Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Mircea Rednic, după decesul lui Ionuţ Popa: Este o zi neagră şi tristă. Îmi pare rău că poate nu am făcut mai multe pentru el

Mircea Rednic

Tehnicianul echipei Poli Iaşi, Mircea Rednic, s-a declarat profund întristat de moartea lui Ionuţ Popa, antrenor care i-a fost prieten şi l-a susţinut, anunță news.ro.

“Este o zi neagră şi tristă. Am pierdut un prieten, un om de fotbal, un om care în această perioadă m-a susţinut şi nu pot să uit în afară de mesajele pe care le primeam în momentul în care s-a strigat demisia el m-a sunat şi m-a încurajat şi mi-a zis că până la urmă o să reuşesc aici. Tot speram, am vorbit şi cu fata lui, aveam încredere şi m-am rugat la Dumnezeu ca el să revină. N-a mai revenit şi Popică a plecat dintre noi. Îmi pare rău că poate nu am făcut mai multe pentru el, m-am oferit să-l ajut, dar când nu mai era nimic de făcut. E o zi tristă şi Dumnezeu să-l odihnească, a fost un om cu suflet mare”, a spus Rednic.

Citește și: El este noul director interimar al Unifarm! A picat examenul cu 5,50

Antrenorul Ionuţ Popa a decedat, miercuri, la vârsta de 67 de ani, la Spitalul Judeţean Arad, unde era internat. La 9 iunie, Popa a suferit un stop cardio-respirator şi a fost internat la Spitalul Judeţean Arad.

În urmă cu mai mult de un an, lui Ionuţ Popa i-au fost descoperite tumori la nivelul capului, care nu puteau fi operate.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.