Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

STENOGRAME EXPLOZIVE din Dosarul șefului CJ Buzău/ EXCLUSIV

interceptari telefon
STIRIPESURSE.RO vă prezintă dovada activității infracționale a șefului CJ Buzău. Convorbirile telefonice surprinse de procurorii DNA prin intermediul SRI sunt dovada că social-democratul trata Consiliul Județean ca pe propria moșie:
"În intervalul decembrie 2013-decembrie 2014, numitul BÎGIU MARIAN CISTINEL, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, i-a solicitat numitului COJOCEA DRAGOŞ, director executiv al Direcţiei de dezvoltare regională din cadrul Consiliului Judeţean Buzău, efectuarea de demersuri pentru declanşarea procedurilor de achiziţie directă (prin modificarea proiectului iniţial în cuantum de 400 mii lei, legat de întocmirea Strategiei de dezvoltare durabilă a judeţului Buzău pentru perioada 2014-2020 şi împărţirea în trei componente astfel încât să fie posibilă evitarea procedurii de licitaţie publică), identificarea unor firme dispuse să semneze, în mod formal, aceste proiecte şi întocmirea lor efectivă de către COJOCEA DRAGOŞ urmând ca după efectuarea acestor proiecte şi aprobarea plăţilor de către BÎGIU MARIAN CRISTINEL, numitul COJOCEA DRAGOŞ să remită, sub formă de mită, preşedintelui Consilului Judeţean, jumătate din suma achitată, respectiv 200 mii lei, bani pe care COJOCEA DRAGOŞ urma să-i recupereze de la firmele care figurau în mod fals ca executanţii celor trei proiecte susmenţionate.
În acest sens, în jurul datei de 20.12.2013, COJOCEA DRAGOŞ i-a remis, sub formă de mită, suma de aproximativ 70 mii lei, numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL, jumătate din contravaloarea unei facturi în cuantum de 130 mii lei + TVA, sumă ce fusese virată firmei A.D.I.C.A. Călăraşi, identificată anterior de COJOCEA DRAGOŞ căreia i se atribuise anterior, în mod direct, contractul pentru prima componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă şi anume principalele direcţii de dezvoltare şi analiza S.W.O.T.
COJOCEA DRAGOŞ a primit suma susmenţionată de la reprezentantul legal al fimei Asociaţiei pentru dezvoltare, inovaţie, cultură şi antreprenoriat (A.D.I.C.A. Călăraşi), respectiv BĂDICĂ GABRIELA CAMELIA.", se spune ]n comunicatul DNA de asta noapte.
Suma respectivă i-a fost remisă numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL în parcarea supermarketului PENNY MARKET „XXL” din Buzău, prin intermediul finului acestuia, COLGIU FLORIN MĂDĂLIN.
Ulterior, în luna august 2014, BÎGIU MARIAN CRISTINEL l-a însărcinat pe COJOCEA DRAGOŞ să demareze procedurile de atribuire directă, în aceleaşi condiţii pentru cea de-a doua componentă a Strategiei de dezvoltare durabilă, fiind declarată câştigătoare aceeaşi firmă A.D.I.C.A. Călăraşi, urmând ca numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL să-i fie remis, ulterior, cu titlu de mită jumătate din valoarea contractului, respectiv 50 mii lei noi.
În data de 04.12.2014, BÎGIU MARIAN CRISTINEL i-a solicitat, în mod expres, martorului COJOCEA DRAGOŞ să-i remită până cel mai târziu la data de 08.12.2014, suma de 50 mii lei, indicându-i ca persoană intermediară care urma să primească suma de bani în numele preşedintelui Consiliului Judeţean, pe consilierul judeţean, PIŢIGOI IONUŢ ROBERT, persoană de încredere a numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL.
În data de 06.12.2014, COJOCEA DRAGOŞ i-a remis numitului  PIŢIGOI IONUŢ ROBERT, în parcarea Restaurantului „CRÂNG” din municipiul Buzău, suma de 20 mii lei, pentru care acesta, la rândul său, să o remită mai departe, sub titlu de mită, numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL.
Tot în data de 06.12.2014, numitul PIŢIGOI IONUŢ ROBERT i-a remis, în parcarea din faţa blocului situat pe strada Caraiman, unde-şi are domiciliul BÎGIU MARIAN CRISTINEL suma de 50 mii lei, comunicându-i că suma susmenţionată i-a fost remisă, în aceeaşi dată, acestuia de către COJOCEA DRAGOŞ.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL i-a indicat numitului PIŢIGOI IONUŢ ROBERT maniera în care urmau a fi distribuiţi respectiv păstraţi o parte din bani, solicitându-i ca suma de 6.500 lei să fie remisă finului acestuia, COLGIU FLORIN MĂDĂLIN, iar restul sumei de 43.500 lei să fie păstrată, la dispoziţia numitului BÎGIU MARIAN CRISTINEL de către PIŢIGOI IONUŢ ROBERT.
În aceeaşi dată PIŢIGOI IONUŢ ROBERT i-a remis suma de 6.500 lei, în parcarea din spatele blocului situat pe Bld.Unirii nr.10A, din municipiul Buzău, numitului COLGIU FLORIN-MĂDĂLIN care cunoştea că suma respectivă fusese primită cu titlu de mită de către BÎGIU MARIAN CRISTINEL, de la numitul COJOCEA DRAGOŞ.
Iată ce reiese din interceptări:
COJOCEA DRAGOȘ: Ce faci măi cocoșel, La Mulți Ani!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Hai să trăiești, La Mulți Ani!
COJOCEA DRAGOȘ: La Mulți Ani!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Ce faci, mă?
COJOCEA DRAGOȘ: Nu mi-ai zis bă, că ești și NICU și eu te știam de IONUȚ. Bă!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Ă!
COJOCEA DRAGOȘ: Ți-am luat și eu un cadou din partea mea.
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Mulțam! Am înțeles.
COJOCEA DRAGOȘ: Nu știu dacă-ți place marca asta?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Am înțeles.
COJOCEA DRAGOȘ: E bună? Da? Vezi tu acum... să nu te pună dracu` să tragi din ei că-l întreb luni pe șefu` dacă ai tras din...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Bă, poate îți dau doi pumni acuma ...[cuvânt obscen]...
COJOCEA DRAGOȘ: Bă, vezi că...!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: ...[râde]... De handicapat.
COJOCEA DRAGOȘ: Hai.
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Ce zici că faci?
COJOCEA DRAGOȘ: Vezi ce faci! Ce dracu să fac?! Bine. N-am prea dormit azi noapte ...[cuvânt obscen]...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Păi, ce-ai făcut?
COJOCEA DRAGOȘ:! Hai! Te pupă fratele tău, te pupă frate... Pa, te pup!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Hai!
COJOCEA DRAGOȘ: Pa, pa!
Astfel, la aceeaşi dată, în jurul orei 13:30, suspectul PIŢIGOI IONUŢ ROBERT, având asupra sa cutia de whisky în care se afla, de această dată, suma de 50 mii lei,  s-a întâlnit cu inculpatul BÎGIU MARIAN CRISTINEL, la adresa situată în municipiul Buzău, strada XXXXXXX, prilej cu care l-a informat pe preşedintele Consiliului Judeţean cu privire la faptul că a primit de la COJOCEA DRAGOŞ suma de 50 mii lei şi l-a întrebat cu privire la destinaţia acestor sume. Inculpatul BÎGIU MARIAN CRISTINEL i-a transmis suspectului PIŢIGOI IONUŢ ROBERT să păstreze banii la el, să-i dea finului său, inculpatului COLGIU FLORIN MĂDĂLIN, suma de 6.000 lei, să-şi oprească, pentru propriile nevoi, suma de 5.000 lei, iar restul banilor să-i ţină asupra sa până când inculpatul BÎGIU MARIAN CRISTINEL o să dispună cu privire la destinaţia sumei de bani rămasă.
Iată cum a decurs discuția:
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Mi-am uitat geaca ieri. Aseară, asta maron!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Asta!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: M-am întâlnit şi cu DRAGOŞ COJOCEA mai devreme şi mi-a dat ci... Cum? Cinci!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Hai!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Gata, am fugit.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: A pronunţat vreun nume, ceva?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nu, mi-a zis doar că îmi dă cadou de... aşa şi aşa. Mi-a zis că... Nu, a zis că pentru şefu' nostru.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Vezi că, există... vezi, nu scoate un cuvânt.
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nu ştiu! Nu ştiu, m-am întâlnit cu el mai devreme.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Cum a dat?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Într-o sticlă de whisky.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: A, şi a pronunţat el cinci sau d-ale lui.
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nu, a, ba da! Eu nu i-am numărat, mi-a zis că sunt cincizeci de mii.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Nu număratul. În ce context?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Îm?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: În ce context?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Niciun context, nu.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: A, da' a spus cincizeci sau nu ştiu ce?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Da, da, da!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Putea să fie ceva grav?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Sper că nu, adică, nu cred.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Eu d-asta ţi-am zis să....
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Cred că nu.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Ia zi ce zicea...?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Hm, m-am întâlnit, a vrut nişte ţuică... Ce fac ?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Lasă... Ce mai zicea?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nimic. M-a sunat şi SANDRA.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Aşa?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Trebuie să mă întâlnesc şi cu ea, să-i dau banii de...
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: ...[tuşeşte]...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Revelion! Şi cam atât. N-am apucat să mă întâlnesc nici cu FLORIN, cred că mă înjură ăsta. Cum fac cu...?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Hm?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Cum fac cu...?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Sună-l pe AL..
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Da.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Te intâlnești cu el şi îi spui: „Bă, a venit unu şi i-am zis că: <>"......., da?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Da!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Şi îi spui că: „Bă, ăştia mulţumesc că mi i-ai dat în... Bă, când mai ai nevoie..." Da?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Da.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Hai, ca să... Înţelegi ce vreau să...?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: În regulă.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Că îi, ă? Nu-i mai...?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: O.K.!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Şi aşa...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Vă duceţi la petrecere?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Îhî! Îţi iei tu aşa, opreşti tu vreo cinci mii... Pe mine nu mă interesează ce mai e pe la...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: A, nu vreţi să-i dau înapoi?!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Îm? ...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Sticla de whisky.
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: ...[neinteligibil]... care făcuse ceva ... banii? ...da.... Unde-i  FLORI?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Păi, da... a, am crezut că e în maşină doamna!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Ce-o mai fi serbarea de Crăciun, ce alea, ce tot... Nu, da' nu văd! Ai telefonu' la tine?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Telefonul? Nu!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Păi, stai, lasă! Stai, că tre' să apară, mai stai un pic că tre' să apară!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Ă, mă duc că tre' să... mă duc să-mi iau şi eu televizoru`!  M-a sunat ăla de la CARGUS!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL Ia vino! Trebuia să... Bă, cum facem cu ăsta, că trebuie să mișcăm serviciul.....îhî... Şi faci ce ţi-am zis eu!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Am fugit! Mă duc la CARGUS!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Şi... ştii. Povestea. ...[neinteligibil]... Deci, bă, da' eşti de acord aşa dacă nu... Mă!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Îm?
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Deci, ţi-am zis cum facem! Unde-i, mă, FLORI, mă? Deseară pe unde eşti?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Pe aci prin oraş! Nu plec! Adică, s-ar putea să plec cu SILVIA pân' la Bucureşti da' mă întorc deseară!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Hai, ieșim la o cafea mai pe... Da' faci ce ţi-am zis!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Am înţeles!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Explicam și eu clar, „Bă, pe ăla nu-l...” Ca să nu... şi faci cu el ca să nu zică că...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Îhî, gata! Am fugit!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL:  Hai! Și mai zi-mi şi mie... Hai, că nu închide în două minute, ce mai zicea ăla?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nimic, am stat de vorbă de Revelion, de astea...
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: L-ai mai întrebat ceva? L-ai întrebat? Că, ce?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Mă duc să...
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Da' nu înţeleg ce zici! De ce zici....?.
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: E periculos acuma cu toate nebuniile astea la televizor...
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Şi n-ai, n-ai discutat? Nu ţi-a făcut vreun semn dacă e vreo problemă ceva? Sau nu e?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nu! Nu mi-a facut... n-am vorbit, am vorbit că... m-a înnebunit şi tâmpitu' ăsta de TERŢEA, că i-am cerut „Bă,” zic „dă-mi şi mie, adu-mi şi mie zece litri de ţuică!” De ieri îl tot sun, l-am sunat şi-n dimineaţa asta că „Te anunţ!” că „Te anunţ!” că „Te anunţ!”, nu m-a sunat! Nimic interesant!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Tu spui că ...[neinteligibil]...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Nu, serios! Serios! Vă spuneam dacă era!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Atunci ai grijă ce, ce vorbești. Mă, și noi când spuneam cincizeci de mii, ei ... deci, nu... Ai grijă ce...
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Haideţi că închid ăia la Cargus!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Închid?
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Am fugit!
BÎGIU MARIAN CRISTINEL: Pa!
PIŢIGOI IONUŢ ROBERT: Doamna FLORI!
Ca urmare a celor dispuse de șeful CJ Buzău PIŢIGOI s-a întâlnit la aceeaşi dată, cu inculpatul COLGIU FLORIN într-o locație din oraș ocazie cu care i-a dat suma de 6.500 lei, din partea naşului său, inculpatul BÎGIU CRISTINEL MARIAN.
Ce au surprins procurorii:
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Vino încoace! Vino mă, încoa’! Uite, mă, că mi-a dat, am... m-am întâlnit cu boul ăla de COJOCEA...
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Cum?
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Și după aia cu nași-tu și...
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Cum?
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Și după aia cu nași-tu, mă. Și mi-a zis să-ți dau nași-tu ceva.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Ce să fac eu? A, ce...
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Tre’ să plătești ceva, nu știu ce.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: În rest, tu ce faci?
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Mi-a zis să-i țin eu. Cât vin șase, mii, mă?
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Șase mii cinci sute.
[În continuare, PIȚIGOI IONUȚ ROBERT numără mai multe bancnote]
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Doi, trei patru, cinci, zece! Unu, doi, trei, patru, cinci... douăzeci.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Numără treizeci. Treiș’două, treiș’trei și-ți dau eu zece.
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă... doișpe, treișpe, paișpe, cinșpe, saișpe, șapteșpe, optușpe, nouășpe, douăzeci, douăzeci și unu, douăzeci și doi, douăzeci și trei, douăzeci și patru, douăzeci și cinci, douăzeci și șase, douăzeci și șapte, douăzeci și opt, douăzeci și nouă, treizeci, treizeci și unu, treizeci și doi.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Treizeci și trei.
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Treizeci și trei, scuze!
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Da.
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Ia-ți... hai...  vorbim mâine cu lemnele.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Stai să vezi, că nu cred că pot să merg.
PIȚIGOI IONUȚ ROBERT: Las’ că mă duc eu.
COLGIU FLORIN MĂDĂLIN: Mă, fă și... rezolvă și...
"De altfel  este de subliniat preocuparea inculpatului BÎGIU MARIAN CRISTINEL de a ascunde urmele infracţiunilor săvârşite, fapt relevat de discuţia purtată de acesta şi suspectul PIŢIGOI ROBERT IONUŢ, prilej cu care îi sugerează acestuia din urmă să simuleze în cadrul unei noi discuţii după primirea sumei de 50 mii lei, a aparenţei unui împrumut pe care COJOCEA DRAGOŞ l-ar fi acordat inculpatului BÎGIU MARIAN CRISTINEL", mai susțin procurorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.