Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

LIVE TEXT Război în Ucraina, 30 mai 2023 - GUR ar fi efectuat un atac cibernetic împotriva unei uzine ruseşti din domeniul apărării (surse)

haszon.hu
razboi ucraina rusia ucraina tanc

Mai multe explozii au fost auzite luni în centrul Kievului. Primarul Vitali Klitschko a îndemnat locuitorii să rămână în adăposturi. Atacuri ale rușilor au loc și în alte regiuni și au fost emise alerte de raid aerian. Sub alertă se află regiunile Herson, Nikolaev, Kirovograd, Cerkasî, Poltava, Sumî, Cernihov, Kiev şi Doneţk, precum şi Jitomir. STIRIPESURSE.RO vă prezintă mai jos, în format „live text”, principalele știri legate de război în timpul zilei de marți, 30 mai 2023, pe măsură ce apar.

UPDATE 30 mai, ora 20.45: Preşedintele Rusiei a promis că va îmbunătăţi apărarea aeriană în jurul capitalei Moscova

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a promis că va îmbunătăţi apărarea aeriană în jurul capitalei Moscova, după ce oraşul a fost lovit de cel mai mare atac cu drone de la invadarea Ucrainei de către Rusia până acum.

Două persoane au fost rănite în atacul care a vizat un cartier de bogaţi din Moscova. Maxim Ivanov, parlamentar rus membru al partidului lui Vladimir Putin, a declarat că niciun cetăţean rus nu mai poate evita acum noua realitate.

UPDATE 30 mai, ora 20.30: UE analizează dacă pot fi confiscate activele ruseşti îngheţate după invazia Rusiei în Ucraina

Uniunea Europeană analizează următorii pași care ar trebui făcuţi în ce priveşte activele rusești înghețate, în valoare de peste 24 de miliarde de euro, a declarat marți comisarul european pentru justiție, Didier Reynders.

"Încercăm să vedem dacă este posibil să sechestrăm unele părți din aceste active, din cauza unor infracțiuni penale precum corupția, spălarea de bani sau încălcarea sancțiunilor" și, acolo unde este posibil, să "mergem în justiție și să confiscăm o parte din aceste active", a declarat Didier Reynders înaintea unei reuniuni a miniștrilor UE la Bruxelles.

Activele înghețate asigură "o garanție reală" că Rusia va plăti pentru daunele cauzate de agresiunea sa, a adăugat el. Între timp, președinția suedeză a UE "lucrează, de asemenea, la noi sancțiuni împotriva Rusiei" înainte de summitul liderilor UE din iunie, a declarat Jessika Roswall, ministrul suedez pentru afaceri europene.

UPDATE 30 mai, ora 20.27: Zelenski pune presiune pe Coreea de Sud după ajutorul promis

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a exprimat speranța că autorităţile din Coreea de Sud vor furniza Ucrainei echipamente militare defensive, cum ar fi sistemele antiaeriene, pentru a putea respinge atacurile rusești, scrie Rador.

Într-un interviu acordat cotidianului sud-coreean Chosun Ilbo, Zelenski și-a exprimat recunoștința pentru promisiunea Coreii de Sud de a trimite Kievului vehicule pentru deminare și ajutor umanitar în valoare de aproximativ 230 de milioane de dolari.

Continuarea AICI!

UPDATE 30 mai, ora 20.05: SUA au criticat atacul cu drone asupra Moscovei şi au declarat că strâng informaţii despre incident

Statele Unite colectează informații despre atacul cu dronă de la Moscova - a declarat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate (NSC) al SUA, subliniind totodată că SUA nu sprijină atacurile din Rusia. "Am văzut știrile și încă strângem informații despre ce s-a întâmplat. Ca aspect general, nu susținem atacurile în interiorul Rusiei" - a declarat purtătorul de cuvânt al NSC.

Rusia a acuzat Ucraina pentru atacul cu dronă de la Moscova, în timp ce Ucraina a negat orice implicare directă.

Purtătorul de cuvânt al NSC a criticat, de asemenea, Rusia pentru că a lansat un atac aerian nocturn asupra Kievului, al 17-lea în această lună. "Ne-am concentrat pe furnizarea către Ucraina a echipamentelor și antrenamentelor de care are nevoie pentru a-și recuceri propriul teritoriu suveran, și exact asta am făcut. Astăzi a fost, de asemenea, cea de-a 17-a rundă de atacuri aeriene ale Rusiei asupra Kievului din această lună, dintre care multe au devastat zone civile, în timp ce Rusia își continuă atacurile brutale împotriva poporului ucrainean. Rusia a început acest război neprovocat împotriva Ucrainei. Rusia l-ar putea încheia în orice moment, prin retragerea forțelor sale din Ucraina, în loc să lanseze atacuri brutale împotriva orașelor și oamenilor din Ucraina în fiecare zi" - a mai spus purtătorul de cuvânt al NSC

UPDATE 30 mai, ora 19.58: Adjunctul şefului SMG al Forţelor Armate ale Ucrainei a fost dat în urmărire, în baza unui articol penal

Adjunctul șefului Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei, șeful Comandamentului Operațional Comun al Forțelor Armate ale Ucrainei, comandantul Operațiunii Forțelor Unite, generalul Serhi Naev, a fost dat în urmărire, în baza unui articol penal - reiese din baza de date a Ministerului de Interne al Rusiei. "Naev Serhi Ivanovici este căutat conform unui articol din Codul Penal al Federației Ruse" - se precizează în baza de date. Articolul în temeiul căruia este urmăit nu este precizat.

Anterior, în cadrul anchetei privind faptele de atac asupra civililor și a obiectivelor civile din Donbas, Comitetul de Investigații al Rusiei a formulat acuzații împotriva lui Naev. Acesta, împreună cu comandantul-șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Valeri Zalujnii, și comandantul trupelor terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei, Oleksandr Sîrskii - care, de asemenea, sunt incluşi pe lista de urmăriți -, au exercitat comanda generală a subunităților Forțele Armate ale Ucrainei, în urma acțiunilor criminale fiind ucişi şi răniţi zeci de civili, inclusiv copii, iar sute de infrastructuri civile au fost avariate. Se subliniază că se întreprind măsuri pentru căutarea și arestarea acuzaţilor.

