DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

The Cure a înregistrat un nou album de studio

allmusic.com
the cure

Trupa britanică The Cure a înregistrat un nou album de studio, primul în decurs de zece ani, potrivit declaraţiilor solistului, Robert Smith, scrie news.ro.

Invitat la emisiunea „The John Maytham Show”, săptămâna aceasta, pentru a vorbi despre concertul pe care grupul îl va susţine joi, în Capetown, Smith a făcut dezvăluiri despre albumul care urmează „4:13 Dream”, lansat în 2008.

„Ne bucură concertele şi tocmai am terminat de înregistrat un nou album, pentru prima dată în zece ani. Încă fac asta din motivele corecte”, a spus liderul trupei, citat de Billboard.

Citește și: Ultimul opincar din Oltenia propus la titlul de "Tezaur uman viu", acordat de Ministerul Culturii şi recunoscut de UNESCO

Smith nu a dat mai multe detalii despre album, însă a adăugat că menţine sound-ul trupei. „Acoperim diverse stiluri muzicale, dar, pentru că noi îl facem, sună ca noi”.

The Cure va fi inclusă în Rock and Roll Hall of Fame, pe 29 martie, iar în luna iulie, pe 22, va concerta pentru prima dată la Bucureşti.

The Cure a fost înfiinţată în 1976, în Crawley, West Sussex. Trupa a debutat în 1979 cu albumul „The Imaginary Boys”, încadrat curentelor post-punk şi new wave. Solistul şi compozitorul Robert Smith a fost membru constant al grupului care a făcut câteva schimbări de stil de-a lungul anilor. The Cure a lansat 13 albume de studio, care au fost vândute în peste 27 de milioane de copii. Cel mai recent, „4:13 Dream”, a apărut în octombrie 2008. Între piesele cele mai cunoscute ale trupei se numără „Let's Go to Bed" (1982), „Just Like Heaven" (1987), „Lovesong" (1989) şi „Friday I'm in Love" (1992). Formaţia a obţinut două Brit Awards, două nominalizări la premiile Grammy şi un trofeu Ivor Novello.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.