Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hidroelectrica, profit net istoric în primele nouă luni din 2023

hidroelectrica

Hidroelectrica, profit net istoric în primele nouă luni din 2023

Hidroelectrica a anunţat un profit net de 5,2 mld. lei în primele nouă luni din 2023, în creştere cu 42% faţă de rezultatul net de 3,65 mld. lei din ianuarie-septembrie 2022, la venituri de 9,6 mld. lei, plus 32%, arată datele din raportul financiar trimestrial publicat la BVB, informează Mediafax.

„Grupul Hidroelectrica înregistrează rezultate operaţionale şi financiare în creştere pentru primele 9 luni ale anului 2023, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2022, cu îmbunătăţirea marjei operaţionale şi a marjei nete a Grupului cu 5%, respectiv 8%, datorate în principal hidraulicităţii ridicate, peste medie şi executării strategiei de creştere a portofoliului de furnizare”, transmite compania în raport, citată de Ziarul Financiar.

Energia produsă şi vândută (netă) a crescut cu 38% (14.101 GWh) în perioada de nouă luni încheiată la 30 septembrie 2023, de la 10.253 GWh în perioada similară anterioară, înregistrându-se o producţie netă aferentă trimestrului III din anul 2023 cu 22% mai mare decât producţia netă aferentă trimestrului III din anul 2022. Această creştere a fost datorată în principal secetei ce a caracterizat trimestrul III al anului 2022.

„Cu privire la previziunea legată de producția totală de energie electrică a Hidroelectrica aferentă anului în curs, raportat la condițiile hidrologice existente și estimările curente până la finele anului, facem precizarea că aceasta a fost actualizată de la 16,3 TWh la 17,3 TWh”, scrie compania.

Cu tot cu energia achiziţionată (1.316 GWh, plus 130%), Hidroelectrica a vândut în total energie electrică de 15.416 GWh, cu 42% mai mult faţă de primele nouă luni din 2022. EBITDA a crescut cu 35% de la an la an, la 6,58 mld. lei, marja EBITDA a urcat cu 2%, la 69%, marja operaţională a crescut cu 5%, la 63%, iar marja netă s-a apreciat cu 8%, la 54%.

La S1/2023, primele rezultate anunţate de Hidroelectrica la Bursă, compania de stat a raportat un profit net de aproape 4 mld. lei, în urcare cu 46% comparativ cu S1/2022, la venituri de aproape 7 mld. lei, plus 42%. EBITDA era de 5 mld. lei, în urcare cu 38% de la un an la altul, în timp ce marja EBITDA era de 71%, iar marja netă de 57%, faţă de 55% la S1/2022.

Hidroelectrica are o capitalizare de 53,6 mld. lei, în contextul în care acţiunile H2O se tranzacţionează în creştere cu 15% faţă de preţul din oferta de listare (104 lei), respectiv în urcare cu 18% faţă de preţul cu discount (100,88 lei), conform calculelor realizate de ZF pe baza preţului curent de tranzacţionare. Compania este controlată în proporţie de 80% de statul român, prin Ministerul Energiei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.