DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sprijinul alocat programului pentru susţinerea apiculturii ar putea creşte la 60 milioane euro

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Adrian Oros

Adrian Oros, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a anunţat miercuri că susţine propunerea Comisiei Europene exprimată în cadrul Reuniunii AgriFish de a creşte sprijinul financiar alocat programului dedicat susţinerii apiculturii, de la 40 la 60 de milioane de euro pe an, după anul 2022. În plus, el a avertizat că sectorul are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps potrivit news.ro

”Propunerea de a creşte alocarea după 2022 vizează Programul Naţional Apicol, întrucât în ce priveşte alocarea totală pentru toate statele membre în perioada 2020 – 2022, aceasta este în valoare de 40 milioane de euro pe an, României revenindu-i suma de 31.492.100 euro pentru cei trei ani de derulare ai programului”, arată un comunicat emis miercuri de Ministerul Agriculturii.

Din această sumă 50% din fonduri provin de la Uniunea Europeană prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar 50% este contribuţia României de la bugetul de stat.

Propunerea de a creşte valoarea sprijinului dedicat apiculturii va fi realizabilă numai după aprobarea viitorului Cadru Financiar Multianual şi finalizarea legislaţiei viitoarei Politici Agricole Comune, 2021-2027, a precizat în cadrul întâlnirii Phil Hogan, comisar european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

În cadrul celei mai recente reuniuni a Consiliului AgriFish, delegaţia Ungariei a susţinut o informare cu privire la situaţia dificilă din sectorul apicol, ocazie cu care ministrul Adrian Oros şi-a exprimat susţinerea pentru soluţiile propuse de delegaţia ungară.

”Este adevărat că sectorul apicol se confruntă cu probleme multiple şi ne exprimăm de aceea toată susţinerea pentru soluţiile propuse de delegaţia ungară. Deşi suntem cu toţii de acord cu rolul pe care îl joacă albinele, nu doar ca polenizator pentru agricultură, dar şi ca sursă de produse ale stupului de o valoare extraordinară pentru umanitate, trebuie să recunoaştem că acest sector are nevoie urgentă de măsuri pentru a nu intra în colaps ireversibil. Susţinem măsurile propuse de colegul ungar şi solicităm Comisiei Europene să ia în considerare stabilirea cât mai rapid a unui set de măsuri menite să protejeze mult mai eficient sectorul apicol european”, a afirmat ministrul Oros în cadrul Consiliului AgriFish.

România este unul dintre producătorii importanţi de miere la nivel european, cu o producţie de peste 29.000 tone raportată pentru anul 2018. La nivelul anul 2018, datele statistice, furnizate de Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ) care au fost transmise şi notificate la Comisie, arată că erau înregistrate 1.848.790 familii de albine în România, poziţionându-ne pe locul doi la nivel european, după Spania, care deţine un efectiv de 2.961.000 familii de albine. În ceea ce priveşte exporturile de miere ale României, pentru perioada 2016-2018, acestea au totalizat peste 33.000 tone, în timp ce importurile pentru aceeaşi perioadă s-au cifrat la aproximativ 12.000 tone.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.