentru mine este unul dintre cei mai mari antrenori pe care i-am avut. A fost Profesorul din La Casa de Papel", a spus Ocampos.

Serialul "La Casa de Papel", producţie spaniolă creată de Álex Pina, se află la al patrulea sezon.

Vezi si: Alexandru Rafila: Antiviralul Remdesivir, conceput pentru Ebola, ar putea fi declarat primul medicament autorizat pentru COVID-19 .

Cea mai populară bandă de hoţi este formată din Álvaro Morte (Profesorul), Úrsula Corberó (Tokyo), Pedro Alonso (Berlin), Alba Flores (Nairobi), Itziar Ituño (Lisabona), Miguel Herrán (Rio), Esther Acebo (Stockholm), Jaime Lorente (Denver), Darko Peric (Helsinki), Luka Peros (Marsilia), Hovik Keuchkerian (Bogotá) şi Rodrigo de la Serna (Palermo). Najwa Nimri (Inspectoarea Sierra), Fernando Cayo (Colonelul Tamayo), Juan Fernández (Colonelul Prieto), Fernando Soto (Angel) şi Mario de la Rosa (Suárez) reprezintă echipa de poliţie care va încerca să distrugă „rezistenţa”.

Distribuţia actorilor este completă alături de Pep Munné (Guvernatorul), Enrique Arce (Arturo Román), Kiti Manver (Mariví) şi José Manuel Poga (Gandía).

Serialul despre jaful de la Monetăria Regală a Spaniei, "La Casa de Papel", difuzat iniţial pe canalul spaniol Antena 3, a fost cumpărat de Netflix. "La Casa de Papel" a fost, câteva zile în primăvara lui 2018, cel mai urmărit serial online din Statele Unite.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri