Viceprim-ministrul Daniel Suciu, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, consideră că funcţionarii publici din România îşi fac datoria, cu bunele şi cu relele lor, şi le-a reamintit acestora că devin uneori "ţinta şi subiectul tuturor refulărilor politice", ceea ce, în opinia sa, se întâmplă şi în prezent.
"Uneori, dar ciclic, deveniţi ţinta şi subiectul tuturor refulărilor politice şi asta se întâmplă şi acum. Nu a fost suficient că ani de zile aţi fost prost plătiţi, aţi fost acuzaţi că aveţi partizanate politice, că nu vă faceţi treaba - şi eu ştiu foarte bine acest lucru, pentru că am în familie un funcţionar public, întâmplător e şi soţia mea. Nu a fost suficient că la un moment dat vi s-au tăiat salariile cu 25%, acum, în vremurile şi în zilele acestea, când munca dumneavoastră e mai bine retribuită decât înainte, pe bună dreptate, pentru că un stat nu poate funcţiona fără funcţionari publici bine pregătiţi şi bine plătiţi, astăzi se întâmplă din nou ca, datorită fierbinţelii de pe scena politică, să deveniţi ţintă şi subiect de refulări politice (...). Atât timp cât eu voi fi ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, nu voi înceta să spun că funcţionarii publici din România îşi fac datoria, cu bunele şi cu relele lor, şi cred în continuare că decizia acestui Guvern de a mări salariile dumneavoastră e decizia cea corectă", a spus Suciu la conferinţa "Reţeaua campionilor în domeniul integrităţii", conform agerpres.ro.
În opinia sa, niciodată un stat nu poate să meargă înainte fără "această coloană vertebrală", care sunt funcţionarii publici.
"De atâtea ori am auzit despre funcţionarii publici că sunt orice altceva, dar numai profesionişti nu şi tocmai de aceea am ţinut neapărat să fiu astăzi aici ca sa demonstrez că un ministru, fie el şi al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, încurajează bune practici care au legătură şi cu integritatea şi cu transparenţa", a afirmat Suciu.
Potrivit acestuia, oamenii au nevoie de deschiderea autorităţilor locale.
"Putem să facem foarte multe lucruri bune pentru oameni, putem să construim mii de şcoli, putem să facem mii de kilometri de reţele de apă şi de canalizare şi într-adevăr oamenii au nevoie de toate acestea, dar experienţa din ultimii ani ne arată că oamenii mai au nevoie şi de altceva, mai au nevoie şi de deschiderea autorităţilor locale faţă de ei şi în fiecare zi din activitatea mea eu am încercat şi voi încerca să fiu extrem de deschis, extrem de transparent cu (...) beneficiarii activităţii noastre (...) Oamenii şi cetăţenii au nevoie să vadă că suntem şi deschişi şi transparenţi şi că respectăm un cod al integrităţii de care toată societatea are nevoie", a adăugat Suciu.
Vicepremierul Suciu: Funcţionarii publici din România îşi fac datoria, cu bunele şi cu relele lor
Explorează subiectul
Articole Similare

479
Traian Băsescu vorbește despre greșeala făcută de Donald Trump în conflictul din Orientul Mijlociu: 'Din orgoliu'
479

1.951
Tensiuni în coaliție pe buget - Nazare avertizează după criticile PSD: „Nu ne permitem derapaje, cheltuieli fără sursă sau măsuri fără acoperire”
1.951

4.814
Cristian Diaconescu explică ce se întâmplă în Orientul Mijlociu: 'Situația devine din ce în ce mai complicată'
4.814

2.623
Gabriela Firea anunță că PSD nu acceptă înjumătățirea măsurilor sociale: „Nu putem vota un buget care ignoră solicitările românilor!”
2.623

3.309
Protest spontan la UM Sadu față de numirea lui Viorel Salvador Caragea, fostul polițist controversat susținut de ministrul Radu Miruță
3.309

17.852
Banii economisiți de Bolojan la Senat au ajuns „compensație” pentru angajații instituției
17.852

3.734
Operațiune nocturnă pe Otopeni: Al doilea charter cu români evacuați din Orientul Mijlociu a aterizat
3.734

25.011
Patru ministere au strâns datorii istorice la ANAF în timp ce Ilie Bolojan creștea taxele românilor: Nouă orașe au restanțe mari către stat
25.011

1.394
VIDEO România începe să mizeze strategic și vrea să devină mare jucător la Marea Neagră: 'Ne permitem să spunem că putem coordona'
1.394

123
ANCOM continuă colaborarea cu SpaceX după o întâlnire la Barcelona
123

2.959
VIDEO Ministrul Apărării, despre posibila implicare a României în acțiunile împotriva Iranului: Am primit multe întrebări zilele astea
2.959

651
VIDEO 'Nu există niciun pericol pentru România': Ministrul Apărării anunță ce măsuri de protecție au fost luate
651

354
Un fost ministru al Justiției desființează propunerile pentru şefia marilor parchete: Această situaţie începe să semene cu o mascaradă
354

















Comentează