Preşedintele USR Arad: Alianţa USR - PLUS reprezintă speranţa pentru un viitor european al României

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 07-02-2019

Actualizat: 07-02-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Conducerea filialei judeţene a USR Arad este încrezătoare că alianţa între USR şi PLUS, partidul fondat de Dacian Cioloş, va fi pe primul loc în preferinţele arădenilor la alegerile europarlamentare, cu un rezultat peste media partidului la nivel naţional, alianţa reprezentând "speranţa pentru un viitor european al României", scrie Agerpres.

"Alianţa 2020 USR - PLUS îşi propune să câştige alegerile în Arad. (...) Personal, am susţinut din toate puterile formarea acestei alianţe, deoarece ea reprezintă speranţa pentru un viitor european al României. Întâia luptă va fi pentru Parlamentul European, unde sunt convins că vom ocupa primul loc în preferinţele arădenilor şi chiar la nivel naţional. Am dovedit deja că suntem făcuţi din alt aluat şi oamenii au tot mai multă încredere în noi", a afirmat preşedintele USR Arad, Vlad Botoş, printr-un comunicat de presă remis joi. 

Contactat de AGERPRES, Botoş a spus că filiala judeţeană îşi doreşte să obţină un rezultat peste cel al partidului la nivel naţional.

Citește și: USR va formula o plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva secretarului general al Camerei Deputaţilor

Întrebat pe ce îşi bazează estimările, Vlad Botoş a răspuns: "Vom avea o precampanie şi o campanie electorală şi vom face echipă cu PLUS. Suntem două formaţiuni care au pornit din afara clasei politice care a condus România în ultimii 30 de ani şi care s-a compromis prin iresponsabilitatea cu care a guvernat". 

Vlad Botoş se află pe poziţia 7 din lista de candidaţi ai Alianţei 2020 USR - PLUS pentru alegerile europarlamentare. 

În judeţul Arad, USR are peste 500 de membri şi 25 de filiale constituite, dar şi 12 grupuri de iniţiativă care ar urma să formeze filiale în următoarele două luni. Acoperirea filialelor, constituite în municipiu, nouă oraşe şi cele mai mari comune din judeţ, este estimată la 70 la sută din populaţia judeţului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri