Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se anunţă negocieri la sânge pentru urmaşul lui Dragnea: Al treilea om în stat ar putea veni de la UDMR

adevarul.ro
udmr-psd-kelemen-hunor-dragnea-liviu

Liderul grupului UDMR din Camera Deputaţilor, Korodi Attila, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că cea mai importantă dezbatere pe termen scurt va fi legată de preşedinţia Camerei Deputaţilor, iar opţiunea este deschisă pentru toate forţele politice, întrucât nu există o majoritate foarte clară în acest for şi nimeni nu este favorit pentru această funcţie.

"Primul pas care va fi făcut şi este legat şi de deciziile de astăzi, probabil că în perioada imediat următoare se va alege o nouă conducere a Camerei Deputaţilor, vorbim de preşedintele Camerei Deputaţilor. Ceea ce spunem foarte clar, din calculele noastre, pentru toate forţele politice, opţiunea de a avea un preşedinte este deschisă, nu vedem o majoritate foarte clară în Camera Deputaţilor care să poată defini preşedintele Camerei, aşa că va fi, probabil, cea mai importantă dezbatere pe o perioadă scurtă", a declarat Korodi Attila, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă UDMR ţinteşte şefia Camerei Deputaţilor, acesta a spus că încă nu s-a discutat acest aspect, dar teoretic orice este posibil. 

"Nu am discutat în grupul parlamentar UDMR în Camera Deputaţilor, pentru că nu am avut ocazia, mâine o vom face, dar teoretic este posibil. Important este că nimeni nu mai este favorit în Camera Deputaţilor, la ora actuală, pentru fotoliul de preşedinte", a spus Korodi. 

Despre votarea unei eventuale moţiuni de cenzură sau susţinerea unei alte majorităţi parlamentare, deputatul UDMR a spus că este prea devreme să se pronunţe, concluziile urmând să fie trase, cel mai probabil, în această săptămână, în Consiliul Permanent UDMR. 

Şi senatorul Tanczos Barna a făcut referire la situaţia politică actuală, susţinând că "trăim vremuri interesante, momente în care paleta politica trece prin transformări spectaculoase şi a punctat faptul că "zilele următoare vor fi decisive din foarte multe privinţe".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.