Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Arest la domiciliu pentru instructorul auto surprins în timp ce primea mită

arestDomiciliu

Instructorul auto surprins joi de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila în timp ce primea mită de la o cursantă, căreia îi promisese că îi va facilita promovarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere, a primit măsura arestului la domiciliu, potrivit Agerpres.

Instructorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi a fost reţinut joi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar Tribunalul Brăila a respins vineri propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestare preventivă a bărbatului şi a dispus arestul la domiciliu.

"Respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila de arestare preventivă a inculpatului Dârnea Gigi. Ia măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul Dârnea Gigi cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 alin. (1) Cod penal, pe o durată de 30 zile, începând cu data de 16.06.2023 până la data de 15.07.2023, inclusiv. Impune inculpatului Dârnea Gigi obligaţia de a nu părăsi imobilul din comuna Chiscani, fără permisiunea judecătorului de drepturi şi libertăţi, judecătorului de cameră preliminară sau instanţei de judecată în faţa căreia se află cauza", este soluţia dată de Tribunalul Brăila şi publicată pe site-ul instanţei.

Flagrantul a fost organizat în baza denunţului formulat de persoana denunţătoare la Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila.

"În data de 15 iunie 2023, ofiţerii de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, au prins în flagrant un instructor auto, după ce a primit o sumă de bani de la denunţătoarea în cauză cu promisiunea că îi va facilita acesteia promovarea probei practice în vederea obţinerii permisului de conducere. În fapt, un instructor auto a solicitat de la o persoană o sumă de bani pentru a o ajuta să promoveze proba practică în vederea obţinerii permisului de conducere, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul SPRCIV Brăila. Pentru a-i întări convingerea că are influenţa necesară, i-a transmis denunţătoarei în cauză faptul că o va înscrie personal la proba practică, iar banii solicitaţi vor merge mai departe", se arată într-un comunicat de presă remis joi de Serviciul Judeţean Anticorupţie Brăila.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.