UPDATE 30 mai, ora 19.47: Reacția lui Vladimir Putin după atacul cu drone asupra Moscovei

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat marţi că atacul cu drone care a vizat în zori Moscova, unul fără precedent, a fost o replică la o lovitură rusă contra cartierului general al informaţiilor militare ucrainene, transmite AFP.

''Am evocat deja posibilitatea unor lovituri împotriva centrelor de luare a deciziilor. Cartierul general al informaţiilor militare (ucrainene), care a fost atacat în urmă cu două sau trei zile, face parte dintre acestea'', a declarat Putin la televiziune.

Continuarea AICI!

content-image

UPDATE 30 mai, ora 19.28: Germania a denunţat raidurile aeriene asupra Kievului

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a denunțat ultimele lovituri aeriene rusești asupra unor obiective civile din Ucraina, în cadrul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski - se arată într-un comunicat al biroului cancelarului. Potrivit comunicatului, Volodimir Zelenski a mulțumit Germaniei pentru sprijinul său militar, în special pentru consolidarea apărării aeriene ucrainene.

Cancelarul Olaf Scholz a promis că va continua să ofere sprijin Ucrainei "în strânsă coordonare cu partenerii europeni și internaționali" - se arată în document. Olaf Scholz a reafirmat "solidaritatea de nezdruncinat a Germaniei cu Ucraina în fața agresiunii Federației Ruse".

Cel puțin o persoană a murit la Kiev, în al 17-lea asalt aerian asupra capitalei lansat de forțele rusești numai în cursul acestei luni.

UPDATE 30 mai, ora 19.17: Rusia a emis mandat de arestare pe numele senatorului american care se bucura să vadă soldați ruși morți

Rusia a emis un mandat de arestare pe numele senatorului american Lindsey Graham, după ce a apărut o înregistrare video editată care îl arată pe acesta sărbătorind moartea unor trupe ruseşti, potrivit BBC, informează News.ro.

Înregistrarea, care a îmbinat două momente separate, a fost postată de biroul preşedintelui Volodimir Zelensky după ce cei doi s-au întâlnit vineri la Kiev. În aceasta, senatorul Graham a calificat ajutorul acordat Kievului drept "cei mai buni bani pe care i-am cheltuit vreodată", menţionând că trupele ruseşti "mor". Seniorul republican a declarat că va purta mandatul ca pe o "insignă de onoare".

Continuarea AICI!

UPDATE 30 mai, ora 18.57: Un general american în retragere prevestește cum se va termina războiul: 'Asta înseamnă victoria'

Generalul american în retragere David Baldwin, fost comandant al Gărzii Naționale din California, consideră că Ucraina va reuşi să-şi elibereze toate teritoriile ocupate de Rusia începând cu anul 2014. Într-un interviu acordat agenţiei ucrainene RBC, Baldwin a afirmat că restabilirea granițelor Ucrainei este corectă din punct de vedere moral.

"Nu pot vorbi în numele Guvernului SUA, dar, personal, definesc succesul, victoria în acest război, ca fiind restabilirea granițelor Ucrainei aşa cum erau până în 2014. Tot Donbasul, toată Crimeea - asta înseamnă victoria" - a declarat generalul.

Continuarea AICI!

UPDATE 30 mai, ora 18.20: Ucraina vrea garanţii că acordul privind cerealele prin Marea Neagră va funcţiona dacă Kievul permite exportul de amoniac rusesc

Ucraina caută garanții din partea Moscovei și a ONU că exportul cerealelor prin Marea Neagră va funcționa normal dacă Kievul permite amoniacului rusesc să tranziteze teritoriul ucrainean, a declarat marți un oficial ucrainean.

ONU și Turcia au intermediat Inițiativa privind cerealele prin Marea Neagră între Moscova și Kiev în iulie anul trecut, pentru a contribui la soluționarea unei crize alimentare globale agravate de invazia Rusiei în Ucraina, unul dintre principalii exportatori mondiali de cereale. Rusia a fost de acord cu o prelungire de două luni a acordului în această lună, dar a declarat că inițiativa va înceta dacă nu va fi îndeplinit un acord care vizează depășirea obstacolelor din calea exporturilor de cereale și îngrășăminte rusești.

Printre cererile formulate de Moscova se numără reluarea tranzitului de amoniac din Rusia prin teritoriul ucrainean către portul Pivdennîi din Odesa, de unde este exportat. Parte importantă a îngrășămintelor pe bază de azot, tranzitul amoniacului prin conductă a fost întrerupt după invazia Rusiei.

"Nu înțelegem acum: conducta de amoniac în sine rezolvă ceva sau nu? Dacă nu rezolvă nimic prin ea însăși, atunci nu există dialog", a declarat IuriVaskov, ministrul adjunct al renovării din Ucraina, la o conferință pe tema cerealelor.

Acordul privind cerealele nu și-a reluat încă operațiunile complete de când a fost prelungit și nicio navă nu a fost autorizată să se deplaseze în portul Pivdennîi din 29 aprilie, a declarat ONU săptămâna trecută.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 18.01: Kievul afirmă că nu are nevoie de "pământ rusesc"

Ministrul ucrainean al apărării, Oleksi Reznikov, a declarat că Kievul nu are nevoie de "pământ rusesc" şi caută "relații bune" cu Rusia. Ministrul ucrainean a făcut această declaraţie într-un interviu acordat grupului media german Funke. "Nu avem nevoie de pământ rusesc" - a răspuns Reznikov, la întrebarea jurnalistului german dacă Ucraina intenționează să atace Rusia în cadrul unei contraofensive.

Ministrul ucrainean al apărării a spus că Ucraina dorește să aibă cu Federația Rusă aceleași relații pe care le are și cu Polonia, Slovacia și România. Întrebat despre atacurile asupra regiunii Belgorod, Reznikov nu a dat un răspuns direct și a spus doar că Kievul "își pune în aplicare planurile în diferite părți ale câmpului de luptă".

