Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Parada B-FIT i-a scos pe bucureșteni în stradă și a adunat 200 de artiști internaționali

ArCub
B-FIT

Parada Festivalului Internațional de Teatru de Stradă București B-FIT i-a scos sâmbătă seara pe bucureșteni în stradă și a adunat 200 de artiști internaționali în Capitală. Duminică este ultima zi de spectacole, relateaza mediafax.

Festivalul Internațional de Teatru de Stradă București - B-FIT in the Street! a debutat vineri. Între 12 și 14 iulie, 200 de artiști internaționali sunt la București pentru trei zile de festival, cu 17 spectacole și peste 60 de reprezentații în zone cheie din capitală.

Pe agenda festivalului se regăsesc spectacole premiate, numere interactive, ateliere pentru copii, acrobații, jonglerii, parada B-FIT in the Street!, reprezentații de dans contemporan și, în premieră, demonstrații de freerunning pe acoperișurile Bucureștiului.

Pe parcursul celor trei zile de festival, Piața Universității găzduiește reprezentații de samba, de muzică scoțiană și de fanfară, numere de acrobație ale stegarilor italieni, dar și artiști pe catalige, spectacole mobile cu personaje fantastice și spectacole de dans contemporan combinat cu elemente de circ, dar și Mascota B-Fit in the Street!.

Sâmbătă, în Piața George Enescu curioșii se adunaseră în jurul schelei metalice pe care se desfășoară ”Captiv / Captive”, spectacol dans contemporan din Marea Britanie. „De la începutul spectacolului, când personajele se revoltă împotriva recentei lor captivități, până la soluția tulburătoare de la final (pe care nu o voi divulga aici), spectacolul e presărat cu atât de multe elemente fascinante, care provoacă mintea și ne fascinează ochii.”, scria Herald-Tribune.

La Universitate jucăriile copilăriei prind viață în reprezentația celor de la Cie Remue Menage. Păpușile din cutiile muzicale au crescut în mărime și dansează valsuri pe străzile Bucureștiului, iar soldații de jucărie au ieșit din rând și mărșăluiesc pe muzică de fanfară. Spectacolul poartă semnătura Remue Ménage, companie franceză de teatru de stradă cunoscută pentru producții cu puternic impact vizual, ce combină elemente de circ cu elemente de dans, muzică, păpușărie și măști.

Pe Strada Lipscani poți să prinzi un spectacol mobil care pornește de la Hanul Gabroveni, mergând pe Strada Lipscani până la intersecția cu Calea Victoriei. ”Propoziția cea lungă / La Grande Phrase” este un performance stradal. Franța Compania franceză Didier Théron aduce la București spectacolul de stradă „La Grande Phrase”, distins cu premiul întâi la Trienala Internațională de Artă Contemporană „Setouchi” 2013 din Japonia. Este prezentat ca un proiect original, care se joacă cu aerul ca element principal al creației. „La Grand Phrase” prezintă dansatori îmbrăcați în costume umflate cu aer, care interacționează într-un mod bizar cu spațiul înconjurător. Aerul din structurile de latex ale costumelor generează o dinamică aparte și devine, astfel, creatorul unui nou tip de interacțiune cu spațiul public, cu arhitectura orașului și cu locuitorii săi. Când i-am prins tocmai intrau în librăria de peste drum de Hanul Gabroveni și urcau în vitrine. Creat în 2009, numărul de dans „La Grande Phrase” este o invazie colorată a orașului, în care personaje „gonflate” explorează orașul și locuitorii săi.

Arlechinul modern Karcocha umblă pe străzile Bucureștiului cu ultimul său proiect „Karcocha & Kumilintu”. Cu hainele sale în culori neon, umorul său molipsitor și curiozitatea înnăscută, clovnul care comunică doar cu ajutorul fluierului pare că și-a găsit perechea artistică în „păpușa vie” Kumilintu. O combinație subtilă de comedie inocentă, ironie și eleganță, spectacolul celor doi artiști spanioli, „Dezechilibru urban”, a găsit echilibrul perfect între clovnerie, jonglerie, improvizație și acrobație.

