Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Vasile Blaga, lovit din toate părțile: Nou denunț la DNA împotriva sa

blaga

Şeful firmei de protecţie şi pază Nei Guard, Mihai Neicu, le-a spus anchetatorilor, în dosarul lui Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga, că Vasile Blaga i-ar fi cerut în 2011, la sediul PD din Bucureşti, să-l ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax.

Declaratiile vin in conditiile in care fostul primar al Slatinei, Darius Valcov, a facut un denunt la DNA cu trimitere la Vasile Blaga.

Potrivit surselor judiciare, care citează din documente ale anchetatorilor, Mihai Neicu a dat o declaraţie ca martor în dosarul lui Andrei Ionuţ Rudeanu, în care ar fi arătat că ajutorul nemijlocit pe care el personal şi unul dintre administratorii firmei sale i l-ar fi acordat ginerelui lui Vasile Blaga şi implicit companiei sale de pază nou create a venit ca urmare a unei presupuse rugăminţi făcute de Blaga, în anul 2011, referitoare la Rudeanu.

Sursele citate au precizat că anchetatorii redau în documente declaraţia lui Mihai Neicu: "În perioada septembrie 2010 - primăvara anului 2011, am fost solicitat de numitul Blaga Vasile la o discuţie la sediul Partidului Democrat, din municipiul Bucureşti, Aleea Modrogan. Cu ocazia acestei discuţii, acesta mi-a solicitat să-l ajut pe ginerele său, numitul Rudeanu Ionuţ, care îşi înfiinţase societatea de pază şi protecţie Axis Corporate Security, să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi companii private, şi să îl ajut în managementul acestei societăţi (recrutarea de personal, dotare, întocmirea documentaţiei necesare, participări la licitaţiile publice etc)".

Neicu le-ar mai fi spus anchetatorilor că, în urma discuţiei sale cu Blaga, s-ar fi întâlnit, chiar a doua zi, cu Andrei Rudeanu şi cu soţia acestuia, Agathe Rudeanu, la Hotelul Phoenicia din Bucureşti, pentru o discuţie legată de dezvoltarea Axis Corporate Security. După discuţii, Neicu ar fi convenit cu soţii Rudeanu ca firma acestora să îşi desfăşoare activitatea la etajul unu al clădirii, unde îşi avea sediul compania sa, Nei Guard, iar în continuare l-ar fi ajutat pe ginerele lui Blaga să obţină diverse contracte de pază, prin recomandările pe care i le-ar fi dat prin diverşi beneficiari, susţin sursele citate.

Şeful firmei Nei Guard ar mai fi arătat, în declaraţia sa, citată de sursele judiciare: "În urma sprijinului acordat de către mine, numitul Rudeanu prin firma Axis a obţinut mai multe contracte importante de pază, respectiv cu administraţia domeniului public şi privat sector 4 Bucureşti, Spitalul «Marie Curie» din Bucureşti, lanţul de hipermarketuri Carrefour şi altele pe care nu mi le amintesc precis".

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.