Șeful Ministerului ucrainean al Apărării a atribuit o parte din atacurile asupra regiunilor rusești acțiunilor rușilor care sprijină Kievul. Menţionăm că, pe 30 mai, Kievul a atacat Moscova cu mai multe drone. De asemenea, regiunea Belgorod, situată la granița cu Ucraina, a fost atacată în mod repetat de Forțele Armate ale Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022.

UPDATE 30 mai, ora 17.47: 'Bestii infecte. Ce faceţi?' - Evgheni Prigojin se dezlănțuie împotriva ministerului rus al Apărării

Liderul grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, a avut marţi o reacţie furioasă la adresa Ministerului rus al Apărării, acuzând "lepădăturile" din această instituţie că au permis atacul ucrainean cu drone efectuat anterior asupra Moscovei.

"Bestii infecte. Ce faceţi ? (...) Ridicaţi-vă fundurile din birourile în care aţi fost trimişi pentru a proteja această ţară. Voi sunteţi Ministerul Apărării (...) De ce dracu aţi permis să ajungă aceste drone la Moscova ?", a scris Prigojin pe Telegram, potrivit agenţiei EFE.

Continuarea AICI!

UPDATE 30 mai, ora 16.46: Ideile Africii privind Ucraina ar trebui analizate în contextul confruntării dintre Occident și Federația Rusă (Serghei Lavrov)

Propunerile țărilor africane privind soluţionarea crizei ucrainene ar trebui analizate în cadrul confruntării dintre Occident și Rusia, a declarat ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, marți, în timpul conferinței de presă susţinută după încheierea convorbirilor cu ministrul de externe și al cooperării internaționale din Burundi, Albert Shingiro.

"Înțelegem că, pe acest fond, ideile țărilor majorității globale, inclusiv de țările africane, care ar dori să contribuie la căutarea unor modalități de depășire a acestei situații, sunt exprimate cu sinceritate, pe baza dorinţei de a ajuta într-un fel" - a spus șeful MAE rus.

"Apreciem această atitudine, dar este necesar să analizăm toate aceste idei și inițiative în contextul confruntării geopolitice pe care Occidentul a început-o împotriva Rusiei și, în același timp, împotriva Chinei, așa cum a fost declarat recent în documentele G7" - a spus Lavrov.

UPDATE 30 mai, ora 16.18: Amenințările Rusiei cu arme nucleare îl lasă rece pe Zelenski: 'Nu este nimic altceva decât un truc politic'

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat, într-un interviu acordat cotidianului sud-coreean Chosun Ilbo, că Ucrainei nu-i mai este frică de amenințările nucleare ale Rusiei. În ceea ce priveşte desfășurarea de arme nucleare tactice pe teritoriul Republicii Belarus, Zelenski a remarcat că acest lucru nu este nimic altceva decât un truc politic.

"Ucraina nu se mai teme de amenințările și acţiunile Rusiei legate de armele nucleare, pentru că Federația Rusă a amenințat nu doar o dată sau de două ori. Desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus, de asemenea, nu este nimic altceva decât un truc politic pentru a amenința Ucraina și Europa. Este inacceptabilă utilizarea armelor nucleare ca amenințare la adresa suveranității teritoriale a altor țări. Întreaga lume este de acord cu asta. Șantajul politic (cu folosirea armelor nucleare) este aproape singura cale de scăpare care le-a mai rămas" - a declarat Zelenski.

Continuarea AICI!

UPDATE 30 mai, ora 15.30: Ministerul Apărării din Marea Britanie: „Cheltuielile militare ale Rusiei afectează finanțele guvernamentale”

Finanțele guvernamentale ruse se află sub presiunea cheltuielilor militare, potrivit experților britanici în informații. Asta conform raportului zilnic de informații al Ministerului Apărării de la Londra. Potrivit institutului de cercetare pentru pace de la Stockholm, Sipri, cheltuielile de apărare rusești în 2022 s-au ridicat la 4,1 la sută din produsul intern brut al țării.

Cu toate acestea, cât cheltuie de fapt Moscova pentru forțele sale armate este extrem de incert din cauza lipsei de transparență. "Este aproape sigur că cheltuielile militare vor continua să crească, iar acest lucru pune presiune asupra finanțelor guvernamentale ruse", se arată în declarație.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.45: Nu sunt semne de oboseală în susţinerea Ucrainei (Jens Stoltenberg)

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat, marți, că nu vede semne de oboseală în rândul democrațiilor occidentale în ceea ce privește susținerea Ucrainei, informează Reuter, potrivit Rador. Jens Stoltenberg a vorbit înaintea unei reuniuni de două zile a miniștrilor de externe ai NATO la Oslo.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.43: Ministerul Economiei: „România are capacitatea să devină un hub de furnizare pentru Ucraina”

Ministerul Economiei are în perioada următoare proiecte concrete prin care materii prime de bază pot fi livrate din România, pentru reconstrucţia Ucrainei, astfel încât ţara noastră are capacitatea să devină un hub de furnizare pentru Ucraina, împreună cu Republica Moldova, a afirmat, marţi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, informează Agerpres.

Potrivit acestuia, România şi Republica Moldova au peste 2.000 de km de graniţă, cea mai mare graniţă pe care Ucraina o are cu ţările vecine şi prietene.

"Tocmai de aceea, măsurile pe care le-am luat, revitalizare unor linii de transport, asigurarea transferului de marfă pe Dunăre sau în porturile-fluviu-maritime şi în portul Constanţa au reprezentat un ajutor esenţial pentru continuarea activităţii. Ce urmează? Urmează ca ţările vecine şi prietene să aibă capacitatea şi capabilitatea să livreze materialele de bază pentru reconstrucţia Ucrainei, pentru că reconstrucţia Ucrainei începe cu oţel, începe cu ciment, începe cu fier beton, începe cu sticlă, începe cu hârtie, începe cu toate aceste materii prime pe care acum mulţi ani am considerat că putem să le aprovizionăm din altă parte", a menţionat Florin Spătaru, la forumul 'Rebuilding Ukraine', organizat de Camera de Comerţ Bilaterală România - Ucraina (CCBRU) sub auspiciile Ambasadei Ucrainei în România.

