Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Revine INFERNUL chimic? Anunțul făcut de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice despre ISIS

www.glsa.ro
arme chimice

Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a avertizat vineri că luptătorii străini ai Statului Islamic (SI) care se întorc din Siria în ţările lor de origine pot ataca cu arme chimice, pe care au învăţat să le folosească în luptă, transmite Xinhua.

"Ameninţarea terorismului chimic reprezintă o preocupare majoră, în special după cele întâmplate în Siria şi Irak, unde SI a fost identificat ca unul din atacatorii cu gaz muştar cu sulf", a arătat directorul general al OIAC, Ahmeet Uzumcu. "Ne temem că luptătorii străini pot reveni în ţările lor de origine cu cunoştinţe privind producţia şi utilizarea unor astfel de arme. Primim unele informaţii de la statele partenere, care mai degrabă confirmă seriozitatea. Până acum, în activităţile teroriste din mai multe ţări europene s-au folosit alte arme, dar acestea nu exclud posibilitatea utilizării armelor chimice sau a altor mijloace convenţionale", a adăugat el.

Citește și: Coreea de Nord provoacă NOI TENSIUNI! Phenian-ul a lansat o nouă rachetă: Cum s-a încheiat testul

OIAC ţine Misiunea de Asistenţă cu Reacţie Rapidă la dispoziţia oricăruia din cele 192 de state membre ale organizaţiei. "Cele mai multe ţări europene au un anumit grad de pregătire proprie, dar şi prin instituţii ca NATO şi UE pentru a reacţiona, dar alte ţări nu au capacitate de reacţie", a explicat Uzumcu, conform Agerpres.

Organizaţia mai are nevoie de 10 zile pentru primul raport privind presupusul atac cu arme chimice de la Khan Shaykhun, din 4 aprilie, soldat cu aproape 90 de morţi, iar raportul final va fi gata în două luni, a mai declarat directorul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.