Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Transelectrica, profit net în scădere cu 31%, în primul semestru

www.magnanews.ro
energie electrică

Transelectrica a realizat, în primul semestru din acest an, un profit net de 98 milioane lei, în scădere cu 31%, comparativ cu perioada similară din 2016, se arată într-un raport transmis Bursei de Valori București (BVB).

''Profitul net a înregistrat o scădere de aproximativ 30,62% față de cel înregistrat în semestrul I 2016 (98 milioane lei de la 142 milioane lei) evoluție determinată în principal de scăderea veniturilor din serviciul de transport al energiei electrice'', se arată în documentul citat, potrivit Agerpres.

Citește și: Ministrul Mircea Dobre, veste BUNĂ pentru turiști: Cum vrea să scape de evaziunea din turism

Potrivit acestuia, în semestrul I 2017, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piața de energie electrică (27,40 TWh) a înregistrat o creștere de 4%, comparativ cu semestrul I 2016 (diferența între cele două perioade fiind de +0,9 TWh).

''Această tendință s-a manifestat în fiecare dintre lunile semestrului I 2017, cu preponderență în lunile ianuarie și februarie când, datorită temperaturilor foarte scăzute, consumul de energie electrică a fost crescut'', menționează sursa citată.

Cheltuielile totale operaționale (inclusiv amortizarea) realizate în semestrul I 2017 au crescut cu 37,72% comparativ cu perioada similară a anului anterior (1,611 miliarde lei de la 1,169 miliarde lei, în semestrul I 2016).

Conform sursei citate, rezultatele în scădere față de aceeași perioadă a anului precedent sunt cauzate în principal de tarife de transport diminuate față de aceeași perioadă a anului trecut cu 10%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.