Un grup de locuitori ai Dublinului face campanie pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale celebrului scriitor James Joyce, al cărui mormânt din Zurich, Elveţia, este departe de capitala irlandeză, celebrată în lucrările sale, informează AFP.
Luni, un comitet consultativ din Dublin, care se ocupă de cartierul Rathgar, unde romancierul şi poetul s-a născut în 1882, a adoptat o moţiune în care a solicitat primarului să ceară guvernului irlandez să repatrieze rămăşiţele pământeşti ale lui Joyce din Elveţia.
Scopul este "să acordăm recunoaştere oficială cuiva faţă de care nu am fost foarte recunoscători în trecut", a declarat pentru AFP consilierul Dermot Lacey, care a prezentat solicitarea în numele "enormei posterităţi" a scriitorului.
Guvernul irlandez, care în epoca scriitorului era sub influenţa Bisericii Catolice, a refuzat repatrierea corpului lui James Joyce după moartea sa, în ianuarie 1941, din cauza criticilor violente pe care acesta le-a adus bisericii.
Lacey a explicat că încearcă să contacteze rudele apropiate ale scriitorului şi că va respecta dorinţele acestora.
James Joyce a murit la vârsta de 58 de ani şi este înmormântat alături de soţia sa, Nora Barnacle, şi de alţi membri ai familiei sale, la Cimitirul Fluntern din Zurich.
Solicitarea prevede ca rămăşiţele sale pământeşti să fie returnate în Irlanda "la timp pentru împlinirea, în februarie 2022, a 100 de ani de la publicarea romanului 'Ulise'".
Autorul a avut o relaţie dificilă cu ţara sa de origine, despre care susţinea că se află sub jugul Bisericii Catolice, şi şi-a petrecut o mare parte a vieţii în Europa continentală.
Cu toate acestea, cele mai cunoscute opere ale sale - "Ulise", "Finnegans Wake" şi "Dubliners" - evocă capitala irlandeză.
Capodopera sa, "Ulise", publicată la Paris în 1922, a fost interzisă în Irlanda din cauza scenelor sale explicite, ceea ce a agravat aversiunea lui Joyce faţă de ţara sa de origine.
Joyce nu s-a întors în Irlanda în ultimii 29 de ani de viaţă, însă rămâne un scriitor-cult la Dublin, unde fanii săi recreează şi citesc scene din "Ulise" în tot oraşul, în fiecare an pe 16 iunie, ziua în care se petrece acţiunea romanului.
Rămăşitele pământeşti ale poetului William Butler Yeats, o altă figură emblematică a literaturii irlandeze, au fost repatriate în Irlanda în 1948, după moartea sa în Franţa, cu nouă ani mai devreme.
Campanie pentru repatrierea rămăşiţelor pământeşti ale lui James Joyce din Elveţia
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1.964
FOTO Primele imagini. Denis Alibec și Anca Surdu au devenit părinți pentru prima dată. Anunțul făcut de fosta campioană
1.964

4.685
Gabi Bădălău a fost oprit în trafic de poliție: Claudia Pătrășcanu l-a acuzat că l-a răpit pe fiul său
4.685

4.041
Război total între doi cântăreți celebri: Mihai Mărgineanu l-a dat în judecată pe Florin Chilian și cere aproape 25.000 de euro
4.041

49
VIDEO Harry Styles, omagiu emoționant pentru Liam Payne: "Acum doi ani, astăzi, am pierdut unul dintre acei prieteni"
49

126
Directorul executiv al Fundaţiei Nobel a demisionat: "Sunt mândră de ceea ce am realizat"
126

60
Jude Law îl va interpreta pe legendarul antrenor Bill Shankly într-un serial despre istoria clubului Liverpool
60

76
Președintele UNITER, la deschiderea Festivalului Național de Teatru: "Întotdeauna avem nevoie de apropiere, de emoţie şi de adevăr"
76

84
O eroare software a făcut ca ochelarii Ray-Ban Meta să înregistreze conversații fără știrea utilizatorilor
84

10.451
Se schimbă ora oficială a lumii. Ce se va întâmpla în măsurarea timpului din 2027
10.451

9.235
Misterul „pârțâitorului-fantomă” de la Consiliul European: Jurnaliștii au fugit de la un briefing din cauza mirosului insuportabil
9.235

69
Astronomii au identificat, în premieră, o stea verde: Resturile unor planete i-au schimbat culoarea
69

331
Diddy, transferat de urgență într-un alt penitenciar, la câteva zile după ce a ajuns la spital din cauza unei răni la cap
331

28
Angouleme pregătește un nou eveniment dedicat benzilor desenate, după anularea celebrului festival
28
















