Agroland Agribusiness raportează venituri din exploatare de 32,3 milioane de lei pentru anul 2021, în creştere cu 75% faţă de 2020, EBITDA de 2,7 milioane de lei, o apreciere cu 83% comparativ cu 2020, şi un profit net de 2,2 milioane de lei, cu 77% mai mare faţă de 2020, potrivit unui comunicat al companiei, conform Agerpres.
"Rezultatele pentru anul 2021, precum şi evoluţia dinamică înregistrată faţă de 2020, ne oferă un bun indiciu asupra potenţialului pe care Agroland Agribusiness îl are pe piaţa din România. Ne bucurăm că pe parcursul anului trecut am reuşit să ne mărim portofoliul de fermieri şi gradul de acoperire teritorială, ceea ce pentru noi se traduce printr-o creştere a încrederii în consultanţii noştri din teren, precum şi în tehnologiile propuse de compania noastră. Deşi anul acesta ne aşteptăm să înfruntăm o serie de provocări, precum cele legate de inflaţie şi creşterea costurilor în toate industriile, ambiţiile noastre de dezvoltare rămân la cote înalte. Aşa cum am anunţat la începutul acestei luni, ne dorim ca până în 2023 să devenim furnizorul principal pentru piaţa agriculturii ecologice din România. Vom continua să investim în dezvoltarea companiei, prin extinderea echipei, deschiderea a două noi birouri şi depozite regionale, în Bucureşti şi Timişoara, precum şi prin lansarea unei game de produse ecologice pentru fermierii mici şi gospodării. Le mulţumim acţionarilor pentru încrederea acordată şi le transmitem că deşi suntem satisfăcuţi de rezultatele livrate în 2021, avem în vedere să creştem şi mai mult în 2022, dar şi în anii ce urmează", a declarat Florin Radu, director general al Agroland Agribusiness.
Creşterea cu 75% a veniturilor din exploatare a fost determinată în primul rând de o majorare cu 67% a veniturilor din vânzarea de mărfuri, care au ajuns la 37,9 milioane lei, şi a fost compensată de 6,4 milioane lei în reduceri comerciale care au fost acordate clienţilor pentru produsele care au fost achitate la timp.
În ceea ce priveşte împărţirea veniturilor pe categorii, îngrăşămintele au contribuit cel mai mult la vânzările totale, în valoare de aproximativ 17 milioane de lei, o creştere de 156% faţă de 2020. Vânzările de pesticide au crescut cu 36%, la 12,9 milioane de lei, în timp ce vânzările de seminţe au crescut cu 12%, ajungând la 6,9 milioane de lei. Celelalte categorii, precum combustibil, alte produse şi trading de cereale au furnizat venituri totale cumulate de 1 milion de lei.
Pentru anul 2022, Agroland Agribusiness vizează vânzări nete de 47,9 milioane de lei, EBITDA de 4,2 milioane de lei şi un profit net de 3,3 milioane de lei. Pentru realizarea acestor cifre, compania se bazează pe mai mulţi piloni de dezvoltare, precum mărirea echipei, extinderea geografică, realizarea de parteneriate cu furnizori din România şi din străinătate şi lansarea unei game de produse din categoria pesticidelor, îngrăşămintelor şi nu numai. În prezent, Agroland Agribusiness activează în zona de Sud-Vest a ţării, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman, Vâlcea şi Gorj.
Acţiunile Agroland Agribusiness SA sunt listate pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti începând cu data de 15 iunie 2021 şi se tranzacţionează sub simbolul AAB. Compania are o capitalizare de piaţă de peste 35 milioane de lei, iar începând cu data de 11 octombrie 2021, acţiunile AAB sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de BVB pentru piaţa AeRO.
Agroland Agribusiness este o companie antreprenorială românească, specializată în vânzarea de inputuri pentru agricultura convenţională şi agricultura organică. Compania activează în acest moment în zona de Sud-Vest a ţării, respectiv în judeţele Dolj, Olt, Mehedinţi, Argeş, Teleorman, Vâlcea şi Gorj. În plan secundar, Agroland Agribusiness este implicată şi în trading-ul cu cereale, activitate prin care achiziţionează cereale de la fermieri şi le valorifică către traderii mari care operează doar în puncte fixe sau doar în porturi.
Agroland Agribusiness, companie antreprenorială românească, a raportat venituri în creştere cu 75% faţă de 2020
Explorează subiectul
București
-1°C
Articole Similare

497
O bancă va fi vândută în România. Cine este aproape să o preia
497

29
Rusia ia în considerare redirecţionarea exporturilor de gaz natural lichefiat din Europa către Asia-Pacific
29

835
Verdictul Moody’s, după finalizarea revizuirii periodice a ratingurilor României / Reacţia Ministerului Finanţelor
835

291
Preţul petrolului urcă la 90 de dolari per baril: Lucrurile nu se vor stabiliza curând. Sunt preconizate creșteri și mai mari
291

36
Companiile germane văd în România un parteneriat de succes pentru dezvoltarea economică
36

503
BNR avertizează: România plătește încă prețul politicilor fiscale excesive. 2026, anul decisiv pentru economie
503

1.423
ANRE schimbă regulile jocului în energie după semnalul lui Ilie Bolojan: garanții de patru ori mai mari pentru racordare
1.423

19
Centura Sighişoarei, un pas mai aproape de realitate: Autorizaţia pentru construcţie a fost emisă
19

2.786
Noua OUG riscă să creeze blocaje pentru zeci de mii de mașini în leasing. Gabriel Biriș: „Plătești ratele și rămâi fără mașină?”
2.786

1.763
Prăpăd pentru industria turismului: milioane de oameni afectați de războiul americanilor și a Israelului cu Iranul
1.763

62
SUA garantează securitatea petrolierelor din Golful Persic cu un program de reasigurare de 20 de miliarde de dolari
62

85
SUA lansează un program de reasigurare de 20 de miliarde de dolari pentru petrolierele care tranzitează Strâmtoarea Ormuz
85

2.286
Doi giganți energetici, plan uriaș pentru România: Vor rezolva una dintre marile slăbiciuni ale României
2.286

















Comentează