Ministrul Economiei a subliniat că România are capacitatea să devină un hub de furnizare pentru Ucraina, împreună cu ţara soră, Republica Moldova. Totodată, el a afirmat că ţara noastră trebuie să dezvolte, încă de pe acum, prin intermediul unor conferinţe legăturile interumane business-to-business pentru a putea fi pregătiţi.

"Ministerul Economiei are, în perioada următoare, proiecte concrete prin care acele capacităţi, acele materii prime de bază să poată să fie livrate din România. Vom continua această activitate, am continuat împreună cu domnul ambasador dialogul pentru găsirea unor soluţii comune de sprijinire, chiar şi în situaţii de criză, a companiilor din Ucraina şi vom susţine, inclusiv la nivel european, acest proiect regional al Mării Negre, în care România, Ucraina şi celelalte ţări prietene vor putea asigura aceste capacităţi şi capabilităţi", a mai spus ministrul.

Potrivit acestuia, Europa începe să regândească strategia industrială, o strategie care era bazată foarte mult pe exportul de inteligenţă şi pe aprovizionare din alte părţi.

"Lucrul acesta începe să devină din ce în ce mai puţin probabil, atât pentru Europa, cât şi pentru Ucraina şi Republica Moldova, cele două ţări care doresc să intre în piaţa unică europeană. Continuarea activităţilor industriale, susţinerea producătorilor de materii prime şi dezvoltarea lor pe baza principiilor pe care Uniunea Europeană şi noi le impunem reprezintă un prim pas în susţinerea Ucrainei şi reconstrucţia Ucrainei. Bineînţeles că vor fi mulţi paşi de acum încolo, dar prima etapă înseamnă susţinerea industriei, o industrie pe care România o are, o industrie care suferă în acest moment, dar a dat dovadă de solidaritate atunci când am discutat despre sancţiunile impuse Rusiei şi Belarusului - şi am găsit soluţii", a adăugat ministrul Economiei.

În cadrul forumului a avut loc semnarea Memorandumului de Înţelegere între Camera de Comerţ Bilaterală România-Ucraina (CCBRU), Camera pentru Diplomaţia Dezvoltării Durabile cu Ucraina şi Agenţia de Dezvoltare Regională din Regiunea Odesa.

Rebuilding Ukraine (www.rebuildingukraine.ro) este un proiect al Camerei constând într-o platformă pentru companiile care doresc să se implice în proiectele de reconstrucţie ale Ucrainei. Totodată, proiectul constă în organizarea de către Camera de Comerţ Bilaterală România - Ucraina a unei conferinţe anuale, un forum şi un eveniment tip Expo.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.40: Atacul asupra Moscovei este "un răspuns" al Kievului la loviturile recente ruseşti asupra Ucrainei (Kremlinul)

Atacul cu drone de marţi asupra Moscovei este "un răspuns" al Kievului la recentele lovituri ruseşti împotriva Ucrainei, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, asigurând în acelaşi timp că nu există "nicio ameninţare" pentru locuitorii capitalei ruse, dar Mihailo Podoliak, consilier al preşedinţiei ucrainene, a declarat marţi că Ucraina nu are "nicio legătură directă" cu atacul cu drone asupra Moscovei, potrivit France Presse, informează Agerpres.

"Este destul de clar că este vorba despre un răspuns al regimului de la Kiev la loviturile noastre foarte eficiente împotriva unuia dintre centrele sale de comandă", a declarat Peskov, reacţionând pentru prima oară la evenimentele de dimineaţă.

"Sistemul de apărare antiaeriană (de deasupra Moscovei) a funcţionat bine", a spus el, în timp ce Ministerul rus al Apărării afirmase anterior că a neutralizat toate cele opt drone lansate asupra Moscovei şi a regiunii sale.

Preşedintele Vladimir Putin lucrează la Kremlin şi a fost informat cu privire la atacurile cu drone asupra Moscovei, a indicat Peskov.

"Ziua de lucru a preşedintelui începe foarte devreme. El a fost informat în direct de către Ministerul Apărării, primarul Moscovei, guvernatorul regiunii Moscova şi Ministerul Situaţiilor de Urgenţă", a detaliat el.

Atacul nu a "făcut niciun mort", a mai spus Peskov, "şi pentru moment nu există nicio ameninţare pentru locuitorii Moscovei şi ai regiunii (sale)", a subliniat el.

Incidentul de marţi intervine într-un moment în care atacurile s-au înmulţit în ultimele săptămâni pe teritoriul rus, între care atacul cu drone din 3 mai asupra Kremlinului, centrul puterii ruse în inima Moscovei, şi o incursiune armată spectaculoasă săptămâna trecută în regiunea Belgorod, la graniţa cu Ucraina.

Rusia acuză de fiecare data Ucraina că este responsabilă pentru aceste atacuri, ceea ce Kievul neagă în general.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.11: Agitație maximă la Kremlin, după atacul cu drone! Peskov: Ziua lui Putin a început devreme, nu există pericol

Preşedintele rus Vladimir Putin a fost informat ”în direct” despre atacul cu dronă - fără precedent - de marţi de la Moscova, anunţă un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, relatează AFP.

Continuarea aici.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.03: Reprezentantul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, despre atacul cu drone de la Moscova: "Am citit, am văzut, m-am bucurat"

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iuri Ihnat, a declarat că Rusia se va confrunta cu tot mai multe probleme, care vor viza regimul dictatorial condus de Vladimir Putin, informează RBC, potrivit Rador. Comentând atacul cu drone de la Moscova, Ihnat a subliniat că "este una dintre astfel de probleme interne ale țării agresoare".

