Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Britanicii decid soarta Regatului Unit după divorțul de UE. S-au deschis secțiile de vot / UPDATE

reuters
Theresa May

UPDATE: În Marea Britanie s-au deschis joi secţiile de vot pentru alegerile legislative anticipate, cruciale pentru Brexit, informează agenţiile internaţionale de presă. 

Circa 46,9 milioane de cetăţeni britanici cu drept de vot sunt chemaţi să se exprime prin vot la acest scrutin anticipat, convocat la 18 aprilie de prim-ministrul conservator Theresa May pentru a-şi consolida mandatul în perspectiva negocierilor cu Bruxellesul pe tema Brexit-ului, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. 

Premierul britanic Theresa May şi adversarul ei, Jeremy Corbyn, şi-au susţinut miercuri ultimele mitinguri dintr-o campanie electorală excepţională marcată de atentate jihadiste.

*

Joi au loc alegeri parlamentare anticipate în Marea Britanie. Alegerile anticipate riscă să afecteze planul Londrei de efectuare a negocierilor cu Uniunea Europeană. În funcţie de rezultatul alegerilor, ar putea fi pusă sub semnul întrebării chiar decizia de scoatere a ţării din UE, scrie Mediafax.

Într-un gest imprevizibil, Theresa May a anunţat în aprilie un plan de convocare a alegerilor parlamentare anticipate pe 8 iunie, argumentând, după o serie de critici intense, că este necesar un guvern puternic pe fondul incertitudinii generate de ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Iohannis, discurs EMOȚIONANT în fața românilor din SUA: 'Puteți fi un CATALIZATOR'

"Am ajuns la concluzia că singura modalitate de garantare a certitudinii şi siguranţei pentru anii care urmează este organizarea acestor alegeri", a declarat Theresa May, supusă presiunilor din partea colegilor din Partidul Conservator şi din partea opoziţiei laburiste şi liberal-democrate în contextul activării procedurii Brexit. "Întreaga ţară este unită în jurul deciziei Brexit, mai puţin membrii Parlamentului. Disensiunile din Parlament riscă să afecteze capacităţile de a transforma Brexit în succes", explica Theresa May.

Decizia Londrei de ieşire din Uniunea Europeană a generat preocupări atât pentru britanici, cât şi la nivelul Blocului comunitar. Dincolo de pierderea drepturilor civice, a avantajelor comerciale şi economice asociate apartenenţei la UE, cea mai mare problemă pentru Londra este riscul destrămării Marii Britanii, în contextul intenselor apeluri separatiste ale Scoţiei şi Irlandei de Nord.Marea Britanie a decis la limită, în iunie 2016, ieşirea din Uniunea Europeană, situaţie care a generat o criză constituţională gravă. Alegerile anticipate riscă să afecteze planul Londrei de efectuare a negocierilor cu Uniunea Europeană. În funcţie de rezultatul alegerilor, ar putea fi pusă sub semnul întrebării chiar decizia de scoatere a ţării din UE.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.