O idee lansată acum câțiva ani revine în centrul atenției: Un gazoduct între Turcia şi Israel, o posibilitate ca Europa să îşi reducă dependenţa de Rusia

O conductă de gaze între Turcia şi Israel este discutată ca fiind una dintre alternativele Europei la livrările ruseşti, însă oficialii guvernamentali şi industriali din ambele ţări avertizează că va fi nevoie de negocieri complicate pentru a se ajunge la un acord, informează Reuters, potrivit AGERPRES.

Ideea, lansată în urmă cu câţiva ani, vizează construirea unei conducte submarine din Turcia până la Leviathan, cel mai mare zăcământ offshore de gaze al Israelului. Gazele naturale ar ajunge astfel în Turcia şi de acolo în statele din sudul Europei, interesate să îşi diversifice sursele de aprovizionare.

Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a declarat săptămâna trecută că o cooperare în domeniul gazelor reprezintă "unul din cei mai importanţi paşi pe care îi putem face împreună pentru legăturile bilaterale", adăugând că este gata să îşi trimită miniştrii în Israel pentru relansarea proiectului gazoductului.

Un oficial turc de rang înalt a declarat pentru Reuters că discuţiile au continuat după recenta vizită a preşedintelui Israelului, Isaac Herzog, la Ankara şi este posibil ca o serie de "decizii concrete" să fie anunţate în lunile următoare cu privire la ruta propusă şi entităţile care vor participa la acest proiect.

Cu toate acestea, oficialii din industria energetică sunt mai circumspecţi, subliniind că limitările de producţie şi factorii geopolitici ar putea bloca acest proiect.

Câmpul de gaze Leviathan aprovizionează deja Israelul, Iordania şi Egiptul. Operatorii zăcământului, grupul american Chevron şi firmele NewMed Energy şi Ratio Oil din Israel, intenţionează să majoreze producţia de la 12 până la 21 de miliarde de metri cubi pe an. Comparativ, anul trecut, Uniunea Europeană a importat din Rusia 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale, o cantitate care a acoperit aproape 40% din consumul său.

Ministrul israelian al Energiei, Karine Elharrar, a declarat recent că mai sunt de discutat multe aspecte, inclusiv cele financiare.

"Trebuie să fie fezabil din punct de vedere economic, ceea ce nu este evident", a spus Karine Elharrar.

Turcia consumă aproximativ 50 de miliarde de metri de cubi de gaze naturale pe an şi importă aproape întreaga cantitate, în principal prin conducte din Rusia, Iran şi Azerbaidjan. În plus, Turcia este bine plasată pentru a deveni un hub de transport de gaze în regiune.

"Turcia este foarte interesantă, atât pentru consumul său intern, cât şi în calitate de canal spre ţările din sudul Europei", a subliniat un oficial din industria de gaze din Israel.

Potrivit acestuia, problema este că există deja două rute propuse pentru livrările suplimentare de la zăcământul Leviathan: spre facilităţile de gaze lichefiate existente în Egipt sau spre o facilitate plutitoare de gaze lichefiate care ar urma să fie construită.

"Dacă Turcia răspunde rapid, atunci ar putea deveni a treia alternativă", a spus oficialul.

Conducta submarină ar urma să aibă o lungime de 500-550 de kilometri, iar construcţia ei ar costa 1,5 miliarde de euro, susţin oficialii israelieni, un cost mult mai suportabil decât cel de şase miliarde de euro pentru conducta EastMed, ce ar urma să facă legătura între Israel şi Cipru, Grecia şi Italia.

Cu toate acestea, o conductă submarină ar trebui să treacă prin apele teritoriale ale Ciprului, pe care Ankara nu îl recunoaşte, sau prin cele ale Siriei, cu care Ankara nu are relaţii diplomatice şi i-a sprijinit pe rebelii care luptă cu Guvernul din Damasc. Aceasta ar complica atât construcţia, cât şi finanţarea, dacă Turcia vrea să deţină o participaţie directă la conductă, susţine Gokhan Yardim, un consultant din industria de gaze din Turcia care, în ultimele două decenii, a lucrat la evaluarea unor posibile conducte de gaze.

Potrivit acestuia, precedentele evaluări au fost bazate pe livrări anuale de 8 şi 10 miliarde metri cubi, o cantitate mai mică făcând proiectul nefezabil.