Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Video| Jubileul de Platină: Concertul pop-rock de la Palatul Buckingham a ajutat BBC să obţină cea mai mare audienţă din anul 2022

dailymail.co.uk
Regina Elisabeta a II-a

Concertul pop-rock organizat sâmbătă seară în faţa Palatului Buckingham din Londra, intitulat "Platinum Party at the Palace" şi difuzat de postul BBC One pentru a marca Jubileul de Platină al reginei Elisabeta a II-a, a avut o audienţă medie de aproape 12 milioane de telespectatori în Marea Britanie, informează bbc.com.

În cadrul acestui concert, numeroase staruri ale industriei muzicale, precum Diana Ross, George Ezra, Queen şi Elbow, au susţinut recitaluri pe o scenă ridicată în faţa Palatului Buckingham, iar în tribune s-au aflat numeroşi membri ai familiei regale britanice, potrivit Agerpres.ro.

Show-ul i-a adus postului BBC cea mai mare audienţă din acest an şi a înregistrat un vârf de audienţă de 13,4 milioane de telespectatori.

Spectacolul de sâmbătă seară a inclus şi discursuri rostite de prinţul Charles şi prinţul William. Moştenitorul tronului britanic i-a adus un omagiu emoţionant mamei lui, regina Elisabeta a II-a, şi domniei sale de 70 de ani.

Audienţa concertului a doborât recordurile stabilite în Marea Britanie de câteva evenimente importante din perioada recentă: finala concursului TV "Strictly Come Dancing" din decembrie 2021 a avut o audienţă medie de 11 milioane de telespectatori, finala de luna trecută a concursului Eurovision a înregistrat o audienţă medie de aproape 9 milioane de telespectatori, iar discursul de Crăciun al suveranei britanice din 2021 a atras în faţa micilor ecrane aproximativ 8,96 milioane de britanici.

BBC a dezvăluit că această transmisiune a avut o cotă de audienţă de 74,3% şi că "'The Platinum Party at the Palace' de pe BBC One a fost cel mai vizionat program TV difuzat până acum în acest an".

Regina Elisabeta a II-a, care s-a confruntat în ultimele luni cu probleme de mobilitate, nu a putut să asiste la concert.

Show-ul a început cu o scenetă amuzantă preînregistrată, care o arată pe suverană în timp ce bea ceai alături de celebrul ursuleţ Paddington într-un salon oficial al Palatului Buckingham, unde ambii îşi mărturisesc pasiunea pentru sandviciurile cu marmeladă.

Aproximativ 10 milioane de britanici au participat apoi duminică, ultima zi a Jubileului de Platină, la petreceri stradale organizat în tot Regatul Unit. De asemenea, peste 85.000 de familii britanice s-au înregistrat pentru a organiza Prânzuri Jubiliare şi 10.000 de oameni - celebrităţi, artişti, militari şi angajaţi din sectoare esenţiale - au participat la o paradă organizată pe The Mall, bulevardul din faţa Palatului Buckingham.

Festivităţile s-au încheiat duminică la ora locală 17:00 cu un recital susţinut de cântăreţul Ed Sheeran, care a interpretat imnul naţional al Marii Britanii în faţa Palatului Buckingham.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.