DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Filmările la 'Avatar' 3 sunt aproape încheiate, asigură regizorul James Cameron

Filmările la ''Avatar 2'' s-au încheiat, a anunţat regizorul, producătorul şi scenaristul James Cameron, care lucrează în prezent la a treia parte a francizei, ''Avatar 3'', care este gata în proporţie de ''95 la sută'', relatează luni contactmusic.com, potrivit Agerpres.

Regizorul în vârstă de 66 de ani a pierdut ''patru luni şi jumătate de producţie'' din cauza pandemiei de coronavirus, însă filmările la a treia parte a francizei au fost reluate recent în Noua Zeelandă, iar producţia este aproape gata.

''COVID ne-a afectat, aşa cum i-a afectat pe toţi. Ne-a afectat profund. Am pierdut circa patru luni şi jumătate de producţie'', a declarat Cameron într-o conversaţie video pe Zoom cu Arnold Schwarzenegger, cu ocazia Austrian World Summit 2020.

Prin urmare, lansarea a fost amânată cu un an, fiind stabilită pentru decembrie 2022. ''Asta nu înseamnă că am un an în plus să termin filmul, deoarece în ziua în care livrăm 'Avatar 2', începem să lucrăm la finalizarea 'Avatar 3' '', a precizat regizorul.

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

James Cameron a declarat că în prezent filmează în Noua Zeelandă la a treia parte din franciză. ''Mai avem de realizat aproximativ 10%. 'Avatar 2' e 100% complet şi suntem aproape 95% gata cu 'Avatar 3' '', a explicat el.

Cameron a declarat de asemenea că echipa de producţie poate ''să aibă o viaţă mai mult sau mai puţin normală'' pe parcursul filmărilor din Noua Zeelandă, în contextul pandemiei de coronavirus, deoarece ţara a gestionat bine focarul epidemic. ''Am realizat primul film aici în Noua Zeelandă, iar ţara este clasată pe primul sau pe al doilea loc în ceea ce priveşte răspunsul la COVID - uneori Germania este pe locul întâi, alteori Noua Zeelandă ocupă primul loc. Dar putem funcţiona. În prezent suntem la nivelul doi aici, dar putem funcţiona, putem filma şi putem avea o viaţă mai mult sau mai puţin normală aici. Suntem foarte norocoşi, aşa că nu văd niciun obstacol în calea finalizării filmului", a adăugat regizorul.

Acţiunea din al doilea film din franciza ştiinţifico-fantastică se va concentra pe personajele Jake Sully şi Neytiri - interpretate de Sam Worthington, respectiv Zoe Saldana - şi are loc la 12 ani de la evenimentele din filmul original, lansat în 2009.

James Cameron, producătorul Jon Landau şi restul echipei principale de producţie au primit permise speciale de zbor în Noua Zeelandă în perioada în care graniţele statului erau închise pentru a ţine la distanţă coronavirusul, ceea ce a generat critici din partea unor voci care au acuzat un tratament incorect faţă de alte persoane care nu puteau intra în această ţară.

Datele anunţate iniţial pentru lansarea continuărilor "Avatar" au fost 17 decembrie 2021, respectiv decembrie 2023, decembrie 2025 şi decembrie 2027, pentru al treilea, al patrulea şi al cincilea film din franciză.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.