Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PNL propune ca pentru foştii miniştri să nu mai fie nevoie de avizul Parlamentului pentru continuarea anchetei

PNL

PNL va depune o iniţiativă legislativă de modificare a Legii răspunderii ministeriale, care prevede ca pentru foştii miniştri care sunt şi parlamentari şi în cazul cărora s-a cerut încuviinţarea urmăririi penale să nu mai fie nevoie de avizul Parlamentului pentru a se continua ancheta.

"PNL nu poate să accepte ca Parlamentul României să fie folosit ca un instrument politic pentru ca Liviu Dragnea să-şi consolideze susţinerea în PSD prin scutul pe care care îl acordă în Parlament diferitelor persoane care au ocupat funcţia de ministru şi pentru care se solicită urmărirea penală. De aceea, PNL propune şi depune astăzi o iniţiativă de modificare a Legii ministeriale, astfel încât articolul referitor la modul în care deputaţii sau senatorii evaluează solicitările de urmărire penală să fie modificat, în felul acesta Parlamentul nemaiputând să facă scut pentru un proces absolut firesc de anchetare a unor persoane suspectate de corupţie", a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, luni, după şedinţa Biroului Executiv al liberalilor, conform Agerpres.

Ea a susţinut că Liviu Dragnea afectează "în mod grav" imaginea Parlamentului, context în care a arătat că PNL solicită urgentarea procedurilor de revocare a acestuia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. "PNL a constatat încă o dată în plus că Liviu Dragnea afectează în mod grav imaginea Parlamentului, Liviu Dragnea foloseşte Parlamentul României în interes personal şi în interes al unei grupări din jurul său prin blocarea anchetelor penale. În felul acesta se încalcă inclusiv evaluările internaţionale pe care România le are privind funcţionarea corectă şi democratică a instituţiilor statului. PNL solicită urgentarea procedurilor de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea. Solicităm dezbaterea de urgenţă a propunerilor de modificare a Regulamentului Camerei Deputaţilor, astfel încât şi Opoziţia să poată iniţia procedura de revocare a preşedintelui Camerei Deputaţilor. Liviu Dragnea este vizibil vulnerabil întrucât în spaţiul public există declaraţii divergente cu privire la modul în care Parlamentul ar trebui să se raporteze la solicitările de urmărire penală, atenţie la solicitările de continuare a anchetelor penale", a spus prim-vicepreşedintele PNL.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.