Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Misiunea în Ţara Fiordurilor cu Episcopul Macarie

calatorim.ro
fiorduri norvegia

De Ziua Naţională a Norvegiei, 17 mai, am stat de vorbă cu Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, care îi are în grija pastorală pe românii din Ţara Fiordurilor. Misiunea nu este deloc uşoară, mai ales în comunităţile din nord, dincolo de Cercul Polar, spune ierarhul, scrie basilica.ro

„Sunt câteva parohii, între care şase sunt deservite de preoţi, iar la celelalte din nord, dincolo de Cercul Polar, ajung şi eu, ajung şi preoţii din când în când. Încă nu am reuşit să aşez preoţi acolo, în zonele mai puţin locuite şi în care se află foarte puţini români. (…) În primul rând este foarte rece şi încă nu am găsit persoana potrivită. Acolo trebuie un om de jertfă, inimos şi mare misionar. Mă rog la Dumnezeu să-l pot găsi”, a declarat pentru Basilica.ro Episcopul Macarie.

Regatul Norvegiei are o suprafaţă totală de 323.758 km2 şi este împărţită în 19 districte.

Preasfinţitul Părinte Macarie a povestit despre comunitatea românească din Skjervøy care numără în jur de 400 de români. Majoritatea lucrează la o fabrică de procesare a peştelui. „M-am apropiat mult de ei”, afirmă ierarhul. „Am sărbătorit Paştele de vreo trei ori acolo”.

Aflat la peste 3.000 de km de România, în Skjervøy, în timpul iernii ziua durează mai puţin de patru ore. Pe lângă întuneric este şi frig, dar românii caută apropierea de Biserică, cea care le încălzeşte inimile.

„Era Postul Mare. Se apropia Paştele şi cei de acolo, puţini de altfel, mi-au spus că nu vor avea preot de Sfintele Paşti. Le-am răspuns: O să aveţi un episcopEl vă va sluji de Paşti. Nu le-a venit să creadă. Am ajuns acolo şi am slujit pe nămeţi. La fiecare Paşte, când am ajuns acolo am slujit pe ninsoare”.

Românii se strâng, de regulă, în oraşele mari ale Ţării Fiordurilor.

„Cele mai bine organizate comunităţi sunt cele din oraşele mari, cu o populaţie mai numeroasă. (…) În Norvegia avem trei biserici proprii la Bergen, la Haugesund şi la Kristiansand.

Ce le lipseşte românilor stabiliţi printre fiorduri?

„Le lipseşte ţara, iar celor credincioşi, în special, Biserica, liturghia duminicală şi buna rânduială a slujbelor de acasă. Cei care intră în legătură cu noi sunt cei care doresc să se sfinţească, să se desăvârşească duhovniceşte, caută să se spovedească şi să îşi boteze copilaşii. Cam toţi caută acest lucru, însă cel mai mulţi dintre ei caută să meargă în ţară. Fiindcă în ţară sunt apropiaţii lor: bunicii, părinţii, prietenii”.

Pandemia a schimbat situaţia în privinţa botezurilor, spune ierarhul. „S-a dublat numărul încreştinărilor, deoarece nereuşind să ajungă în ţară din cauza lockdown-urilor, au fost nevoiţi să îşi boteze copilaşii în Scandinavia”.

Virusul şi restricţiile au schimbat şi modalităţile de misiune. PS Macarie s-a întâlnit, prin intermediul platformelor online, cu preotesele din episcopie în preajma Duminicii Femeilor Mironosiţe.

„Am avut o sesiune online cu preotesele din Scandinavia. Le-am avut invitate pe preoteasele Bărăscu Gabriela, Rafila Petru Acatrinei, şi Galina Răduleanu, fiica părintelui Boris Răduleanu (a suferit temniţă grea împreună cu tatăl ei). Au dat o mărturie vie despre misiunea preotesei în vremea acestea şi au vorbit din experienţa lor”.

„Mărturia preotesei Bărăscu, văduvă şi mamă, a fost foarte emoţionantă. Am plâns cu toţii. Şi eu am plâns. Ea a reuşit să treacă peste această încercare prin credinţă şi a rămas senină”.

Episcopia Europei de Nord a fost înfiinţată în anul 2008. Preasfinţitul Părinte Macarie este primul episcop rânduit pentru românii din Scandinavia. A fost întronizat în data de 6 iulie 2008.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.