Premium
Cunoscutul avocat Radu Chiriţă, cadru didactic la Facultatea de Drept a Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, dezvăluie un episod grav care îl are ca protagonist pe Daniel Horodniceanu, fostul şef al DIICOT, în prezent procuror la DIICOT Iaşi.
Radu Chiriţă relatează, pe blogul personal, cazul unei persoane acuzate de infracţiuni economice într-un dosar instrumentat de Daniel Horodniceanu. Arestat preventiv, ulterior plasat în arest la domiciliu, acuzatul s-a prevalat de dreptul la tăcere. În ultima zi înainte de expirarea măsurii preventive, acesta a fost citat la DIICOT Iaşi, unde i s-a cerut să dea declaraţii. După o nouă invocare a dreptului la tăcere, procurorul l-a reţinut pe acuzat pentru 24 de ore.
"Vreau doar să prezint motivarea reţinerii omului. Nu e lungă. Nu citez primul paragraf, că zice numa’ că în cauză sunt indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că omul a comis infracţiunile care i se impută. Nu spune care sunt indiciile alea, dar din nou (poate) e doar o chestie de nelegalitate, nu de abuz. Bagă ceva texte în care spune că infracţiunile la interesele UE sunt grave.
După aia face praf orice idee de prezumţie de nevinovăţie spunând că “măsura e necesară pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal dat fiind că inculpatul a susţinut în deplină responsabilitate un grup infracţional, inculpatul identificându-se pe lângă calitatea de membru al grupului, ca o persoană dispusă să accepte încălcarea legii în folosul angajatorului său“. S-ar putea scrie multe despre buna desfăşurare a procesului penal şi legătura acestei instituţii cu faptul că inculpatul ar fi susţinut un grup infracţional. S-ar putea scrie multe şi despre cum se cumulează calitatea de membru al unui grup infracţional cu o persoană dispusă să accepte încălcarea legii şi cum ar putea fi altfel. Dar nu e cazul aici, din astea am mai văzut.
În schimb, ce urmează nu am mai văzut din anii de glorie în care procurorii erau cei care arestau, iar judecătorii erau doar copii de mingi. Citez: „Deşi aflat în stare de arest (actual la domiciliu), inculpatul şi-a menţinut poziţia de tăcere abordată de la începutul urmăririi penale, deşi a înţeles că, în afara dreptului său legal cert de a-şi gândi, împreună cu apărătorii, propria strategie, favorizează, indirect, inculpaţi care, posibil, au comis fapte mai grave decât ele pentru care el însuşi e pus sub acuzare”. Nu zic nimic despre limba română, despre structura frazei, despre „au comis fapte mai grave decât ele pentru care el însuşi e pus sub acuzare”. Mă abţin. Cu greu.
Nu mă pot abţine însă să nu spun, în piaţa publică, că fraza aceea este un abuz şi o încălcare grosolană a dreptului constituţional al omului la tăcere. Omul a fost reţinut pentru că şi-a exercitat acest drept, după ce anterior procurorul i-a atras atenţia că exercitarea dreptului său nu îi va produce vreo consecinţă defavorabilă. Nu vă imaginaţi că mai scrie ceva relevant după aceea. Urmează vreo două fraze în care se vorbeşte despre măsura asiguratorie şi după aia că inculpatul a fost perseverent în comiterea de infracţiuni (alea pentru care fusese arestat în urmă cu trei luni). Şi atât, 24 ore la zdup.
Pentru mine, ca cetăţean şi ca apărător nu atât al omului, cât al drepturilor sale fundamentale, e extrem de trist. E cu atât mai trist cu cât autorul este procuror la o direcţie din cadrul celei mai înalte instituţii din Ministerul Public şi a condus DIICOT o vreme. Care este cultura instituţională care a fost transmisă? Reţineţi-i pe ăia care au nesimţirea să îşi exercite un drept constituţional? Ce învaţă tinerii procurori intraţi în sistem? Că aşa se face? Dacă unu’ nu vrea să toarne sau să recunoască fapte reale sau închipuite trebe’ să meargă la răcoare?", scrie avocatul pe blog.