"Am citit, am văzut, m-am bucurat. Nu pot spune nimic mai mult despre ceea ce s-a întâmplat în Rusia. Acestea sunt problemele lor interne și vor fi şi mai multe" - a declarat Ihnat. Acesta a menționat că puterea de la Moscova se va confrunta cu probleme, care vor fi create, în special, de Legiunea Libertatea Rusiei, care, la Belgorod și în alte regiuni, vrea deja să răstoarne regimul sângeros al lui Putin, astfel încât Rusia să devină un stat liber. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei a mai menționat că Legiunea Republicii Icikeria (Icikeria - entitate cecenă nerecunoscută, n.r.), de asemenea, câștigă deja avânt. Ihnat speră că și restul teritoriilor care fac parte din Rusia se vor ridica împotriva actualei tiranii instaurate de Kremlin.

"Iar locuitorii din Rubliovka (denumirea neoficială a suburbiei exclusiviste a capitalei ruse, n.r.) trebuie să ia unele decizii cu privire la modul în care mai pot trăi într-o astfel de țară" - a adăugat Iuri Ihnat.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 14.02: Forțele armate ruse au distrus, în ultimele zile, un alt sistem de rachete PATRIOT, la Kiev (Serghei Şoigu)

Forțele armate ruse au distrus, în ultimele zile, un alt sistem de apărare antiaeriană PATRIOT, la Kiev - a declarat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, citat de Agenţia de presă RIA NOVOSTI, relatează Rador.

”În ultimele zile, au fost distruse importante depozite cu arme occidentale în Hmelnițki, Ternopil și Mikolaiv şi un sistem de rachete antiaeriene american PATRIOT, la Kiev”, a specificat ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 13.48: Sufocarea Ucrainei prin sud? Rusia strânge lațul în jurul Mării Azov, poartă către Marea Neagră / Tratatul din 2003 urmează să fie denunțat

Pe 1 iunie, în Duma de Stat a Rusiei vor avea loc dezbateri pe tema denunțării Tratatului semnat de Rusia cu Ucraina, în 2003, care prevede cooperarea în Marea Azov şi Strâmtoarea Kerci.

Continuarea aici.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 13.45: Preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Parlament, Vasile Dîncu: „România poate deveni o platformă importantă pentru reconstrucţia Ucrainei în perioada următoare”

România poate deveni o platformă importantă pentru reconstrucţia Ucrainei în perioada următoare, a afirmat senatorul Vasile Dîncu, preşedinte al Comisiei pentru afaceri europene, marţi, la Forumul "Rebuilding Ukraine", organizat la Palatul Parlamentului de Camera de Comerţ Bilaterală România-Ucraina, sub auspiciile Ambasadei Ucrainei, informează Agerpres.

"M-am uitat la cifrele noastre de schimburi din anii trecuţi şi am văzut că aveam schimburi sub posibilităţi. Deci, avem economii complementare, suntem în aceeaşi zonă, cel mai simplu este să comunici şi să colaborezi cu vecinul. (...) Dacă am fi avut mai multă inteligenţă strategică şi ne-am fi gândit la viitor, am fi văzut un lucru foarte simplu - acela că şi noi, şi ucrainenii avem un duşman comun. Cel mai mare duşman a fost neîncrederea şi sper că acest duşman o să reuşim să-l eliminăm mai ales cu ajutorul oamenilor de afaceri, pentru că economia schimbă totul. (...) Cred că România poate deveni o platformă importantă pentru reconstrucţia Ucrainei în perioada următoare şi acest lucru rămâne doar să-l punem noi la punct", a declarat Vasile Dîncu.

Potrivit acestuia, prin Camera bilaterală de Comerţ România - Ucraina se poate construi o colaborare economică şi culturală între cele două ţări.

"Au trecut vreo 15 luni de când Rusia a pornit un război nedrept şi cumplit împotriva unei ţări independente, vecinii noştri din Ucraina. (...) Statul român a făcut foarte mult, atât cât a putut, pentru a sprijini Ucraina şi poporul ucrainean; statul a venit după ce a fost un efort spontan al populaţiei. Deci, vreau să spun că aşa s-a născut emoţia. Dacă războiul scoate ceea ce este mai rău din oameni, în cazul acesta s-a văzut că dezastrul umanitar, suferinţele la care a fost supusă populaţia ucraineană au creat ocazia construcţiei în relaţiile de solidaritate între România şi Ucraina", a explicat parlamentarul.

El consideră că va trebui depăşită această fază a emoţiei şi trebuie să urmeze o etapă mult mai pragmatică şi şi-a exprimat speranţa că acest război nedrept împotriva Ucrainei se va termina şi că relaţiile dintre cele două ţări "vor rămâne pentru încă o mie de ani de acum încolo şi că vom construi în UE un spaţiu mai ales al încrederii reciproce". "Cred că trebuie să facem paşi importanţi în viitor. În primul rând cred, că trebuie să conectăm comunităţile din România de comunităţi din Ucraina. Acest lucru există. În mod spontan s-a născut după începerea războiului în localităţile de graniţă în judeţele Maramureş sau Bistriţa-Năsăud sau în Suceava. (...) Este nevoie să construim înfrăţiri între localităţile noastre, pentru că astfel relaţiile noastre se vor dezvolta spontan viitor. Cred de asemenea că va trebui să ne gândim, mai ales noi, politicienii, la un proiect şi mai mare, pe care prietenii noştri din Ucraina l-au sugerat la un moment dat şi mi s-a părut că birocraţia diplomatică l-a ignorat sau l-a amânat. Este nevoie să construim un spaţiu economic şi cultural comun Polonia - Ucraina - România - Slovacia eventual. Despre Ungaria nu mă pronunţ, pentru că nu cred că face parte din acest spaţiu. Deci, putem să construim un spaţiu economic, social, cultural comun, în condiţiile în care Ucraina face paşi importanţi şi noi sprijinim efortul Ucrainei de a se integra în UE. De facto, Ucraina este membră a Uniunii Europene şi evident că în aceste momente şi membră a NATO, dar sigur că birocraţia şi celelalte nu trebuie să ne blocheze pe noi în a construi împreună cu prietenii noştri ucraineni un spaţiu social şi economic comun", a transmis senatorul social-democrat.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 13.31: Zelenski a încins firul roșu: I-a băgat în ședință pe Rutte și Erdogan, să le ceară avioane de ultimă generație

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat că, în cursul zilei de luni, a discutat la telefon cu premierul olandez, Mark Rutte, și cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan. Convorbirea dintre Zelenski şi Rutte s-a axat pe aşa-numita coaliție internaţională de avioane necesare Kievului, liderul ucrainean mulţumind în acest sens pentru sprijinul manifestat de Olanda.

