Mijlocaşul Axel Witsel, care nu a mai jucat din luna ianuarie din cauza unei accidentări grave la tendonului lui Ahile, este ''în formă şi gata să joace'' joi împotriva Danemarcei la EURO 2020, a comunicat serviciul medical al naţionalei Belgiei, scrie AFP, potrivit Agerpres.
''Nu se teme. Este gata să joace chiar dacă riscul unei reaccidentări nu este exclus'', a declarat la o conferinţă de presă medicul kinetoterapeut, Lieven Maesschalk, care s-a ocupat de reabilitarea jucătorului.
Selecţionerul Belgiei, Roberto Martinez, spunea luni că se gândeşte să-i ofere lui Axel Witsel şansa de a juca împotriva naţionalei daneze, joi, la EURO 2020, după ce acesta s-a recuperat în urma accidentării din iarnă.
Witsel nu a mai jucat niciun meci din ianuarie, după operaţia suferită la tendonul lui Ahile.
Martinez a spus că Witsel este apt să joace în partida de la Copenhaga, în grupa B.
Mijlocaşul, în vârstă de 32 de ani, cu 110 selecţii, este unul dintre componenţii de bază ai naţionalei Belgiei, dar şansele sale de a fi prezent la Campionatul European erau minime după accidentarea gravă din ianuarie în timp ce juca pentru Borussia Dortmund.
''Planul iniţial era ca el să joace 20 de minute împotriva Finlandei... Acum însă cred că el va putea evolua în partida cu Danemarca'', a spus selecţionerul.
Luna trecută, Axel Witsel îi mulţumea selecţionerului Roberto Martinez pentru că l-a inclus pe lista pentru EURO 2020.
"Eu resimt o imensă emoţie şi o mare mândrie pentru că am fost selecţionat la turneul final din această vară. Mai am încă de lucrat, dar fac totul pentru a fi pregătit", spunea atunci Witsel.
La rândul său, selecţionerul Roberto Martinez afirma: "Nu există o aşteptare specială în jurul lui Axel Witsel. Este pur şi simplu o recompensă pentru tot ce a făcut pentru echipa naţională, pentru cariera sa şi pentru munca depusă în ultimele luni. Noi avem încredere în departamentul nostru medical (...) Suntem încrezători în faptul că el are un rol de jucat la EURO".
Belgia face parte din Grupa B şi după ce a învins pe 12 iunie Rusia cu 3-0, va juca în ordine cu Danemarca (17 iunie) şi Finlanda (21 iunie).
Axel Witsel, pregătit să intre pe teren în meciul cu Danemarca
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

66
Clubul Tottenham a refuzat să îi ofere stadionul lui Kanye West
66

4.228
VIDEO Femeia lovită pe trecerea de pietoni de jucătorul Rapidului, Kader Keita, a murit în spital: Se schimbă încadrarea juridică pentru fotbalist
4.228

31
James Rodríguez a revenit la antrenamentele lui Minnesota United
31

189
Serie A: Napoli a învins luni seara, pe teren propriu, formaţia AC Milan
189

2.638
Motiv de mândrie națională: în ce oraș din România se produc pneurile mașinilor de Formula 1
2.638

198
Cum a reacționat Ștefan Baiaram după ce a fost lăsat din nou în afara primului 11: Am învățat din episoadele trecute
198

70
Gabriela Ruse s-a calificat în optimi la turneul de la Linz
70

103
Filipe Coelho, după victoria cu CFR Cluj: Nu promit titlul
103

4.223
Verdict istoric: Rusia, scoasă din joc de Ucraina în zonele ocupate
4.223

107
Daniel Pancu și-a certat jucătorii după înfrângerea cu Universitatea Craiova: 'Ne-am pierdut reperele. Am făcut multe greșeli'
107

34
Juventus învinge echipa lui Dan Șucu și se apropie la un punct de locurile de Champions League
34

71
Lupta pentru titlu continuă. Universitatea Craiova, victorie clară cu CFR Cluj
71

18
Fost preşedinte al WADA a murit la 84 de ani. A fost şi preşedinte al Asociaţiei Olimpice Britanice
18
















Comentează