Boris Johnson a fost 'ţinut în întuneric' în privinţa unor informaţii secrete cu caracter sensibil atunci când a devenit ministru de externe în guvernul britanic, relatează vineri BBC şi cotidianul The Sun, preluate de agenţia Press Association.
BBC şi The Sun afirmă, citând surse, că actualului favorit la succesiunea Theresei May i s-a restrâns accesul la o categorie de informaţii în momentul în care a fost numit la conducerea Foreign Office în 2016.
Se pare că Johnson a ştiut despre decizie şi a fost 'foarte nefericit' din această cauză, dar surse apropiate fostului ministru au negat aceste informaţii.
Potrivit uneia din surse, nu a existat nicio dispută legată de interzicerea accesului la informaţii, iar Boris Johnson a văzut tot ceea ce ar fi trebuit în calitate de ministru de externe.
'Nu comentăm în legătură cu subiecte legate de serviciile de informaţii', a reacţionat un purtător de cuvânt al Downing Street.
BBC, citând 'surse multiple având cunoştinţe directe despre evenimente' şi neimplicate în campania pentru şefia Partidului Conservator sau în politică, a relatat că premierul May nu a dorit ca lui Boris Johnson să-i fie arătată o categorie de informaţii secrete cu caracter sensibil.
The Sun scrie că s-a declanşat o situaţie tensionată atunci când Johnson a fost acuzat că a dezvăluit din greşeală informaţii clasificate.
'Prim-ministrul nu credea că se putea avea încredere în Boris, pentru că este limbut. (Johnson) le provoca îngrijorare agenţilor. Nu i s-a spus totul din cauza aceasta', a declarat o sursă pentru The Sun. 'Fără ştirea sa, erau aranjate întâlniri preliminare înainte ca el să vină în Downing Street 10', a continua sursa.
'Cei doi probabil că împart vina pentru această situaţie, şi a fost o ciocnire între trăsăturile lor cele mai negative - Boris este gură-spartă şi Theresa poate fi o paranoică obsedată de control', a comentat aceeaşi sursă.
Boris Johnson a fost 'ţinut în întuneric' în privinţa unor informaţii secrete când a devenit ministru de externe
Explorează subiectul
București
23°C
Articole Similare

249
Lovitură în lanț: Israelul ar fi eliminat încă un comandant iranian de elită / Momentul care poate schimba jocul în regiune
249

952
VIDEO Israelul a bombardat cel mai mare complex petrochimic al Iranului
952

2.016
Cazul care uimește loteria: A pierdut 12 milioane de euro pentru că nu și-a revendicat biletul la timp / Ce se întâmplă cu banii
2.016

2.817
VIDEO Putin ar fi invidios. Primirea neobișnuită de care a avut parte Volodimir Zelenski în Siria: 'Rusia nu a primit așa ceva'
2.817

2.549
Acuzații grave de la Kremlin: 'Foarte probabil' ca Ucraina să fi plasat explozibili în Serbia, lângă conducta care transportă gaz rusesc către Ungaria
2.549

2.656
Rusia trage un semnal de alarmă: Întregul Orient Mijlociu este 'în flăcări'
2.656

3.766
'Am formulat propriile noastre cerințe'. Iranul răspunde propunerilor de armistițiu și respinge planul SUA
3.766

47
Războiul din Orientul Mijlociu împiedică ajutoarele umanitare să ajungă la milioane de oameni
47

3.806
FOTO 'Victorie a la Pirus': Cronologia declarațiilor halucinante ale lui Donald Trump în războiul cu Iranul
3.806

3.088
Războiul din Iran schimbă tactica Rusiei în Ucraina: presiune tot mai mare asupra apărării Kievului
3.088

3.433
VIDEO Cel mai 'așteptat' deces - fake-ul perfect: Mega-escrocherie cu criptomonede după ce o legendă vie a fost 'îngropată'
3.433

80
Iranul denunță lipsa de acțiune a AIEA faţă de atacurile repetate americano-israeliene în zona centralei atomoelectrice de la Bushehr
80

3.895
Un lider al Corpului Gărzilor Revoluționare din Iran, ucis într-un atac aerian - A fost considerat unul dintre ofițerii cheie de securitate ai regimului
3.895
















Comentează