Papa Francisc a deplâns sâmbătă "teama de a parcurge calea fraternităţii" şi a pledat pentru construirea de "punţi între oameni şi popoare, într-o lume în care chiar şi astăzi se ridică atâtea ziduri din frică faţă de ceilalţi", transmite EFE preluat de agerpres.
Suveranul pontif a pledat totodată pentru o solidaritate mondială care să fie eficientă şi care să le permită "tuturor popoarelor să devină răspunzătoare de propriul destin" şi pentru o cultură "în care nimeni să nu se uite la aproapele său cu indiferenţă şi nici să nu întoarcă privirea atunci când vede suferinţa fraţilor".