Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cimpanzeii din Camera Comunelor pictaţi de Banksy, la licitaţie

 Banksy

Lucrarea în care artistul britanic Banksy a prezentat Camera Comunelor ca fiind plină de cimpanzei va fi scoasă la licitaţie în luna octombrie, scrie BBC potrivit news.ro

„Devolved Parliament” a fost pictată în 2009 de artistul despre care se ştie că este originar din Bristol şi ar putea fi vândută pentru 1,5 milioane de lire sterline, potrivit casei de licitaţii Sotheby's.

„Indiferent de poziţia pe care o ai în dezbaterea privind Brexitul, nu există îndoială că această lucrare este mai pertinentă decât a fost vreodată”, a transmis casa de licitaţii.

Ea va fi expusă pe 28 septembrie înainte de vânzarea la Londra din 3 octombrie.

Alex Branczik, reprezentant al Sotheby's, a spus că Banksy „a înfruntat problemele cotidiene arzătoare”. Banksy a creat „Devolved Parliament” pentru Bristol Museum în 2009, care a atras peste 300.000 de vizitatori şi a făcut parte dintr-una dintre cele mai vizitate expoziţii ale anului.

Proprietarul anonim al picturii - cea mai mare realizată de Banksy (cu o lăţime de 4 metri) - a împrumutat-o muzeului la începutul acestui an pentru a marca un deceniu de la deschiderea expoziţiei permanente şi data iniţială stabilită pentru Brexit, 29 martie.

Vânzarea va avea loc la un an după ce Banksy însuşi a intervenit într-o licitaţie Sotheby's, unde lucrarea „Girl with Balloon” s-a distrus în faţa publicului şi a căpătat un nou titlu, „Love is in the Bin”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.