Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Bulgaria se opune aderării rapide a Ucrainei la NATO: 'O decizie ar trebui luată după soluționarea pașnică a conflictului'

Rumen Radev

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, nu se alătură textului integral al declaraţiei adoptate de unele ţări din Europa de Est cu privire la apartenenţa Ucrainei la NATO. Şeful statului bulgar susţine celelalte poziţii cuprinse în document, se precizează într-o poziţie emisă de biroul de presă al lui Radev.

"Bulgaria este parte din declaraţia de la summitul NATO de la Bucureşti din 2008 privind viitoarea aderare a Ucrainei, dar această declaraţie a fost adoptată într-un mediu de securitate complet diferit. Acţiunile militare de pe teritoriul Ucrainei de astăzi impun ca apartenenţa acesteia la Alianţă să fie discutată în cadrul întregii componenţe a Consiliului Nord-Atlantic şi să nu conducă la riscul implicării directe a ţărilor NATO în război. O decizie privind aderarea Ucrainei la NATO ar trebui luată numai după elaborarea unor parametri clari pentru soluţionarea paşnică a conflictului dintre Rusia şi Ucraina, care să fie acceptaţi şi implementaţi de ambele state beligerante", se arată în poziţia Preşedinţiei bulgare, conform Rador.

Anterior, şefi de stat ai mai multor ţări membre NATO din Europa Centrală şi de Est au semnat o declaraţie comună prin care îşi reafirmă sprijinul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Declaraţia a fost semnată de preşedinţii României, Republicii Cehe, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Republicii Macedonia de Nord, Republicii Muntenegru, Poloniei şi Slovaciei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.