Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Avocatul Poporului cere anchetă în scandalul iscat la o şcoală specială din Capitală

avocatul poporului

Avocatul Poporului (AP) solicită conducerii Şcolii Speciale Gimnaziale nr. 4 Bucureşti investigarea oricăror suspiciuni de abuzuri asupra copiilor şi sancţionarea celor vinovaţi de acestea, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, citat de AGERPRES.


"Avocatul Poporului a emis o Recomandare către conducerea Şcolii Speciale Gimnaziale nr. 4 Bucureşti, în care solicită, între altele, investigarea temeinică a oricăror suspiciuni de abuzuri exercitate asupra copiilor în unitatea de învăţământ şi sancţionarea persoanelor care se fac vinovate de acestea sau de nerespectarea procedurilor de lucru, aprobate de conducerea unităţii şcolare, realizarea unor modalităţi eficiente de monitorizare a activităţii instructiv-educative în cadrul unităţii de învăţământ şi analizarea posibilităţii de montare a camerelor de supraveghere în spaţiile comune (...)", se arată în comunicat.

Conform AP, recomandarea este urmarea anchetei efectuate de personalul AP la această şcoală, după primirea unei petiţii în care Centrul European pentru Drepturile Copiilor semnala existenţa unor acte de abuz, sub forma agresiunii fizice, emoţionale şi verbale, exercitate de cadrele didactice asupra copiilor (agresiuni fizice şi verbale, copii legaţi cu funia pentru a fi duşi la masă, lăsarea copiilor nesupravegheaţi la orele de curs, neacordarea de ajutor specializat - medical, psihologic - atunci când copiii semnalează probleme şi ignorarea lor).

"S-a mai constatat că nu se confirmă sesizarea privind legarea copiilor pentru a fi duşi la masă, doamna director prezentând o frânghie, alcătuită din fire moi împletite, gen mohair, de culoare verde, prevăzută cu inele largi (care nu ar fi putut ţine strâns încheietura mâinii unui copil), mânere de care copiii se ţin singuri. Metoda are caracter educativ, având drept scop deplasarea copiilor în siguranţă, fără ca aceştia să părăsească grupul sau să se piardă, ţinând cont de deficienţele acestora, însă aceasta nu se regăseşte în nicio procedură de lucru din cadrul unităţii şcolare şi nu este avizată de conducerea şcolii", menţionează AP.

Citeşte şi: Poliţia Română, campanie europeană de informare şi prevenire a şantajului sexual pe internet


Referitor la acte de abuz fizic şi verbal exercitate de cadrele didactice asupra copiilor, este posibil să se fi exercitat, deşi nu există dovezi certe în acest sens. Imaginile video prezentate pot fi, pe de o parte, imagini ale neprofesionalismului şi ale lipsei de metode şi tehnici adecvate de intervenţie în astfel de cazuri, iar pe de altă parte, pot fi interpretate şi drept consecinţe şi forme de manifestare ale unor afecţiuni şi deficienţe ale copiilor, ce nu pot fi ţinute sub control, relevă sursa citată.

Reprezentanţii AP au mai constatat că nu poate fi demonstrată afirmaţia conform căreia elevii sunt lăsaţi nesupravegheaţi la orele de curs.

Afirmaţia conform căreia elevilor nu li se acordă ajutor specializat (medical, psihologic) este parţial adevărată, dacă se face referire la absenţa procedurilor de lucru structurate, etapizate, clare, precise, unanim utilizate de cadrele didactice şi aprobate de conducerea unităţii şcolare.

AP a constatat că, în acest caz, nu au fost respectate o serie de prevederi din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Potrivit Centrului European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi, copiii cu dizabilităţi din Şcoala Specială Gimnazială nr. 4 "sunt bătuţi cu brutalitate în mod sistematic de cadrele didactice, sunt legaţi cu funia şi transportaţi către diferite zone ale unităţii de învăţământ, sunt agresaţi fizic, psihic şi emoţional permanent", iar aceste fapte au fost sesizate de-a lungul timpului de către doi angajaţi ai şcolii la IŞMB şi DGASPC Sector 4.

Citeşte şi: Accident de PROPORŢII pe E60.Carambol cu şapte autoturisme.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.