Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD, scrisoare către TVR: Dezbatere Dăncilă-Iohannis, pe 17 noiembrie - Propunerea social-democraţilor/ DOCUMENT

Inquam Photos / Octav Ganea
dancila iohannis

PSD a transmis preşedintelui-director general al TVR, Doina Gradea, printr-o scrisoare semnată de Lia Olguţa Vasilescu, în calitate de coordonator al campaniei electorale a PSD, propunerea de organizare a unei dezbateri electorale între Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis pe data de 17 noiembrie. De asemenea, în scrisoare se menţionează că Viorica Dăncilă va accepta să participe la o dezbatere şi în oricare altă zi din campanie.

"Înainte de toate, vă mulţumim pentru invitaţia făcută preşedintelui PSD, Viorica Dăncilă, de a participa la dezbaterea electorală, care Televiziunea Publică o propune celor doi candidaţi pentru turul 2 al alegerilor prezidenţiale.

Considerăm că o astfel de dezbatere este una obligatorie pentru orice societate democratică, deoarece ea poate contribui la o mai bună edificare a opiniei publice în legătură cu platforma electorală a celor doi candidaţi.

După cum ştiţi, doamna Dăncilă a exprimat în mod public şi în mai multe rănduri deschiderea sa pentru o astfel de dezbatere cu Klaus lohannis.

Ca atare, în numele doamnei Dăncilă, doresc să vă confirm participarea domniei sale la dezbaterea electorală pe care o propuneţi.

Venim cu sugestia organizării dezbaterii electorale în ziua de duminică, 17 noiembrie, în care domnul lohannis nu are programat niciun alt eveniment de campanie, conform calendarului electoral pe care l-a făcut public. Mai mult, considerăm că organizarea dezbaterii electorale într-o zi de duminică ar oferi o audienţă maximă acestui eveniment.

Totodată, vă aducem la cunoştinţă şi faptul că doamna Dăncilă are toată deschiderea pentru a participa la o dezbatere electorală într-o altă zi care ar putea fi propusă de echipa de campanie a domnului lohannis.

În final, vreau să vă asigur şi de toată deschiderea mea personală pentru stabilirea formatului şi a detaliilor dezbaterii, impreună cu echipa de campanie a domnului lohannis", se arată în scrisoare.

content-image

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.