VIDEO Nicolae Ciucă, despre relația cu Florin Cîțu, criticul său: 'Nu am mai avut timp să ajung la sediul partidului'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 30-12-2021

Actualizat: 30-12-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Nicolae Ciucă jura că nu va intra în politică, așa cum făcea odinioară unul dintre predecesorii săi, Dacian Cioloș. Generalul a ajuns ministru, membru al PNL, iar acum dă ordine și de la Palatul Victoria. Olteanul din Plenița Doljului a jurat la Cotroceni, iar acum o face și în fața șefului său politic, Florin Cîțu: nu a mai trecut pe la partid pentru că ”jobul” de premier nu îi permite, fiind foarte aglomerat.

”Am o relaţie foarte bună. Nu mai târziu de ieri (n.r.- miercuri), am fost împreună la comemorarea prim-ministrului liberal asasinat în 1933, I. Gh. Duca. Ori de câte ori am ceva de rezolvat, discut cu preşedintele partidului, cu vicepreşedinţii partidului. Recunosc, nu am mai avut timp să ajung la sediul partidului pentru că au fost activităţile de la nivelul Guvernului. Chiar vă spun foarte sincer că nu am avut niciun fel de dialog neprincipial. Când vine vorba de partea aceasta internă, apar declaraţiile politice. Nu am o experienţă politică, dar pot să înţeleg politica”, a anunțat Nicolae Ciucă la TVR 1.

Citește și: EXCLUSIV SURSE Premierul pe care Klaus Iohannis l-a refuzat își face partid și îl lansează la o dată cu însemnătate istorică

Surprinzător pentru mulți, Florin Cîțu l-a criticat la scenă deschisă pe urmașul său la Palat în timpul negocierilor cu PSD pentru întocmirea bugetului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri