Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Participaţii la concertele ce vor avea loc în această vară la Brezoi sunt invitaţi să colecteze selectiv deşeurile

colectaredeseuri.ro
curatam romania deseuri plastic gunoi colectare

Participaţii la concertele ce vor avea loc în această vară la Brezoi sunt invitaţi să colecteze selectiv deşeurile, în cadrul unui proiect iniţiat de Asociaţia AIDE împreună cu administraţia publică locală cu scopul de a transforma locul în care se desfăşoară cunoscutul festival internaţional Open Air Blues într-o locaţie verde.

Iniţiatorii proiectului au transmis miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă, că vor organiza acţiuni cu rolul de a conştientiza importanţa păstrării mediul înconjurător de la Brezoi curat pe parcursul întregului sezon estival, iar pentru a veni în ajutorul turiştilor în zonă au adus mai multe containere în care se adună gunoiul pe categorii.

"Pe lângă reciclarea specializată, o parte din deşeuri vor fi transformate în obiecte atractive şi utile, în cadrul atelierelor de reciclare creativă, la care voluntarii noştri îi aşteaptă cu drag pe toţi. Ei au realizat deja un număr impresionant de scrumiere, prin reciclarea dozelor de aluminiu colectate din locaţie, scrumiere ce ajută ca mucurile de ţigări să nu mai ajungă în recipiente de plastic/PET/sticlă şi astfel să evităm ca acestea să devină nereciclabile. Totodată, locaţia este dotată cu staţii de apă potabilă, alimentate din reţeaua publică. Pot fi folosite cu toată încrederea, pentru a reduce cantitatea de PET generată prin achiziţia apei îmbuteliate. Voluntarii noştri au creat, tot din materiale reciclate, indicatoare de marcare a punctelor de hidratare", se precizează în comunicat, potrivit Agerpres.ro.

În plus, în fiecare vineri, când încep de regulă spectacolele la Brezoi, voluntarii de la AIDE îi vor întâmpina pe spectatori pentru a le explica modul de colectare selectivă, iar sâmbăta şi duminica vor avea loc diverse activităţi distractive menite atât să le amplifice buna dispoziţie, cât şi să le reamintească de grija pe care trebuie să o poarte naturii.

Proiectul ce îşi propune să transforme Live Music Summer Camp Brezoi într-o locaţie verde este implementat de Asociaţia AIDE, în parteneriat cu ABY STAGE Events, Asociaţia MENTOR ROCK şi Primăria oraşului Brezoi, cu ajutorul finanţării Milvus Group, în cadrul programului DEAR (Development Education and Awareness Raising) şi se va desfăşura până în luna septembrie, pe parcursul tuturor evenimentelor culturale ce vor avea loc aici.

Festivalul Open Air Blues Brezoi va începe pe 19 iulie şi timp de şase zile sunt aşteptaţi aici zeci de mii de iubitori ai muzicii blues atât din ţară, cât şi din străinătate, printre artiştii care vor concerta în acest an fiind Eric Gales, Samantha Fish, Popa Cubby, Rick Estrin and the Nightcats, King King, John Montana, Joe Rusi şi, bineînţeles, cântăreaţă americană Beth Hart, care vine pentru a treia oară la acest eveniment din staţiunea vâlceană de pe Valea Lotrului ajuns la cea de-a patra ediţie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.