Tatăl vitreg al unei fetiţe în vârstă de şapte ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, fiind acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu minora timp de mai bine de un an de zile, relatează Agerpres.
Procurorii au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a bărbatului, în stare de arest preventiv, acesta fiind acuzat de viol, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, remis joi AGERPRES.
Anchetatorii au stabilit că faptele s-au derulat în perioada decembrie 2019-ianuarie 2021, bărbatul ameninţând-o pe fetiţă că dacă nu se supune dorinţelor sale o va alunga din familie şi o va trimite la bunica din partea mamei.
Citește și: Moarte suspectă la Ploiești: o tânără de 17 ani a fost găsită moartă
Rechizitoriul şi dosarul cauzei au fost trimise Judecătoriei Deva spre competentă soluţionare.