Valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori faţă de nivelul minim înregistrat în 2009, a declarat, luni, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga, la evenimentul de schimbare a simbolului bursier al acţiunilor companiei Evergent Investments din SIF2 în Ever.
"Continuăm un an aglomerat la Bursa de Valori Bucureşti. Un an frumos, până la urmă, dacă ne uităm la cum s-au derulat primele trei luni ale acestui an. Vedem că am avut deja patru listări de obligaţiuni, patru listări de acţiuni, în valoare totală dacă ne uităm la obligaţiuni de aproape 300 de milioane de euro listate anul acesta, inclusiv emisiunile de titluri de stat derulate de Ministerul de Finanţe. Dacă ne uităm la acţiunile listate pe Aero, unde cum spuneam avem deja patru companii listate în valoare de peste 500 de milioane de lei, 100 de milioane de euro. Deci, cum spuneam, începem un an în forţă. De asemenea, indicii principali ai Bursei de Valori Bucureşti evoluează foarte bine. Indicele BET a depăşit anul acesta nivelul maxim înregistrat în 2007. Ne îndreptăm spre nivelul de 11.000 de puncte. Faţă de nivelul minim pe care l-am înregistrat în 2009, valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori. Dacă ne uităm la performanţa din ultimul an şi din acest an, faţă de începutul anului, suntem cu 12 procente mai sus, iar faţă de acum 12 luni suntem cu peste 40% creştere din punct de vedere al indicelui principal al bursei", a afirmat Hanga.
Potrivit acestuia, după patru listări de acţiuni şi patru listări de obligaţiuni avem "un botez".
De asemenea, Gabriel Grădinescu, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), a apreciat că simbolul bursier ales de companie este unul inspirat, iar SIF Moldova devine prima societate de investiţii financiare care optează să pornească pe un alt drum comercial.
La rândul său, Claudiu Doroş, director general al Evergent Investments, a afirmat că schimbarea simbolului bursier din SIF2 în Ever urmează în mod firesc schimbării denumirii companiei în Evergent Investments.
Evergent Investments este un Administrator de Fonduri de Investiţii Alternative (AFIA) autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), listat la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul EVER. Compania a funcţionat până la 1 martie 2021 sub numele de SIF Moldova, cu simbolul bursier SIF2. Societatea deţine un portofoliu de active evaluat la 2,137 miliarde de lei, la 30 decembrie 2020. Raportat la valoarea totală a activelor administrate, portofoliul de acţiuni cotate deţine ponderea principală, de 70,1%, în timp ce ponderea acţiunilor necotate este de 9,9%. Principalele sectoare în structura portofoliului raportat la valoarea totală a activelor sunt: financiar 44,4%, energetic 16%, industria prelucrătoare 7% şi imobiliare 6,9%.
Valoarea companiilor listate la bursă a crescut de aproape 6 ori, din 2009 (Radu Hanga)
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

48
Discuții la Palatul Victoria despre bani europeni și blocaje în sistem. Bolojan cere reguli clare pentru fondurile UE: „Investițiile nu trebuie blocate de interpretări diferite”
48

14
Gestionarea bagajelor în Europa: clasamentul companiilor aeriene în 2026
14

42
România intră tare pe piața mobilității verzi: Microbuzele electrice produse la Câmpina cuceresc Europa
42

1.354
Nicușor Dan vorbește de trei autostrăzi cruciale pentru viitorul României: „Capătă o importanță strategică tot mai mare!”
1.354

13
Vodafone Business lansează o nouă ediție a Bootcamp-ului Deschis la Nou: 2 zile de mentorat, 15 experți, 300 de antreprenori
13

43
Apostolos Tzitzikostas, comisar european: În Europa şi mai ales în regiunea Mării Negre, pentru coridorul nou de transport această conectivitate a căpătat noi dimensiuni
43

1.994
VIDEO Programul SAFE - Sorin Grindeanu explică o nuanță importantă: banii sunt împrumutați, nu sunt granturi
1.994

47
Bogdan Ivan: Când discutăm despre lanţurile de furnizare din energie, nu mai este o chestiune de lux, trebuie să acţionăm acum. Nu mai avem timp pentru a aştepta scenariul perfect
47

57
Ministrul Energiei din Grecia, Stavros Papastavrou: Europa a învăţat o lecţie în ultimii ani şi a învăţat-o nu tocmai simplu. Dacă securitatea energetică nu este consolidată, libertatea este fragilă
57

29
Transportatorii cer scăderea urgentă a prețului carburanților: „Statul încasează peste jumătate din cost”
29

31
Bursa de la București a deschis pe roșu: scăderi pe toți indicii în debutul ședinței. Start negativ pentru piața de capital
31

466
Binance Academy: Ce trebuie să știi dacă vrei să investești sau să faci trading în piețele crypto?
466

49
Thinkstor Global Strategies anunță lansarea „House of Romania”, proiect care vizează promovarea României la Davos 2027
49
















Comentează