Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Stimulente financiare pentru olimpicii din Sectorul 4, omiși de directorii școlilor de pe listele de acordare a burselor

Tourist Informator
Primaria Sector 4

Primăria Sectorului 4 compensează, prin stimulente financiare, cuantumul burselor de performanță și de merit pe care patru elevi ar fi trebuit să le primească pentru participarea la olimpiade naționale și județene. Olimpicii au fost privați, însă, de aceste sume, din cauza unor erori ale directorilor unităților de învățământ.

Vezi și: Istanbul şi Bucureşti, în topul celor mai ieftine oraşe din Europa în care să trăieşti

Stimulentele, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, sunt acordate prin Direcția de Administrare a Unităților de Învățământ (D.A.U.I), în baza unei Hotărâri, adoptată în ședința Consiliului Local al Sectorului 4, care a avut loc luni, 18 martie 2019.

Astfel, trei dintre elevii care au participat la olimpiadele naționale au primit burse de performanță în valoare de peste 700 de lei fiecare, în funcție de nivelul de învățământ. Elevii provin de la Școala gimnazială nr. 113, Școala gimnazială nr. 129 și  Școala gimnazială “Eremia Grigorescu”.

De asemenea, un elev al Colegiului Național “Octav Onicescu”, care a participat la una dintre olimpiadele organizate la nivel județean, a primit o bursă de merit în valoare de peste 760 de lei. “Trebuie să recunoaștem și să stimulăm performanța copiilor noștri. Acești elevi ar fi trebuit să primească burse de performanță, respectiv, bursă de merit B, ceea ce nu s-a întâmplat, deoarece conducerile unităților de învățământ i-au omis de pe listele întocmite pentru acordarea burselor. Deși Primăria Sectorului 4 nu are încă buget și funcționează la limita de 1/12 din bugetul

pentru 2018, am decis să facem un efort suplimentar pentru ca acești elevi merituoși să-și primească recompensele cuvenite, până la finele acestei luni. Am încercat să îndreptăm astfel erorile directorilor de școli și să ne asigurăm că, pe viitor, acest lucru nu se va mai întâmpla”, a explicat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Metodologia care stabilește condițiile de acordare a burselor pentru elevi a fost elaborată de Ministerul Educației, iar dosarele întocmite pentru elevi sunt avizate de consiliile de administrație ale școlilor și transmise conducerii unităților de învățământ, fiind centralizate de secretariatele școlilor. De aici, listele, fără date nominale, pe care sunt înscrise doar numărul și tipul burselor, ajung la autoritatea locală.

Este nevoie de multă atenție în modul în care se întocmesc aceste liste în unitățile de învățământ. Chiar și o singură eroare bulversează întreaga procedură. Se ajunge la astfel de situații, în care elevi merituoși să nu primească recompensele financiare. Aș vrea să fac, și pe această cale, un apel la directorii unităților de învățământ din Sectorul 4, la atenție sporită la întocmirea listelor pe care ni le transmit, pentru ca astfel de evenimente nedorite să fie evitate”, a spus, la rândul său, directorul general al Direcției de Administrare a Unităților de Învățământ Sector 4, Ana Maria Mocăniță.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.