Continuarea aici.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 13.26: Kiev - Noi detalii despre atacul cu drone de noaptea trecută

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunţat că a crescut numărul victimelor în urma atacului cu drone lansat de ruşi asupra capitalei ucrainene, în noaptea de luni spre marţi, informează RBC, relatează Rador. Potrivit lui Kliciko, datele preliminare indică 11 persoane rănite, unele dintre acestea fiind internate în spital. În plus, o femeie de 33 de ani a murit în timpul atacului. Kliciko a adăugat că 20 de locatari ai unui bloc avariat au fost evacuaţi din clădire. Într-un comentariu pentru Europa Liberă, primarul afirmat că 12 persoane au fost rănite în atacul de noaptea trecută. RBC aminteşte că, în noaptea de 29 spre 30 mai, Rusia a lansat 31 de drone kamikaze asupra Ucrainei. Forțele de apărare antiaeriană ucrainene au doborât 29 de drone. Aproape toate dronele au fost doborâte în apropierea Kievului și în spaţiul aerian al capitalei. Cu toate acestea, fragmente de drone rusești doborâte au căzut în diferite zone ale oraşului.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 13.07 Hartă – Dronele care au atacat Moscova au căzut în apropiere de reședința lui Vladimir Putin și a lui Serghei Șoigu: acoliții liderului rus, aproape de incident

CONTINUAREA AICI

content-image

UPDATE 30 mai, ora 12.21 Kievul bagă inteligența artificială pe fir, în atacul cu drone asupra Moscovei: Poate vor să se întoarcă la creatorii lor

CONTINUAREA AICI

UPDATE 30 mai, ora 12.10 Ucraina a recuperat cadavrele a 79 de militari morţi în război

Ministerul ucrainean pentru reintegrarea teritoriilor temporar ocupate anunţă, marţi, că Ucraina a recuperat rămăşiţele a 79 de militari decedaţi în război, în cadrul unui nou schimb de trupuri neînsufleţite organizat între Kiev şi Moscova. Cadavrele au fost transferate din teritoriile temporar ocupate ale Ucrainei şi vor fi predate familiilor pentru a fi înhumate.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 12.09 Opt drone, implicate în atacul comis asupra Moscovei (Ministerul rus al Apărării)

Ministerul rus al Apărării a anunţat că opt vehicule aeriene fără pilot de tip aeronave au fost implicate în atacul comis asupra Moscovei, scrie Rador. Toate dronele inamice au fost distruse. Trei dintre ele au fost distruse cu ajutorul războiului electronic, ele și-au pierdut controlul și apoi s-au abătut de la țintele stabilite. Alte cinci vehicule aeriene fără pilot au fost doborâte de sistemul de rachete antiaerian Panţîr-S în regiunea Moscova. Amintim că în dimineața zilei de 30 mai a avut loc un atac cu drone asupra Moscovei

UPDATE 30 mai, ora 12.03 Contraofensiva ucraineană va avea loc la vară: precizări din partea ministrului ucrainean al Apărării

CONTINUAREA AICI

content-image

UPDATE 30 mai, ora 11.52 Serviciul de spionaj al armatei Ucrainei ar fi efectuat un atac cibernetic împotriva unei uzine ruseşti din domeniul apărării (surse RBC)

Una dintre uzinele care produc componente pentru vehiculele blindate rusești a fost supusă unui atac cibernetic la scară largă - scrie agenţia RBC, citând surse apropiate serviciilor secrete ale Ucrainei. Potrivit agenţiei, este vorba despre uzina "Donvard - Sisteme hidraulice" din Ijevsk, oraș din republica rusă Udmurtia. Un interlocutor al RBC a precizat că producția în sine nu a fost complet oprită, dar activitatea uzinei a fost foarte îngreunată. În urma atacului, a fost distrusă o bază de date de 50 de TB, precum și cea mai mare parte a documentației de proiectare și a schiţelor prevăzute pentru perioada 2007-2023, scrie Rador.

Atacul a fost revendicat oficial de gruparea de hackeri "TWELVE", care, în luna aprilie a acestui an, a blocat serverele Serviciului Vamal al Federației Ruse. Cu toate acestea, potrivit RBC, acțiuni de această amploare au loc, de regulă, în cooperare cu serviciile speciale ucrainene.

În spatele atacului asupra "Donvard - Sisteme hidraulice" s-ar afla forțele cibernetice ale Direcției Principale de Informații (GUR) din cadrul Ministerului Apărării de la Kiev.

UPDATE 30 mai, ora 11.32 Regiunea Lugansk - Ocupanții sustrag utilaje agricole de la fermierii locali (Statul Major al Ucrainei)

Invadatorii ruşi continuă să jefuiască populaţia civilă ucraineană din zonele temporar ocupate, în special în regiunea Lugansk, unde localnicilor le sunt sustrase utilajele agricole - raportează Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. Potrivit comandamentului ucrainean, ocupanții fură combine, camioane și alte echipamente scumpe de la fermele din orașul Svatove. Statul Major al Ucrainei subliniază că utilajele sunt sustrase de la fermele care au rămas fără proprietar.

UPDATE 30 mai, ora 11.08 Forțele ruse au lansat 343 de obuze asupra regiunii Herson, în ultimele 24 de ore

Forțele ruse au efectuat 52 de bombardamente în regiunea Herson în ultimele 24 de ore - a anunțat, marți dimineață, Oleksandr Prokudin, șeful Administrației Militare Regionale. Acesta a menționat că forțele ruse au lansat asupra regiunii 343 de obuze, folosind mortiere, artilerie, drone şi aviaţia. Orașul Herson a fost bombardat de 10 ori, ruşii lansând asupra acestuia 50 de obuze.

