Lipsa turiştilor străini în rezervaţie însă a dus la o scădere de 8,8% a fenomenului înregistrat în perioada amintită în comparaţie cu acelaşi interval din 2019.
"Comparativ cu anul 2019, avem un plus de 10% de turişti români, dar un deficit de 8,8% pentru turiştii străini, în perioada ianuarie-august. Din păcate, vom avea această pierdere la turiştii străini, o remarcăm şi acum, cu toate că am mai recuperat puţin faţă de iunie, atunci când am avut o scădere 11,3%, dar cred că la finalul anului vom avea o creştere evidentă la numărul de turişti români faţă de 2019, dar per total vom înregistra o scădere de 7% cauzată de lipsa turiştilor străini", a menţionat preşedintele AMDTDD.
Cătălin Ţibuleac a explicat creşterea numărului turiştilor români prin fidelizarea celor care au venit anul trecut pentru prima oară în Deltă.
"A crescut calitatea serviciilor oferite de pensiuni şi restaurantele din Deltă, preţurile au rămas relativ similare cu cele din 2019 şi a crescut gradul de siguranţă sanitară", a mai spus Ţibuleac.
La rândul său, proprietarul unei pensiuni din comuna Crişan, Dan Verbina, a declarat că, faţă de anul trecut, turismul a înregistrat o uşoară scădere, dar comparativ cu 2019, numărul vizitatorilor a fost "puţin mai bine".
"Turismul a fost puţin mai slab decât în 2020, întrucât a fost şi oferta turistică pentru exterior, dar a fost mulţumitor faţă de anii precedenţi. Faţă de 2019 însă, e puţin mai bine. Anul acesta, au fost familii cu mulţi copii. Interesant este că părinţii încearcă să-i educe pe copii să iubească Delta, asta e caracteristica principală a acestui an. A fost un an în care perioada de şedere a fost mai lungă decât cea din anii trecuţi. Oamenii nu mai vor să vadă Delta în viteză", a menţionat Dan Verbina.
AMDTDD este partener al Primăriei comunei Crişan în organizarea celei de-a II-a ediţii a evenimentului Sărbătoarea borşului de peşte din Delta Dunării care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, în comuna Crişan.
Evenimentul va include prezentări gastronomice pentru turişti şi momente artistice susţinute Elena Gheorghe, Plăieşii, Radu Captari şi de grupurile folclorice aparţinând etniilor care convieţuiesc în Deltă, informează Agerpres.
Turiştii români au început să meargă în Deltă în număr din ce în ce mai mare
Fenomenul turistic din Delta Dunării înregistrat în primele opt luni ale anului a ajuns la nivelul celui din 2019, în ceea ce priveşte vizitatorii români, a declarat vineri, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

7
Au început înscrierile în clasa pregătitoare. Care sunt criteriile de departajare
7

25
Caz șocant: un bărbat şi-a dat foc, pe fondul depresiei. Este a doua oară când acesta se autoincendiază
25

920
DOCUMENT - Angajații din educație și profesorii vor avea nevoie de avizul unui psihiatru, înainte de a putea profesa în școli
920

2.181
VIDEO Fug din calea războiului din Iran! Descoperirea făcută de polițiștii de frontieră din Calafat
2.181

60
Accident de muncă în Gorj: muncitoe mort în timp ce monta stâlpi de electricitate. Poliţia a deschis o anchetă
60

3.197
CCR lovește în regulile transferului magistraților: decizie cu efecte directe asupra instanțelor
3.197

49
Cum faci cozonac pufos fără să greșești: Rețeta tradițională cu aluat perfect și secrete dovedite
49

1.289
Operațiune de amoploare în Timiș: Poliția și DIICOT au descins peste zeci de traficanți de droguri
1.289

65
CNAB a deschis o stație ITP la Aeroportul "Henri Coandă” pentru pasageri și angajați
65

80
Cum se vopsesc ouăle fără chimicale: Ghid complet pentru ouă vopsite natural cu ceapă, sfeclă și alte ingrediente
80

5.600
Judecătorii din Mureș schimbă tactica în cazul lui Emil Gânj: Credeam că e o glumă unde au trimis să fie căutat
5.600

3.503
VIDEO Călin Georgescu, la semnarea controlului judiciar: "Oamenii care nu cred în acest popor, în mod evident nu cred în această țară și nu cred în Dumnezeu"
3.503

1.544
FOTO Alertă în Iași, după ce un deținut a evadat de la Filarmonică: Unde l-au capturat polițiștii
1.544
















Comentează