DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Moment istoric în Spania - Separatiștii basci au adresat în premieră scuze tuturor victimelor ETA

TWITTER
tara bascilor eta

La zece ani după abandonarea luptei armate de către ETA, moştenitorii săi politici au recunoscut luni fără ambiguitate "durerea suportată" de victimele organizaţiei separatiste basce, un gest salutat de stânga aflată la putere în Spania, informează AFP, potrivit Agerpres.

"Avansarea spre o pace justă şi durabilă necesită recunoaşterea şi acordarea de reparaţii pentru toate, absolut toate victimele. Nu vom uita niciuna dintre ele", a declarat Arnaldo Otegi, fost militant al ETA şi lider al stângii separatiste basce în calitate de coordonator al formaţiunii EH Bildu.

"Vrem să menţionăm în special victimele cauzate de violenţa ETA. Vrem să le transmitem tristeţea şi durerea noastre pentru suferinţa îndurată (...). Din toată inima, vrem să le spunem că suntem profund dezolaţi pentru suferinţa lor", a adăugat el.

"Aceasta nu ar fi trebuit nicicând să aibă loc, nimeni nu poate fi satisfăcut de ceea ce s-a întâmplat, nici de faptul că aceasta a durat atâta (...). Din nefericire, nu ne putem întoarce înapoi, nimic din ceea ce am putea spune nu va putea şterge răul cauzat, însă noi suntem convinşi că este totuşi posibil să-l atenuăm prin respect, consideraţie şi memorie", a mai spus Arnaldo Otegi.

Această declaraţie intervine la două zile după cea de-a 10-a aniversare a anunţării de către ETA, pe 20 octombrie 2011, a abandonării luptei armate. Peste 850 de morţi sunt imputaţi grupării separatiste în peste 40 de ani de violenţe.

ETA s-a autodizolvat în mai 2018, după ce a cerut în luna aprilie a aceluiaşi an "scuze" victimelor sale. Însă cererea sa de scuze a suscitat o intensă polemică, pentru că se adresa doar victimelor care nu au participat la ceea ce ETA califica drept "conflict", adică victimelor civile ale atentatelor. Alţii, precum poliţiştii asasinaţi, nu au avut parte de scuze.

Astfel, declaraţia lui Arnaldo Otegi apare ca fiind primele scuze fără ambiguitate ale stângii separatiste basce, adresate tuturor victimelor ETA.

Acest gest a fost salutat de Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) al premierului Pedro Sanchez, care şi-a exprimat satisfacţia pe Twitter în legătura cu faptul că stânga separatistă recunoaşte "suferinţa" victimelor şi "se angajează să o atenueze".

Semn că subiectul rămâne foarte sensibil în Spania, şeful opoziţiei de dreapta Pablo Casado, l-a acuzat în schimb pe Arnaldo Otegi că este "un terorist", "nu un om al păcii".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.