"Armata rusă a vizat cartiere rezidențiale din zone populate ale regiunii" - a transmis Prokudin. În urma agresiunii ruse, o persoană a murit. Șeful Administrației Militare Regionale Herson a adăugat că alte 100 de persoane au fost evacuate din teritoriile dezocupate ale regiunii.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 11.04 Ucraina are nevoie de o zonă demilitarizată de 100-120 de kilometri pe teritoriul Rusiei (Mihailo Podoliak)

Mihailo Podoliak, consilierul şefului cancelariei prezidenţiale de la Kiev, consideră necesară crearea unei zone demilitarizate de 100-120 de kilometri pe teritoriul Rusiei, în apropierea graniței cu Ucraina.

"Subiectul-cheie al organizării postbelice ar trebui să fie stabilirea unor garanții pentru a evita repetarea agresiunii în viitor. Pentru a asigura o securitate reală pentru locuitorii regiunilor Harkov, Cernihiv, Sumi, Zaporojie, Lugansk și Donețk și pentru a-i proteja de bombardamente, va fi necesară stabilirea unei zone demilitarizate de 100-120 km pe teritoriul republicilor ruse Belgorod, Briansk, Kursk și Rostov. Probabil, în prima etapă, cu un contingent de control internațional obligatoriu" - a scris Podoliak pe Twitter, într-un mesaj postat luni seară, potrivit Rador.

Faptul că Podoliak a menţionat cele patru regiuni ruse drept "republici" pare să fie un răspuns la susţinerea pe care Rusia o acordă separatiştilor din Doneţk şi Lugansk, care se autointitulează "republici populare".

content-image

UPDATE 30 mai, ora 10.45 Cel puţin 1.472 de victime în rândul copiilor ucraineni, de la începutul războiului (parchetul general din Ucraina)

De la începutul invaziei la scară largă a Federației Ruse în Ucraina, cel puţin 1.472 de copii ucraineni au suferit din cauza războiului - a anunțat, marți, Biroul Procurorului General al Ucrainei. Potrivit informațiilor oficiale ale procurorilor, 483 de copii au fost uciși și 989 au fost răniți. Bilanţul respectiv nu este definitiv, deoarece încă se lucrează la stabilirea datelor în locurile unde luptele sunt în desfăşurare, în teritoriile ocupate temporar și în cele eliberate deja de sub ocupaţie. Cei mai mulţi copii afectați de război au fost înregistraţi în regiunile Donețk - 462, Harkov - 279, Kiev - 128, Herson - 102, Zaporojie - 91, Mikolaiv - 89, Cernihiv - 71, Lugansk - 67, şi Dnipropetrovsk - 73

UPDATE 30 mai, ora 10.28 Bombardamente soldate cu morţi şi răniţi, în regiunile ucrainene Doneţk şi Herson

Două persoane au fost ucise şi alte 10 au fost rănite în urma atacurilor lansate de ruşi în regiunea Doneţk, în ultimele 24 de ore. Potrivit unui comunicat remis marţi dimineaţă, în regiunea Herson, de asemenea, o persoană a murit în bombardamente efectuate de armata rusă

content-image

UPDATE 30 mai, ora 10.08 Mișcări importante la Bahmut: mercenarii Wagner pleacă, iar rușii trimit carne de tun

CONTINUAREA AICI

content-image

UPDATE 30 mai, ora 09.23 Nou atac cu drone asupra Ucrainei: Apărarea antiaeriană a doborât aproape toate dronele ruseşti

Forțele Aeriene ale Ucrainei raportează că, în noaptea de 29 spre 30 mai, Rusia a lansat un nou atac asupra teritoriului ucrainean, folosind 31 de drone kamikaze. Forțele de apărare antiaeriană ale Ucrainei au doborât aproape toate dronele inamice. Potrivit Kievului, invadatorii ruși au atacat Ucraina dinspre nord și sud, lansând 31 de drone de fabricaţie iraniană de tip Shahed-136/131. Forțele ucrainene au doborât 29 dintre dronele lansate de ocupanţi. Aproape toate dronele Shahed au fost distruse la periferia Kievului și în spaţiul aerian al capitalei. Şeful Administraţiei Militare Dnipropetrovsk, Serhi Lisak, de asemenea, a anunţat că o dronă rusească, cel mai prbabil, de tip Shahed, a fost doborâtă în spaţiul aerian al regiunii.

Amintim că, imediat după miezul nopţii, sirenele de raid aerian au sunat la Kiev și în alte regiuni ale Ucrainei. Ulterior, autoritățile au raportat că Rusia atacă, din nou, capitala cu drone, însă au precizat că exploziile raportate de localnici au fost rezultatul activităţii sistemului de apărare antiaeriană. Atacul de noaptea trecută a fost al 17-lea de la începutul lunii mai. Fragmente de drone doborâte de apărarea antiaeriană au căzut în raioanele kievene Holosiivski, Pecersk, Darniţa, Dnipro, Podilsk și Sviatoşinsk. În cartierul Holosiivski, fragmente de dronă au căzut pe acoperișul unei clădiri înalte. Autorităţile au anunţat că a izbucnit un incendiu şi că, potrivit datelor preliminare, o persoană a murit şi alte trei au fost rănite.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 09.20 Noi explozii în Crimeea

Mai multe explozii au avut loc, în noaptea de luni spre marţi, în apropierea orașului Saki din Crimeea, peninsulă ucraineană ocupată temporar de Federaţia Rusă. Localitatea este situată în apropiere de Novofedorivka, unde se află o bază aeriană rusă. Canale locale de Telegram au raportat explozii la scurt timp după miezul nopții. Deocamdată, nu sunt cunoscute detalii referitoare la aceste explozii, iar reprezentanții "administrației" de ocupație din Crimeea nu au făcut nicio declaraţie. RBC aminteşte că, vara trecută, au avut loc explozii pe aerodromul de lângă Saki, unde a izbucnit un incendiu la depozitele de muniții și în zona pistei de aterizare din Novofedorivka. Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a transmis ulterior că exploziile de la bazele aeriene din Crimeea au fost rezultatul unei serii de lovituri ale Forțelor de Apărare ucrainene. Mai multe avioane ruseşti au fost lovite în atacurile respective.

