Premium
Istoricul britanic Alex Drace-Francis, vorbitor de limbă română, a publicat recent „The making of Mămăligă”, carte apărută la Humanitas cu titlul „Istoria mămăligii”. Într-un interviu pentru news.ro, Alex Drace-Francis vorbeşte despre evoluţia mămăligii în istorie: de la o cultură marginală, în care porumbul era asociat cu mâncarea săracului, la o mămăliguţă sentimentală, la modă, de hipsteri.
Britanicul Alex Drace-Francis a venit pentru prima dată în România în 1990, curios faţă de schimbările politice din Estul Europei. A ”descălecat” tocmai la Botoşani, într-o regiune în care se cultiva intens porumb. După trei decenii, timp în care a învăţat limba română, Alex Drace-Francis răstoarnă pe masă ”Istoria mămăligii”, o carte despre relaţia românilor cu porumbul. “Cine s-ar fi gândit că mămăliga ar putea să aibă o istorie? Că păpuşoiul poate fi vedetă? Că mălaiul are o poveste de spus?” - se întreabă, retoric, Constanţa Ghiţulescu, pe coperta a patra a cărţii. Într-un interviu pentru News.ro, Alex Drace-Francis reconstituie drumul porumbului din Mexic până în teritoriile româneşti de azi, aminteşte de „antipatia” otomanilor pentru mămăligă şi vorbeşte despre concurenţa cu „polenta” italiană. Totul dintr-o perspectivă ”mămăligo-centrică” asupra istoriei.
News.ro: Domnule Alex Drace-Francis, aţi scris istoria mămăligii. Când aţi mâncat prima dată mămăligă?
Alex Drace-Francis: După câte îmi aduc aminte, în 1990. Eram student la ”Litere” în Marea Britanie şi în timpul vacanţei am călătorit să văd ce se întâmplă în Europa de Est şi am dat de mămăligă în România.
De fapt, la Botoşani. Cum aţi ajuns din Anglia tocmai în Moldova?
A.D.F: În acei ani era o mare mişcare umanitară, în special în ceea ce priveşte orfelinatele. Eu am venit ca simplu voluntar şi mergeam unde eram direcţionat. Iniţial, la Bacău, la Bucureşti şi apoi la Botoşani.
Cum aţi auzit de România?
A.D.F: Ca urmare a Revoluţiei din 1989. Călătorisem în Cehoslovacia, ca parte a unui schimb şcolar. Mă interesa foarte mult ce se întâmpla în Europa de Est, aveam foarte puţine cunoştinţe despre această zonă, ştiam doar istorie seacă.
Şi cum vi s-a părut atunci România?
A.D.F: Era haos total, dar am întâlnit oameni buni şi interesanţi. De fapt, calitatea umană m-a atras.
Botoşaniul e o regiune unde se mănâncă multă mămăligă. A fost o sursă de inspiraţie pentru cartea pe care aţi publicat-o trei decenii mai târziu?
A.D.F: Recent m-am gândit să scriu această carte. Eu sunt istoric al culturii, sunt amator al bucătăriei, e o zonă de hobby pentru mine. Peste ani, am cules multe informaţii despre acest subiect şi am constatat că nu s-a scris până acum.
Deşi se mănâncă multă mămăligă.
A.D.F: Da. Deşi există o tradiţie bună despre istoria gastronomiei şi a alimentaţiei, în mod surprinzător nu există un studiu special despre subiectul acesta: mămăliga.
Cum a ajuns mămăliga în România?
A.D.F: E un subiect controversat. În secolele anterioare, porumbul era o cereală dispreţuită şi apare destul de rar menţionată în surse. S-ar putea să fi ajuns pe la 1600, dar să nu fi fost înregistrată. În 1639 avem prima înregistrare sigură a porumbului în teritoriile actuale ale României.
Venind din Mexic.
A.D.F: Da, în sudul Mexicului, acolo se localizează originea porumbului.
Şi cum a trecut Oceanul?
A.D.F: Sunt controverse şi privind această trecere peste Atlantic. Ştim că faimosul Columb a adus porumb, dar nu ştim dacă acesta a fost porumbul care s-a cultivat ulterior. Sunt controverse şi mai departe: dacă a venit prin Marea Mediterană sau prin Africa, apoi prin Imperiul Otoman.
Ce credeţi?
A.D.F: Eu am pus accent pe Veneţia şi pe Europa centrală, în contrast cu teoriile anterioare care pun mai mult accent pe Imperiul Otoman.
Deci pe ruta vestică.
A.D.F: Da, prin Veneţia, nu prin Imperiul Otoman şi pe ruta balcanică.
