Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Colaborator regional al extremei drepte austriece, sancţionat pentru expunerea de relicve fasciste

austria harta

Un colaborator regional al partidului austriac de extremă dreapta FPO (Partidul Libertăţii din Austria) a fost exclus din această formaţiune ce vizează al doilea loc în legislativele din 15 octombrie, pentru că a expus în camera din spate a farmaciei sale din Tirol relicve fasciste, a anunţat miercuri partidul, informează AFP. Colecţia de suveniruri din vremea celui de-Al Treilea Reich al cărei proprietar era Martin Hochstoeger (47 de ani), farmacist în Innsbruck şi activ în cadrul conducerii regionale a FPO, a fost semnalată de un blogger care a publicat fotografii pe internet.

Instantaneele arată un stindard şi un tricou având fiecare pe el o emblemă fascistă şi prezentate într-o vitrină, precum şi o placă de marmură ce comemorează plebiscitul organizat în aprilie 1938 de fascişti pentru a ratifica ralierea Austriei la Al Treilea Reich. În plină campanie pentru legislativele ce vor avea loc în 15 octombrie, diferiţi responsabili politici s-au declarat indignaţi de aceste fotografii făcute în camera din spate a farmaciei lui Hochstroeger, fost lider al ordinului regional al farmaciştilor din Tirol, şi au cerut socoteală FPO.

Responsabilul regional al partidului a anunţat miercuri pe Facebook excluderea celui în cauză. 'Acţiunile lui aduc prejudicii partidului, cauzei şi militanţilor', a explicat Markus Abwerzger, explicând că fostul său coleg de partid 'a depăşit o linie roşie'. 'FPO pur şi simplu nu reuşeşte să iasă din mlaştina sa brună', au comentat social-democraţii din Tirol, conform Agerpres.

După ce s-a străduit să-şi îmbunătăţească imaginea în ultimii ani, FPO, creditat cu circa 24% intenţii de vot, vizează al doilea loc la legislative şi este considerat un posibil partener de coaliţie de către tânărul favorit conservator Sebastian Kurz (OVP, Partidul Popular Austriac, 33%). O eventuală alianţă nu a fost exclusă nici de cancelarul social-democrat aflat la sfârşit de mandat, Christian Kern, partidul acestuia fiind plasat în sondaje la egalitate cu extrema dreaptă. Comitetul Mauthausen, o organizaţie ce îi reprezintă pe cei deportaţi în lagărul de concentrare austriac cu acelaşi nume, a publicat la sfârşitul lui august o listă cu 60 de derapaje cu caracter xenofob, rasist sau antisemit imputate parlamentarilor din FPO, din 2013 până în prezent şi care demonstrează, în opinia sa, 'caracterul incurabil' al partidului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.