Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Kremlinul a reacţionat la declaraţiile lui Thomas Bach despre patinatoarea rusă Kamila Valieva

stirileprotv.ro
kamila valieva

Kremlinul a reacţionat, prin purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, la declaraţiile preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, care a criticat vineri anturajul patinatoarei ruse Kamila Valieva şi a regretat că scandalul de dopaj în care aceasta este implicată a făcut-o să clacheze în finala feminină la Jocurile de iarnă de la Beijing, transmite Reuters.

"Am fost foarte tulburat ieri, când m-am uitat la televizor (la programul liber de patinaj artistic - n. r.). Am urmărit o prestaţie în care s-a văzut presiunea de pe umerii ei. Cariera mea îmi permite să ştiu ce este presiunea, dar aceasta a fost peste ceea ce îmi pot imagina. A fost dificil să văd cum se prăbuşeşte pe gheaţă, plângând şi încercând să-şi termine programul. În fiecare mişcare, limbajul corpului ei, am văzut stresul imens", a declarat Bach.

Conducătorul mişcării olimpice a precizat, totodată, că nu are "multă încredere" în anturajul Kamilei Valieva, acuzând în special răceala şi atitudinea acestuia faţă de patinatoarea rusă, după programul liber al acesteia.

Kremlinul i-a răspuns lui Bach, afirmând că duritatea antrenoarei Kamilei Valieva a dus la câştigarea unor medalii.

"Thomas Bach este o persoană cu foarte mare autoritate în lumea sportului. Desigur, îi respectăm opinia, dar nu suntem neapărat de acord cu el", a declarat vineri purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

"Nu îi place duritatea antrenorilor noştri, dar toată lumea ştie că duritatea unui antrenor în sportul de nivel înalt este cheia pentru ca sportivii lui să obţină victorii. Şi vedem că sportivii obţin victorii. Aşa că haideţi să fim mândri de câştigătorii noştri, să-i felicităm pe medaliaţii noştri. Valieva a fost pe locul patru, dar în sportul de nivel înalt, cel mai puternic învinge", a spus Peskov.

Thomas Bach a mai spus vineri despre Valieva: "Modul în care a fost primită de cei din jur la ieşirea de pe gheaţă, a fost ceva glacial, în loc să încerce să o ajute şi să o consoleze... Am simţit distanţa interpretând limbajul corporal (al antrenoarei sale - n. r.), a fost dispreţuitor. Cum poţi să fii atât de rece cu sportivul tău? (...) Cum este posibil să tratezi astfel o sportivă minoră de 15 ani?".

Kamila Valieva a fost depistată pozitiv la trimetazidină la un control antidoping efectuat pe 25 decembrie în cursul Campionatelor Rusiei, de către Agenţia rusă antidoping (RUSADA).

Adolescenta a primit permisiunea de a concura marţi seara în programul scurt, în urma unei hotărâri a Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), care a fost de acord cu decizia RUSADA de a ridica suspendarea provizorie dictată împotriva patinatoarei.

Dacă Valieva s-ar fi clasat pe unul dintre primele trei locuri în concursul feminin, ceremonia de decernare a medaliilor nu ar fi avut loc în timpul actualelor Jocuri Olimpice, ci ar fi fost amânată până la încheierea competiţiei din China, aşa cum s-a întâmplat şi cu ceremonia concursului pe echipe, din 7 februarie, câştigat de Rusia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.