Premium
Eu sunt preocupat de ascensiunea lui Liviu Dragnea spre puterea centrală de pe vremea când elita intelectuală încă se mai temea de Nicolae Văcăroiu. Dar, fiind preocupat atâta vreme, am ajuns la concluzia că dl Dragnea nu este important în sine ci pentru tipul de probleme sociale și politice pe care le reprezintă și perpetuează. Vorba poetului, pentru că toate acestea au trebuit să poarte un nume, au fost numite Liviu Dragnea.
În opinia mea, dl Dragnea este produsul a trei fenomene majore.
Primul fenomen ține de persistența rețelelor clientelare / corupte în România. În acest sens, strategia de a-l bloca pe dl Dragnea a fost până acum penalistă și polițistă, pornind de la ideea că pedepsirea oamenilor răi va duce la respectarea regulilor. Știm, chiar dintr-un discurs mai vechi al Laurei Codruța Kovesi, ca asta nu este întru totul adevărat. Poate că ar trebui să explorăm și alte căi precum reglementarea mai clară (sau chiar dereglementarea acolo unde e cazul), folosirea tehnologiei, controlarea fluxurilor financiare, etc.
Al doilea este ascensiunea în popularitate a zonelor periferice de putere. De o grămadă de ani, în mai toate sondajele, românii au încredere mai mare în primari decât în autoritățile centrale. Aici o posibilă explicație este aceea că centrul a transferat puteri și responsabilități către periferie dar nu a educat populația în privința acestui transfer. Vedem, de exemplu, că probleme precum educația sau sănătatea apar între preocupările „naționale” ale cetățeanului dar nu apar între cele locale. Cu asemenea opinie publică, primarii pot să ia din fondurile primite și să planteze panseluțe sau să măture pe trotuare iar cetățenii vor fi mulțumiți de activitatea lor, înjurând în continuare guvernul pentru că nu repară școlile.
Al treilea fenomen ține de lipsa de alternative satisfăcătoare. Și acest fenomen se întâmplă pe trei nivele.
Centru versus periferie. De ceva vreme, politicienii de la centru nu mai sunt capabili să producă reprezentanți care se aprindă imaginația populației și să țină sub control baronii locali. În cazul Partidului Social Democrat, dacă îl dăm la o parte pe Liviu Dragnea, liderii puternici ai PSD se vor dovedi a fi tot reprezentanții elitelor locale. În cazul Partidului Național Liberal avem un președinte despre care nu este clar în ce măsură re autoritate asupra partidului.
Opoziție vs Putere. Am mai scris pe această temă și nu reiau tot argumentul. Opoziția nu doar că dorește să înlăture Puterea dar pare uneori că vrea să exileze în transcendental electoratul acesteia. Prea adesea opozanții pedalează numai pe temele lor favorite și deloc pe temele majorității.
Nou vs vechi. Atât în PNL cât și în PSD nu există nuclee de reînnoire, adică grupuri de oameni care să dorească schimbarea partidului pentru a se ajusta noilor presiuni sociale vizibile prin creșterea numărului și intensității manifestațiilor precum și prin ușoara scădere a prezenței la vot.
Uniunea Salvați România încearcă să ofere acestă alternativă din afară dar organizația de partid se mișcă lent iar liderii nu au curajul să o ia înainte.
*
Așadar, dacă vreți să vă supărați, nu vă supărați pe Liviu Dragnea. Dacă vreți să schimbați ceva, nu vă faceți iluzia că schimbarea lui Liviu Dragnea va fi suficientă.
Dl Dragnea este în primul rând un simptom.
Pentru ca Liviu Dragnea să nu fie înlocuit cu un alt fel de Liviu Dragnea trebuie lucrat asupra cauzelor. Este necesară o abordare mai subtilă a rețelelor clientelare și de patronaj. Este necesară o construcție a unui centru solid care să vorbească în numele interesului general și nu doar în numele intereselor locale sau de pătură socială. Și este necesară construirea unor alternative atât la actuala putere cât și la actuala opoziție (dacă se poate, din interior dar, dacă nu, nu).
