Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CFR Cluj a câștigat meciul cu Viitorul, scor 1-0, în play-off-ul Ligii 1

www.a1.ro
Craiova CFR Cluj Hoban

Campioana României, CFR Cluj, s-a impus în deplasare, la Ovidiu, în fața celor de la Viitorul, cu scorul 1-0. Singurul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Păun, în minutul 73.

La finalul meciului, Hagi a apărut supărat la interviu şi, printre cuvinte, şi-a certat jucătorii pentru atitudinea imatură în faţa unei echipe pragmatice despre care-i avertizase înaintea partidei.

Citește și: Norica Nicolai atac la adresa lui Rareș Bogdan! ‘Talentul de slugoi nu înlocuiește caracterul’

"O luptă deschisă, fiecare echipă a avut şansele ei. Ştiam că întâlnim o echipă pragmatică, care joacă la rezultat, dar nu am reuşit să marcăm noi primii. Suntem o echipă tânără, mulţi dintre ei nu au încă experienţă, dar sper să înveţe din acest meci. Trebuia să arătăm că avem un potenţial bun, să ştim să punem presiune şi să jucăm aşa cum trebuie atunci când avem mingea. Am început bine, dar am pierdut reperele şi poziţiile în teren. Jucătorii au încercat iar, la fel ca în meciul cu Steaua, să joace individual. Când facem asta, vin şansele pentru adversar, care ne-a prins pe contraatac", a declarat Hagi, la Digi Sport, înainte să dezvăluie că şi-a atenţionat elevii asupra pragmatismului şi experienţei de care dau dovadă adversarii: "Le mulţumim fanilor că au venit, ăsta e un lucru foarte pozitiv. De patru ani încercăm să jucăm fotbal la Constanţa, şi azi a fost un meci interesant, cu două echipe care au căutat golul. Le-am scris pe tablă că sunt experimentaţi şi pragmatici, ce era să fac mai mult!?".

"Drăguş trebuie să reflecteze, să vadă anumite lucruri"

Denis Drăguş a jucat din nou dezamăgitor, iar Hagi l-a scos după doar 52 de minute ineficiente. La final, "Regele" i-a trasat traiectoria viitoare jucătorului de la care are mari aşteptări: "Nu e într-un moment inspirat al lui. Are talent, dar trebuie să reflecteze, să vadă anumite lucruri, să se liniştească şi să muncească foarte mult. E tânăr, la fel ca ceilalţi, iar noi arătăm că în unele momente nu avem puterea să ne batem acolo sus. S-a văzut şi în această seară. Nu pot ei sau eu trebuie să mai fac anumite lucruri pentru a face o echipă puternică precum aceea de acum doi ani. Voi speraţi, voi aţi creat...Da, dacă am fi câştigat azi, echilibram play-off-ul şi era mai bine. Acum, şansele s-au diminuat, acum ne uităm la locul trei sau locul patru", a mai punctat managerul tehnic al echipei care dă cei mai mulţi jucători la loturile naţionale: "Trebuie doar să muncim, nu să facem convocările. Dacă sunt la echipele naţionale, înseamnă că jucătorii noştri au muncit şi au făcut anumite lucruri. Nu pot vorbi în niciun mod, ne pare bine că muncim şi vin şi lucruri de natura aceasta. Ianis e doar convocat, atât, nu are rost să facem poveşti. Vom vedea".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.