În Piața Revoluției, fața statuii lui Iuliu Maniu, se petrecea sâmbătă Magnolia, un spectacol acrobație aeriană, Germania Sol’Air aduce la București spectacolul de acrobație aeriană, premiat cu distincții internaționale de prestigiu, „Magnolia”. Plin de poezie și grație, „Magnolia” este un solo show unic, executat în întregime pe o trapeză de pânză specială, dezvoltată de protagonista spectacolului, Sylvia Idelberger. Cu o experiență de 19 ani în acrobație aeriană, Sylvia Idelberger înființează, în 2003, compania Sol’Air pentru care dezvoltă un repertoriu bogat de spectacole solo, în duet sau în formație, la trapez, elastice, frânghie sau cu cercuri. În numerele create, artista germană caută întotdeauna o cale de a se conecta la public, spun organizatorii.

La intrarea în Piața Roma (Pasajul Latin / Hanul Gabroveni) seara se lăsa cu ”Mușcă! / Bite!”, un spectacol interactiv olandez. Începând din 2014, Stefaan van Uden și colegul său Ferry Melis călătoresc în lumea întreagă cu spectacolele de teatru de stradă MaTTo. Recunoscuți pentru umorul lor și pentru priza pe care o au la copii, cei doi artiști olandezi vin la București cu cel mai nou proiect al lor, BITE! Prezentat la festivaluri și evenimente internaționale, BITE! este un spectacol de teatru de stradă interactiv care transformă spectatorii în posibile prade pentru cei doi actori puși pe șotii, explică prezentarea lor.

Artiștii spanioli de la Fuente de Aqua redau, printr-o coregrafie elaborată, spectacolul apei într-o fântână arteziană.

Inspirată de grația ritualului de împerechere a păsărilor flamingo, compania franceză Remue Menage a creat un spectacol-paradă cu iz de carnaval. Dansatori-pirotehniști și muzicieni la djembe, costumați în berberi, însoțesc straniile păsări gigant care dansează și luminează feeric în noapte. O mașină zburătoare ghidează caravana muzicală care se deplasează lent pe străzile orașului și prezintă, prin dans, muzică și acrobații, povestea migrației păsărilor flamingo spre tărâmul deșerturilor și a triburilor nomade. Compania Remue Menage este cunoscută în toată lumea pentru spectacolele sale care pun accent pe impactul vizual, creând universuri onirice prin jocuri de lumină, elemente de circ, dans și muzică.

Prima trupă scoțiană compusă din instrumentiști de origine indiană, Indian Pipes and Drums a fost fondată în 1972, la Londra, și are astăzi 250 de membri în Statele Unite, Kenya, Marea Britanie și India. Cunoscuți pentru activitatea lor filantropică, cimpoierii și toboșarii de la Indian Pipes and Drums cântă la evenimente din lumea întreagă, de la aniversarea Jubileului de Aur și a Jubileului de Diamant al Maiestății Sale Regina Elizabeth a II-a, din Londra, la strângerea de fonduri pentru cutremurul din 2015, în Nepal, sau în cadrul campaniei pe care au demarat-o împotriva vânătorii de elefanți din Africa. Îmbrăcați în haine militare tradiționale din Scoția, muzicienii de la Indian Pipes and Drums interpretează la cimpoaie și tobe melodii tradiționale din Scoția, imnuri patriotice și hit-uri internaționale.

Iar sâmbătă seară toți au pornit în parada festivalului din Piața ”George Enescu”, pe Calea Victoriei.

Duminică, de la 18.00, în Piața Roma este programat Mușcă! / Bite!– spectacol interactiv, Olanda, iar cei de la Propoziția cea lungă / La Grande Phrase își pornesc iarăși performanceul stradal pe Strada Lipscani. De la 18.30 la 19.00, în Piața Universității se mută ”Captiv / Captive”, spectacolul de dans contemporan britanic. între 19.00 și 19.45, Barbarossa Samba Group pune ritmurile samba în piață.

Între 18.45 și 18.52, în Piața Revoluției, ”Magnolia”, spectacolul de acrobație aeriană din Germania este din nou la capătul frânghiilor.

De la 18.45 la 19.30, pe Strada Lipscani ”Fanfara indiană / Indian Pipes and Drums” își reia parada.

De la 19.00 Pe Strada Franceză coboară Fanfara Bedizzole / Bedizzole Marching Band iar în Piața Sfântul Anton își fac numărul Fântânile dansatoare / Fuente de Agua, spaniolii care prezintă un spectacol de acrobație. Pe Calea Victoriei colț cu strada Lipscani belgianul Marcel Cyclette ține spectacolul său interactiv.

Până spre 19.50, pe Calea Victoriei (de la Piața George Enescu până la Piațeta Teatrului Odeon) are loc ”Punctul Zero / Zéro Degré”, o demonstrație de freerunning, din Franța.

Pe Strada Gabroveni, Jucăriile / Toys– spectacol personaje pe catalige, Franța, vin între 19.30 și 20.15.

De la 19.45 până la 20.30, Piața Universității e ocupată de Stegarii din Roma / Flag Wavers from Rome, Piața Sfântul Anton e animată cu Moonlight Invasions/ Invazii lunare, parada muzicanților veniți tot din Italia iar Strada Lipscani este scena pentru Urban Imbalance / Dezechilibru urban– spectacol acrobație din Spania.

La 20.00, pentru 7 minute, în Piața Revoluției își reia momentul acrobata germană din ”Magnolia”, iar de la 20.15 până spre 21.00, în Piața Roma, olandezii vin din nou cu ”Mușcă! / Bite!”, spectacolul lor interactiv cu undițe și public captiv.

Între 20.30 și 21.00, în Piața Universității sunt în cușcă dansatorii britanici pentru ”Captiv / Captive”, iar de la 20.30 la 21.15, strada Franceză este din nou animată cu Fântânile dansatoare / Fuente de Agua, din Spania. Strada Lipscani e parcursă de Propoziția cea lungă / La Grande Phrase, iar Calea Victoriei colș cu strada Lipscani îi aparține lui Marcel Cyclette.

Între 21.00 și 21.45 Piața Universității fredonează cu Fanfara Bedizzole / Bedizzole Marching Band, parada muzicanților italieni, iar Piața Sfântul Anton, răsună cu Fanfara indiană / Indian Pipes and Drums– paradă muzicanți, din Marea Britanie.

Între 21.45 și 22.30 Piațeta Odeon îi găzduiește pe Stegarii din Roma / Flag Wavers from Rome– stegari, Italia, iar până la 23.00, 23:00 Piața Universității e străbătută de Păsările Flamingo / Les Flamants Roses– spectacol-paradă cu personaje gigant și dansatori din Franța.

Timp de o jumătate de oră, de la 22.00, Piața Sfântul Anton se înflăcărează cu Drum’n’Fire / În căutarea jadului pierdut, spectacol de jonglerii cu focul, din România.

Tot români sunt, între 22.00 și 22.45, pe Strada Gabroveni, cei de la Barbarossa Samba Group.

Ultimele reprezentații au loc între 22.30 și 23.15 pe Strada Lipscani, cu Jucăriile / Toys– spectacol personaje pe catalige, Franța, și în Piațeta Odeon, unde este momentul pentru Moonlight Invasions / Invazii Lunare, parada muzicanților din Italia.

Piața Revoluției, Piațeta Teatrului Odeon și locațiile din Centrul istoric (Piața Roma, Piața ”Sfântul Anton”, străzile Lipscani și Gabroveni) completează harta ediției cu spectacole din Italia, Belgia, Franța, Olanda și România, în fiecare zi din festival.

Duminică, ultima zi de festival marchează și finalul Sezonului România-Franța duminică, 14 iulie, cu un program de spectacole de teatru de stradă în cele nouă locații cheie din București. Artiștii francezi de free-running vor avea o ultimă reprezentație a spectacolului ”Punctul Zero / Zéro Degré” pe Calea Victoriei, iar acrobații renumitei companii franceze Remue Ménage vor încheia programul cu două spectacole ce se vor întâmpla concomitent în Piața Universității (spectacolul „Păsările Flamingo”) și în Centrul istoric, pe strada Lipscani (spectacolul „Jucăriile”).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.