Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

USR îi solicită lui Orban să o demită pe șefa ONAC, pentru achiziții la suprapreț, în perioada stării de urgență

usr

Deputatul USR Iulian Bulai îi cere premierului Ludovic Orban să o demită pe şefa Oficiului Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC), Cornelia Nagy. "Achiziţia de măşti la suprapreţ (12 mil euro) de la o firmă minusculă şi nespecializată de tip paravan, aparţinând unei foste bucătărese, acum în şomaj, o descalifică pe doamna Cornelia Nagy să mai conducă această instituţie crucială pentru gestionarea acestei crize din România", susţine el.

Citește și: ULTIMA ORĂ Toate parcurile din București se vor ÎNCHIDE de sâmbătă

"21,9 lei pentru o mască certificată FFP2. 31,9 lei pentru o mască certificată FFP3 (date de la investigaţia Recorder). Mult, foarte mult pentru o achiziţie făcută de Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate (ONAC). În timp de criză, România ar trebui să achiziţioneze echipamente medicale direct de la producător, nu prin intermediari care au creat firme căpuşă pentru a face speculă. Totuşi, ONAC a atribuit o licitaţie unei firme debutante, Romwine & Cofee SRL din Giurgiu, deţinută de o bucătăreasă de la restaurantul deţinut de Grupul Sanimed, care a băgat-o la înaintare fiindcă Sanimed are datorii la stat şi nu poate face direct afaceri cu el", afirmă Iulian Bulai, într-o postare pe Facebook.

El spune că această afacere păguboasă costă de două ori mai mult decât valoarea echipamentelor.

Bulai menţionează că ONAC este condus de Cornelia Nagy, numită de Viorica Dăncilă în 2018, şi că până atunci, Cornelia Nagy a fost secretar general al Agenţiei Naţionale pentru Arii Naturale Protejate din cadrul Ministerului Mediului.

"În aceste vremuri de criză, România trebuie să fie condusă de oameni de stat, nu de combinatori sau de persoane care din funcţia publică practică specula cu echipamente medicale. În ultimii 10 ani, dna Nagy a deţinut poziţii de vârf în mai multe ministere, gestionând departamentele de achiziţii la Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Finanţelor", consideră deputatul USR.

El aminteşte că, în timpul stării de urgenţă, ONAC este singura instituţie abilitată din România pentru a face achiziţii de echipamente medicale, Consiliile Judeţene având suspendată această calitate.

"Achiziţia de măşti la suprapreţ (12 mil euro) de la o firmă minusculă şi nespecializată de tip paravan, aparţinând unei foste bucătărese, acum în şomaj, o descalifică pe doamna Cornelia Nagy să mai conducă această instituţie crucială pentru gestionarea acestei crize din România. Îi solicit prim-ministrului României, domnul Ludovic Orban, să o demită de urgenţă pe această doamnă şi să numească în cel mai scurt timp o persoană competentă în această poziţie. Dacă o menţine pe doamna Nagy în funcţie, domnul Orban trebuie să-şi asume şi deciziile ei de aruncat bani către prieteni şi firme de casă", mai spune Iulian Bulai.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.