Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Primarul Capitalei îi cere lui Ciolacu să discute cu ministrul Finanțelor despre rezolvarea problemei datoriilor către Termoenergetica

RADET
centrale Termoenergetica

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan a răspuns joi criticilor aduse de liderul PSD Marcel Ciolacu, el afirmând că îl roagă pe preşedintele PSD să dea telefon la ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, astfel încât să rezolvăm problema cu datoria restantă pentru Termoenergetica. Nu cerem mai mult decât s-a dat celorlalte localităţi din România, a mai afirmat primarul, porivit news.ro.

”Concursul de metafore o să fie peste un an şi jumătate, în campania electorală. Eu îl rog pe domnul Ciolacu, să dea telefon la domnul Câciu, ministrul de Finanţe astfel încât să rezolvăm problema cu datoria restantă pentru Termoenergetica. De rezolvarea situaţiei financiare a termoenergeticii, de ieşirea Elcen din insolvenţă depind toate investiţiile viitoare pe care trebuie să le facem în distribuţie transport de agent termic”, a spus Nicuşor Dan, aflat pe şantierul de termoficare aferent Obiectivului 4 - Magistrala II-III Grozăveşti.

Întrebat când va intra Elcen în insolvenţă, dacă nu vor intra banii de la Guvern, Nicuşor Dan a afirmat că nu vrea să vorbească despre acest scenariu. ”Eu cred că până la urmă suntem oameni responsabili”, a arătat el, precizând că trebuie rezolvat la nivel politic şi administrativ problema întregului lanţ, Primărie-Termoenergetica- Elcen-Romgaz.

Despre discuţiile de la Guvern, primarul a spus că la întâlnirea de miercuri au fost prezenţi reprezentanţi ai premierului, ai ministerului Dezvoltării, Energiei şi a lipsit reprezentantul Ministerului Finanţelor, cum s-a mai întâmplat. ”Toţi oamenii cu care am vorbit caută soluţii la problema asta”, a mai spus Nicuşor Dan.

Primarul a menţionat că ”nu cere mai mult decât s-a dat celorlalte localităţi din România”. ”Noi, Bucureştiul avem atâtea apartamente în sistem centralizat câte au toate celelalte localităţi, împreună, iar pentru ele s-au dat 800 de milioane, pentru noi s-au dat 15 sau 20 de milioane”, a adăugat Nicuşor Dan.

”Dacă Guvernul nu are banii, am cerut încă de acum un an să ni se mărească plafonul de îndatorare astfel încât să ne împrumutăm de aceşti bani de pe piaţă”, a mai afirmat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.