Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bătălia pentru MOSUL. Trupele irakiene, miliția kurdă și trupe americane atacă orașul / UPDATE

facebook.com
mosul

UPDATE Principalii miniştri ai apărării din coaliţia internaţională angajată contra grupării Statul Islamic (SI) se reunesc pe 25 octombrie la Paris, pentru a face un bilanţ mai ales asupra ofensivei pentru recucerirea oraşului Mosul în Irak, a anunţat luni Ministerul francez al Apărării, informează AFP.

Doisprezece miniştri, printre care secretarul american al apărării Ashton Carter, vor fi primiţi de omologul lor francez Jean-Yves Le Drian, s-a precizat în anturajul acestuia din urmă.

 

UPDATE Forţele irakiene, sprijinite de avioanele coaliţiei conduse de Statele Unite, au eliberat 12 sate la sud de Mosul, ca parte a operaţiunii de recucerire a celui de-al doilea oraş ca mărime din Irak de la gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), a informat televiziunea de stat irakiană citând surse din cadrul armatei, relatează DPA.

În cursul zilei de luni, forţele irakiene s-au luptat cu militanţi ai Stat Islamic lângă sate aflate la sud de Mosul, a afirmat Shaker Jawdat, comandantul forţelor de poliţie locale.

UPDATE: Turcia intră în bătălia pentru Mosul.

Turcia va juca un rol în ofensiva asupra Mosulului. "Vom fi parte a operațiunilor și vom fi la masa discuțiilor", a declarat Recep Erdogan, citat de dailysabah.com.

„Frații noștri sunt acolo, rudele noastre sunt acolo. Trebuie să fim implicați”, a adăugat președintele turc.

*

Luptele pentru cucerirea celui de al II-lea oraș ca mărime din Irak este în plină desfășurare. Milițiile kurde luptă alături de trupele guvernamentale pentru a cuceri strategicul oraș din Irak pe care ISIS l-a transformat într-o adevărată forțăreață.

Ofensiva lansată de forţele irakiene pentru recucerirea oraşului Mosul din mâinile grupării Stat Islamic (SI) ar putea dura săptămâni şi 'posibil chiar mai mult', a anunţat luni un înalt comandant american, informează AFP.

Luptele sunt la această oră în plină desfășurare.

"This could be a very long fight, or ISIL could choose to withdraw, it is very hard to say. But it is a complex battleground and a complex operation," our correspondent said.

sursa foto: aljeazeera.com

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.