content-image

UPDATE 30 mai, ora 09.17 Moscova a fost atacată cu drone: panica domnește în capitala Rusiei

CONTINUAREA AICI

content-image

UPDATE 30 mai, ora 08.53 Bilanţul pierderilor Rusiei în Ucraina, în ultimele 24 de ore: Peste 400 de militari, 38 de drone şi 51 de rachete (armata ucraineană)

Forţele ucrainene au lichidat 410 invadatori ruși în ultimele 24 de ore, astfel că numărul militarilor armatei ruse ucişi pe front, de la începutul războiului, a ajuns la 207.440 - potrivit unui raport publicat, marţi dimineaţă, de Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei. De asemenea, de la începutul invaziei ruse la scară largă, trupele ucrainene au doborât 313 avioane și 298 de elicoptere rusești. Au mai fost distruse 3.802 (+1) tancuri ale armatei ruse, 7.469 (+2) de vehicule blindate, 3.445 (+10) de sisteme de artilerie, 332 (+1) de sisteme de apărare antiaeriană, 575 de lansatoare multiple de rachete, 6.219 (+12) vehicule și cisterne transportatoare de combustibil, 18 nave, 3.092 (+38) de drone, 1.107 (+51) rachete de croazieră și tehnică specială (451 de unități).

content-image

UPDATE 30 mai, ora 07.30: Rușii atacă dezlănțuit: al treilea val de atacuri asupra Kievului, în doar 24 de ore

Cel puțin o persoană a murit în al 3-lea val de atacuri asupra Kievului în 24 de ore. Sirenele de raid aerian au sunat peste noapte în Kiev și în regiunile centrale Cherkasy, Kirovohrad și Mykolayiv, precum și în sudul regiunii Herson, informează Mediafax.

Cel puțin o persoană a murit la Kiev și trei au fost rănite după ce resturi care ar fi căzut de la o dronă rusă distrusă au lovit marți dimineața o clădire de apartamente înalte și au provocat un incendiu, au declarat oficialii din capitala ucraineană.

Atacul asupra Kievului a fost al treilea în 24 de ore și a avut loc după un atac rar în timpul zilei de luni, care a făcut ca oamenii să se adăpostească, relatează The Guardian.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 30 mai, ora 05.45: Avertismentul lui Lavrov cu privire la acordul privind exporturile de cereale pe Marea Neagră

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat luni că dacă părțile din acordul cu cereale la Marea Neagră, intermediat de ONU, care se referă la Rusia nu vor fi îndeplinite, atunci acel acord nu va mai fi operațional, informează BBC.

Vorbind în timpul unei conferințe din Kenya, Lavrov a spus că mai puțin de 3% din cerealele exportate în baza acordului au ajuns în cele mai sărace țări ale lumii și că partea din acord referitoare la Rusia nu a fost îndeplinită "deloc".

Continuarea aici

content-image

 

 

UPDATE 30 mai, ora 04.55: Zelenski anunță detalii despre contraofensivă și obiectivele acesteia

Nimeni altcineva în lume nu foloseşte armele împotriva răului mai eficient decât ucrainenii, le-a spus compatrioţilor, luni seara, preşedintele Volodimir Zelenski, care a vorbit în alocuţiunea sa nocturnă despre atacurile intensificate ale Rusiei care au avut loc în cursul zilei şi despre eficienţa contracarării lor graţie armamentului furnizat de Occident, în special sistemele americane de rachete antiaeriene Patriot, scrie news.ro.

El a părut să facă aluzie şi la aşteptata contraofensivă, subliniind că este importantă „sincronizarea”.

„Astăzi a fost o zi foarte lungă, care a început foarte devreme pentru mulţi dintre oamenii noştri. Mai multe atacuri teroriste ruseşti într-o singură zi. Drone Shahed, rachete de croazieră, rachete balistice. Bombe aeriene ghidate. Mulţumită sistemului nostru de apărare aeriană - şi tuturor apărătorilor cerului - cel puţin sute de vieţi au fost salvate astăzi. Într-o singură zi. Cele mai multe dintre dronele Shahed şi rachete au fost doborâte”, a arătat Zelenski.

Continuarea aici

content-image

 

UPDATE 30 mai, ora 03.25: Bombardamentele din regiunea rusească Belgorod au provocat un deces ș rănirea mai multor persoane

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite de bombardamente în oraşul Şebekino, din regiunea rusească Belgorod, a anunţat guvernatorul regiunii, scrie Rador.

Guvernatorul Viaceslav Gladkov a scris luni, pe canalul său de Telegram, că a fost "o zi grea" şi "multe bombardamente". Gladkov a adăugat că, în ultimele zile, regiunea Belgorod a suferit "daune numeroase, cauzate de mai multe ore de bombardamente", ce au provocat întreruperea curentului, a conexiunilor de telecomunicaţii mobile, a serviciilor de încălzire şi alimentare cu apă în multe zone, însă aceste servicii au fost în prezent restabilite.

Continuarea aici

content-image

UPDATE 30 mai, ora 01.00: Șeful Statului Major General al Cehiei admite posibilitatea unui război între NATO și Rusia

Șeful Statului Major General al Republicii Cehe, Karel Rzehka, a declarat că există posibilitatea unui război între Rusia și NATO, conform publicației cehe Novinky.

„Un război între Rusia și Alianța Nord-Atlantică, care este cel mai rău scenariu pentru noi, nu este imposibil, este posibil”, a spus șeful Statului Major Ceh.

Rzehka a menționat că forțele armate ale țării încearcă să se pregătească pentru un potențial conflict intens, deoarece „Rusia se află acum pe o traiectorie de conflict cu Alianța (Atlantică de Nord)”.

Continuarea aici

content-image

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.