Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Lauda dinaintea furtunii - Beijingul se laudă cu succesul său extraordinar, înaintea unei anchete a OMS

oms

Liderii Partidului Comunist chinez s-au felicitat pentru succesul lor "extrem de extraordinar" în depăşirea epidemiei de COVID-19, în contextul în care Organizaţia Mondială a Sănătăţii se pregăteşte să înceapă o anchetă pe tema originii noului coronavirus, transmite sâmbătă AFP, potrivit Agerpres.

Agenţia de presă citată aminteşte că guvernul chinez este amplu criticat atât în China, cât şi în străinătate pentru modul în care a gestionat momentul apariţiei virusului în oraşul Wuhan, la sfârşitul anului 2019.

Comitetul Central al Partidului Comunist chinez s-a felicitat vineri seara pentru "rolul decisiv" al formaţiunii în faţa "riscurilor şi provocărilor rare din acest an", "alegând o abordare pe termen lung... care a permis o victorie glorioasă extrem de extraordinară în acest an extrem de neobişnuit", potrivit agenţiei de presă Xinhua, preluată de AFP.

Citește și: Fostul militar britanic Lishman INTRĂ iar sub TUNUL DIICOT, după dosarul Ayahuasca - Este anchetat într-un nou dosar pentru evaziune și spălare de bani

China susţine că a reuşit în câteva luni să scape aproape în totalitate de virus, graţie unei politici de carantină extrem de severă pentru toate oraşele afectate, reuşind în acelaşi timp să fie singura mare ţară din lume care a continuat să aibă creştere economică în acest an.

Însă China este acuzată că a ascuns la început apariţia virusului, ceea ce a permis ca noul coronavirus să se răspândească în întreaga lume.

La nivel naţional, cel puţin opt persoane care au criticat politica guvernamentală de la începutul crizei au fost pedepsite sub o formă sau alta. Un jurnalist chinez, Zhang Zhan, ale cărui reportaje din Wuhan, făcute la începutul anului, înfăţişau haosul din primele săptămâni, a fost arestat şi va fi judecat luni.

Această laudă de sine a autorităţilor chineze precede sosirea în ţară a unei echipe a OMS, care se va deplasa îndeosebi la Wuhan, pentru a ancheta originile virusului, şi pentru a încerca să înţeleagă mecanismele transmiterii de la animal la om. După cum a explicat în această săptămână unul dintre experţi pentru AFP, această anchetă nu are ca obiectiv "învinovăţirea unei ţări sau a unei autorităţi", ci "înţelegerea a ceea ce s-a întâmplat pentru a evita să se repete în viitor".

Recent, Beijingul a încercat să pună sub semnul întrebării originile virusului. "Toate probele disponibile arată că coronavirusul nu a apărut la Wuhan, în China centrală", scria recent Cotidianul Poporului pe site-ul său de Facebook, fără a da alte detalii.

Totodată, China practică de o lună "o diplomaţie a generozităţii", promiţând să pună la dispoziţie vaccinul produs local cu ţările în curs de dezvoltare şi furnizând măşti şi alte materiale de protecţie statelor care au nevoie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.