O pădure alcătuită din 300 de copaci adulţi a înlocuit gazonul perfect tuns al unui stadion din oraşul austriac Klagenfurt, joi, în cadrul unui proiect artistic care doreşte să sublinieze pericolele generate de distrugerea mediului înconjurător, informează DPA potrivit Agerpres.
Deşi această instalaţie artistică a fost plănuită încă din urmă cu şase ani, iniţiatorul său, curatorul elveţian Klaus Littmann, spune că inaugurarea proiectului "For Forest" a ajuns să coincidă cu actuala dezbatere despre urgenţa acţiunilor climatice.
"Sincronizarea este stranie", a declarat el în faţa reporterilor reuniţi în Klagenfurt.
Klauss Littmann s-a inspirat pentru acest proiect dintr-un desen al artistului austriac Max Peintner, ce prezintă un stadion de mari dimensiuni, din tribunele căruia spectatorii privesc spre o pădure interioară, în loc să urmărească tradiţionalul joc de fotbal.
Cu ajutorul arhitectului peisagist italian Enzo Enea, Klaus Littmann a folosit în acest proiect 300 de mesteceni, plopi, stejari, larici, brazi şi alte specii de copaci.
Copacii - cultivaţi în pepiniere - au vârste de aproximativ 50 de ani şi înălţimi de 15 metri.
Stadionul din Klagenfurt, ce are o capacitate de 30.000 de locuri, va fi deschis pentru public, cu acces gratuit, până pe 27 octombrie. Vizitatorii vor putea să admire pădurea din tribunele arenei. Pentru a proteja copacii, accesul vizitatorilor în acea pădure va fi interzis.
Echipa locală de fotbal, Austria Klagenfurt, care evoluează în a doua divizie austriacă, va trebui să joace meciurile de pe teren propriu pe un alt stadion, care are o capacitate mai mică.
Partidul Libertăţii din Austria, o formaţiune politică de dreapta, a criticat proiectul şi pe organizatori, susţinând că reprezintă "un abuz asupra unui stadion" şi invocând cantitatea mare de apă ce va fi utilizată pentru udarea copacilor.
După încheierea proiectului, cei 300 de copaci vor fi plantaţi în proximitatea stadionului şi vor alcătui "o sculptură permanentă şi vie".
Un proiect artistic din Austria a înlocuit gazonul unui stadion cu o pădure alcătuită din 300 de copaci
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

18
Un fost ministru de externe iranian a fost rănit grav într-un atac aerian la Teheran
18

406
'Cea mai gravă criză cu care s-a confruntat vreodată NATO' - Alianța, prinsă la mijloc în conflictul lui Trump cu Iranul
406

18
Volodimir Zelenski, discuții cu emisarii lui Trump despre procesul de pace din Ucraina
18

1.892
Iranul întinde mâna spre dialog: Mesajul surprinzător al președintelui Masoud Pezeshkian către poporul american
1.892

1.052
Câinii din Ucraina arată total diferit. Războiul și-a pus amprenta pe animalele al căror aspect s-a schimbat odată cu lupta pentru supraviețuire
1.052

1.004
Trump amenință Europa: Fără implicare în Strâmtoarea Ormuz, Ucraina rămâne fără arme
1.004

2.534
Europa preia frâiele NATO, iar Finlanda îl anunță pe Trump despre schimbare: Ce urmează pentru Alianța Nord-Atlantică
2.534

898
Asia profită după măsurile lui Trump privind sancțiunile impuse Rusiei: 'Nu există altă opţiune'
898

1.347
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.347

2.002
Țările se luptă pentru petrol: O navă care trebuia să aducă motorină în Europa a fost atrasă spre Asia. Pentru o sumă mai mare de bani a schimbat direcția
2.002

3.781
Donald Tusk reacționează la decizia care obligă Polonia și România să plătească Pfizer pentru vaccinurile COVID: 'Nu este o glumă de 1 aprilie'
3.781

42
Franța: China ar trebui să se implice mai mult în redeschiderea Strâmtorii Ormuz
42

2.535
Trump face istorie: Este primul președinte în funcție prezent la o pledoarie la Curtea Supremă. Cere limitarea dreptului la cetățenie prin naștere
2.535
















Comentează