Aţi spus că porumbul apare rar menţionat în documente. Asta pentru că era considerat mâncarea săracului?
A.D.F: Da, chiar aşa apare în primele surse. Avem nişte porunci ale Dietei din Transilvania care menţionează porumbul ca o plantă cultivată în afara hotarelor satului. Ştim destul de clar că avem ceea ce un un istoric american a numit ”o cultură de evadare”.
Unde localizăm această ”cultură de evadare”?
A.D.F: În Ardeal, sfârşitul secolului XVII.
Cum a evoluat această cultură?
A.D.F: Este perioada dominaţiei otomane şi otomanii rechiziţionau multe bunuri, dar se pare că nu le plăcea mămăliga. Pentru ei, era interzis consumul porcului din raţiuni religioase, musulmanul nu mănâncă porc. Nu există o asemenea interdicţie cu privire la porumb, dar totuşi nu consumau. Porumbul le era antipatic. Voiau pâine albă.
Astăzi mai putem vorbi despre mămăligă ca despre alimentul săracului?
A.D.F: Interesantă întrebare. Lumea îi spune acum mămăliguţă, nu mămăligă, mai ales în mediul urban.
Nu mai comanzi mămăligă la restaurant, ci mămăliguţă cu sărmăluţe.
A.D.F: Deci are conotaţii sentimentale. În engleză spunem ”comfort food”, adică mâncare de confort, se asociază cu amintiri plăcute din copilărie. Acum există o mămăligă sentimentală.
Gătiţi mămăligă?
A.D.F: Uneori, da.
Tare sau moale? Există acesta dispută în România.
A.D.F: Da, chiar există. Eu fac o mămăligă mai moale, dar apoi o las în cuptor să prindă coajă. E foarte bună, nu?
Este. Cât de specială e România când vine vorba de mămăligă? E a noastră?
A.D.F: Ştim că italienii au polenta, iar în Caucaz se mănâncă feluri similare. Ştiinţific vorbind, nu e o mare diferenţă între aceste feluri, dar mâncarea nu e doar o problemă de gastronomie sau de măsurat caloriile, e o chestie culturală. Întotdeauna, un preparat căpătă anumite conotaţii, este asociat cu memoria, înseamnă apartenenţă la un grup - cu cine mănânci ci, cu cine nu mănânci. Mămăliga e o chestie specială pentru români.
Se va ajunge la situaţia în care mămăliga să fie considerată un preparat rafinat în bucătărie?
A.D.F: Nu e exclus. S-a văzut în Europa o reîntoarcere a polentei. Şi polenta a fost considerată o mâncare a săracului. Acum e o mâncare la modă, de hipsteri. Mămăliga a fost reevaluată şi apreciată pentru că nu conţine gluten, deci e sănătoasă.
Ce poveste spune păpuşoiul în România?
A.D.F: Păpuşoi este un cuvânt moldovenesc. Există şi expresia: ”a face pe mortul în păpuşoi”. Există şi o formaţie din Republica Moldova, ”Zdob şi Zdub”, care cântă melodia ”Mămăligamania”. E o ghicitoare: Ce se naşte înfăşat? Oamenii nu se nasc înfăşaţi. Păpuşoiul e răspunsul. Păpuşoiul se naşte înfăşat, spre deosebire de restul cerealelor.
Ce urmează după această carte?
A.D.F: În engleză, titlul a fost: ”The making of mămăligă”. Deci geneza mămăligii. Titlul românesc, ”Istoria mămăligii”, poate e puţin ambiţios. În această carte tratez problema până la Primul Război Mondial. Nu e exclus să continui. E interesant să vedem istoria secolului XX din perspectiva mămăligii. Avantajul perspectivei mămăligo-centrice…
Perspectiva ”mămăligo-centrică”. Sună superb.
A.D.F: Da. Ne arată lucrurile într-o altă lumină. Vedem alte forţe care influenţează alegerile oamenilor. Noi ne credem stăpâni pe natura, dar alimentaţia rămâne o nevoie fundamentală care influenţează acţiunile oamenilor.
Şi acţiunile politice. Pentru că mămăliga arată şi nivelul de trai.
A.D.F: Este o datorie elementară a unui stat să asigure bunăstarea populaţiei, chiar dacă trăim într-o epocă modernă sau postmodernă.
Unde găsiţi informaţiile?
A.D.F: Multe surse au fost publicate, dar nevalorificate. Nu avem o arhivă o mămăligii. Avem o serie de documente foarte diverse. Însă dacă ai mult mălai, nu înseamnă neapărat că faci o mămăligă bună.
